Elena Gheorghe a devenit mamică, în luna decembrie, după ce a adus pe lume un băiețel.Cântăreața Gheorghe a născut într-o clinică privată din București, iar băiețelul a avut, la momentul venirii pe lume, 3,240 de kilograme şi o lungime de 51 de centimetri, care va purta numele de Nicolas.
Simona Pătruleasa a născut, în septembrie, o fetiță, într-o clinică din București. Prezentatoarea Știrilor de la Kanal D a apelat la fertilizarea in vitro, pentru a rămâne însărcinată, după ce mai mulți doctori i-au spus că nu va putea avea copii niciodată. Cu toate acestea ea a adus pe lume o micuță pe nume Ingrid Maria Lucia care a avut la naștere 3,850 kg, 52 de cm și a primit nota 10 din partea medicilor.
Cântăreaţa Daniela Gyorfi şi partenerul ei de viaţă, George Tal, au devenit în acest an părinţi. Cântăreaţa a născut, pe 16 februarie, primul ei copil, o fetiţă care a primit numele Maria, după ani întregi când s-a devenit mămică. Chiar dacă a întâmpinat probleme,artista nu și-a pierdut speranța, și bine a făcut.
Amelia Antoniu, prim-solista Teatrului Naţional de Operetă, a născut, pe 12 februarie, o fetiţă, care a primit numele de Alexia. Tot în acest an, însă, soprana a divorţat de soţul ei, Niculae Gamenţ Antoniu.
Andra şi Cătălin Măruţă au devenit, pe 16 martie, părinţii unui băieţel, care a primit numele de David.
Andreea Antonescu, fostă membră a trupei Andre, a născut, pe 24 mai, o fetiţă, Sienna. Cu toate că a devenit mama, cântăreața susține că nu va ezita dacă i se va propune un pictorial sexy.
Actriţa Cătălina Grama, cunoscută ca Jojo, a născut în noaptea de 9 spre 10 iunie un băieţel care a primit numele de Achim Ioan. Frumoasa mămică a uimit prin repeziciunea cu care și-a recăpătat silueta după naștere.
Oana Andoni, prezentatoarea Ştirilor Pro TV, a născut, pe 16 iunie, o fetiţă care a primit numele Ana Erica.
Vedeta Acasă TV Nicoleta Luciu a adus pe lume tripleţi, doi băieţei şi o fetiţă, pe 1 octombrie, micuţii primind numele de Kevin, Karoly şi, respectiv, Kim. Fostul iepuraș Playboy a stârnit controverse după ce a declarat că vrea să-și recapete forma sânilor, cu ajutorul silicoanelor.
Cântăreaţa Luminiţa Anghel a născut, pe 20 decembrie, un băieţel, acesta fiind primul copil al artistei şi al soţului ei, Silviu Dumitriade.
Cântăreața de peste Prut Natalia Barbu, care a intrat în atenția publicului după ce s-a căsătorit, în această vară, la malul mării, cu milionarul Toni Sota, mai în vârstă cu 20 de ani decât ea, a devenit mămică în ajunul Crăciunului.
Micuțul Victor a avut la naștere de 2,7 kilograme și 52 de centimetri.