Brighi, românca superbă în vârstă de 23 de ani care a făcut duet cu Snoop Dogg pentru piesa „Play me like a violin”, a mărturisit, în exclusivitate, pentru Libertatea.ro, că s-a despărţit de iubitul ei, după o relaţie care a durat aproape patru ani. Senzuala blondă ne-a acordat un interviu în care a vorbit despre perioada amoroasă grea, despre pasiunile ei dar şi despre proiectele muzicale în care este implicată la Hahaha Production, casa muzicală al cărei proprietar este Smiley.
Libertatea: Brighi, cum ai ajuns la Hahaha Production, cum te-a descoperit Smiley?
Brighi (Brigitta Balogh): Trebuia să fie o cântare undeva cu trupa lor de cover-uri iar solista lor n-a putut veni. Atunci mi-au propus mie să cânt, m-am dus, m-au văzut şi Smiley, şi actualul meu impresar, şi le-a plăcut. Am cântat „I Will Always Love You”, din repertoriul lui Whitney Houston, după ce adormisem cu capul pe masă pentru că era foarte târziu. M-au trezit ei şi mi-au zis brusc: ‘Trebuie să intri pe scenă!’. Se gândeau să nu cumva să fiu răguşită pentru că abia mă trezisem dar am cântat şi ei erau ‘wow, cine-i fata asta?’. Apoi au aflat cine sunt şi s-au ocupat de mine.
Libertatea: Când ai început să cânţi?
Brighi: Am început de foarte mică, dar oficial de la 9 ani. Mai cântam pe-acasă, prin faţa blocului, dar la 9 ani părinţii mei au văzut că am talent şi m-au dus la şcoala de canto.
Libertatea: Tu ai cântat şi alături de băieţii de la Sistem? Ei cum te-au remarcat?
Brighi: Am fost la concursuri de descoperit talente, la Megastar, la Se caută o stea, la X Factor în Ungaria, pentru că eu sunt din Oradea şi mi-era mai aproape, iar acolo m-au văzut băieţii de la Sistem. Am cântat cu ei cam un an şi jumătate, am fost cu ei mai mult pe-afară, dar perioada aceea m-a ajutat foarte mult să-mi fie mai uşor acum.
Libertatea: Cum a fost duetul cu Snoop Dogg?
Brighi: Colaborarea a fost realizată prin intermediul Hahaha Production. Noi nu ne-am văzut faţă în faţă, dar am ţinut legătură pe tot parcursul realizării proiectului.
Libertatea: Crezi că dacă te-ar fi cunoscut, ştiută fiind pasiunea lui pentru femeile frumoase, ţi-ar fi făcut avansuri?
Brighi: Mie aşa îmi place să cred, că mi-ar fi făcut avansuri.
Libertatea: Dar prin ţară, în concerte, ţi se întâmplă ca băieţii să încerce să te cucerească? Primeşti des flori, cadouri, de la cei interesaţi?
Brighi: Nu prea mi s-a întâmplat până acum pentru că m-am dus peste tot cu prietenul meu, dar acum nu ştiu ce se va întâmpla, pentru că nu mai suntem împreună. Sunt singură şi e o chestie nouă.
Libertatea: Ai suferit după despărţire?
Brighi: N-a fost uşor şi nu e nici acum uşor. Au fost aproape patru ani de relaţie.
Libertatea: Ai cântat şi la nunta Elenei Băsescu. Cum a fost această experienţă?
Brighi: Nici nu ştiam că-i vorba despre Elena Băsescu. Mi s-a spus că am o cântare cu băieţii, la o nuntă, şi în ziar am văzut că acolo e nunta fiicei preşedintelui. După aceea, am avut emoţii, am repetat şi am pregătit un repertoriu fresh pentru Elena, ştiind că e tânără şi va aprecia asta. Şi exact când am cântat noi s-a furat mireasa, şi toţi se uitau la noi: ‘ce cântă ăştia?’. Era super amuzant şi pentru că scria acolo că va cânta Smiley aşa că atunci când am urcat pe scenă am zis: Bună seara, eu sunt Smiley. Iar ei aveau toţi o privire aşa, care spunea: ‘Nu, tu nu eşti Smiley’. Cert e că după aceea au fost mai atenţi la mine. Oricum, a fost foarte frumos, totul era alb, ca-n poveşti. Din păcate, n-am apucat să vorbesc cu mirii.
Libertatea: Cum arată bărbatul ideal pentru Brighi?
Brighi: Trebuie să fie amuzant, să aibă simţul umorului, nu contează cum arată, trebuie să mă prindă ceva la el, să mă facă să râd.
Libertatea: Care este modelul tău muzical?
Brighi: Beyonce. O apreciez foarte mult pentru tot ceea ce face şi e un model pentru mine din toate punctele de vedere.
Libertatea: Ai fost numită ‘protejata lui Smiley’. Ţi se pare că este corectă descrierea asta?
Brighi: Nu ştiu, într-un fel toţi cei de aici suntem protejaţii lui. El e Smiley şi are grijă de noi toţi, să ne fie bine, ne face piese şi tot ce trebuie.
Libertatea: Care este cartea care te-a marcat cel mai mult până acum?
Brighi: „Tunelul” lui Ernesto Sabato. Mi s-a părut foarte interesantă povestea. O citeam şi n-o puteam lăsa din mâini, am citit de la 5 dimineaţă şi până m-am dus la şcoală, am şi întârziat atunci. În rest, citesc multe cărţi despre oameni, de psihologie, motivaţionale, dar nu ca să analizez oameni ci pentru că sunt mereu în căutarea fericirii. Gândesc pozitiv, zâmbesc mult, deci genul ăsta de cărţi veţi găsi la mine în bibliotecă, pozitive.
Libertatea: Există vreun cuvânt sau vreo expresie care te enervează?
Brighi: Nu vreau să înjur, din categoria asta…
Libertatea: Dar vreun gest care să te scoată din sărite?
Brighi: Îmi displac bărbaţii care sunt neatenţi cu femeile.
Libertatea: În timpul liber, eşti genul care preferă o seară liniştită acasă, la un film, sau o ieşire în club?
Brighi: O seară liniştită acasă, la un film. Dar asta nu înseamnă că nu merg deloc în cluburi.
Libertatea: Există piese pe care le-ai compus cu gândul la un anumit bărbat dintr-o etapă a vieţii tale?
Brighi: Da, sunt două piese pe care le-am compus aşa. Una este din perioada în care eram foarte îndrăgostită, se numeşte „Baby boy” şi sper să o facem şi aici, la Hahaha. I-am arătat-o lui Smiley şi i-a plăcut foarte mult. Iar cealaltă se cheamă „Submarine”, iar ideea este că într-o relaţie eşti închis ca într-un submarin, vezi lucruri frumoase, dar nu poţi ieşi de-acolo şi rămâi fără aer.
Libertatea: Ai poza vreodată goală, într-o revistă pentru adulţi?
Brighi: Nu, nu aş face asta. Poate doar dacă mi-ar muri toată familia, ca să nu mă vadă.
Libertatea: Dar ce părere ai despre cântăreţele care fac asta?
Brighi: Au mare tupeu, mie mi-ar fi ruşine ca tatăl meu să iasă cu câinele afară la plimbare şi să vadă pe tarabă o revistă cu mine dezbrăcată. Probabil am eu o altă relaţie cu părinţii, dar asta nu înseamnă că celelalte fete nu-şi respectă părinţii. Poate mai încolo mă voi schimba şi eu, dar acum aşa văd lucrurile.
Iată cel mai recent videoclip Brighi – Ce te faci? – lansat, în premieră, pe Libertatea.ro, săptămâna trecută: