A pozat tot timpul în soțul distrus după moartea jumătății sale, răpusă fulgerător de o boală incurabilă.

Parastas de 40 de zile pentru Ileana Ciuculete. Fiul artistei, distrus de durere. Cum arată mormântul artistei

La câteva luni de la decesul Ilenei Ciuculete, ies însă la iveală anumite lucruri care-l pun într-o lumină nu tocmai pozitivă pe Cornel Galeș. Asta pe lângă faptul că acela care vărsase lacrimi amare după Zânica lui și-ar fi găsit consolarea în brațele unei alte femei!

Ce au făcut Ileana Ciuculete și Cornel Galeș înainte de moartea artistei. Noi detalii ies la iveală

Bărbatul aflase, chiar potrivit propriilor mărturisiri, încă de la sfârșitul lunii februarie, că soția sa are o boală gravă. Artista se simțea din ce în ce mai rău. Iar diagnosticul medicilor a fost unul crunt.

Aceasta suferea de ciroză în ultimul stadiu, dar și de cancer la ficat. Boala i-a fost confirmată apoi la începutul lunii martie. Cornel Galeș ajungea cu Ileana Ciuculete la o clinică privată. Acolo unde artista a și rămas internată până a pierdut lupta cu boala.

Pe data de 7 martie, chiar pe patul de spital, aceasta a fost pusă să semneze, în fața unui notar pe care Galeș i l-a adus la clinică, o procură! Un act prin care el era mandatat să se ocupe de vânzarea vilei lor!


EXCLUSIV/ Șocant! O mamă din România distribuia pe un site de videochat ororile la care își supunea fetița de 9 luni


A motivat că nu are bani de spitalizare

Galeș le-a motivat apropiaților că nu are bani de spitalizare și că  intenționează să o ducă pe Ileana și-n străinătate. Asta deși doctorii îi spuseseră clar că artista nu mai poate fi mutată în alt spital. La doar două zile de când i-a semnat procura, surprinzător, în contul deschis pe numele lui Galeș intra deja o parte din bani. În jur de 55.000 de euro!

I-a ținut copiii la distanță

În tot această perioadă, când Ileana Ciuculete se zbătea între viață și moarte, bărbatul artistei a evitat să-i anunțe familia de gravitatea bolii!

Astfel că artista nu a apucat să vorbească nici cu mama sa, nici cu cei doi fii ai ei, când era conștientă încă. Aceștia habar nu au avut că, în acea perioadă, Galeș vânduse deja vila în care cei doi soți își consumaseră căsnicia. Fără ca măcar lor să le revină vreun procent din aceasta!


Declarație șocantă la 7 ani de la moartea Mădălinei Manole: „Eu am ucis-o!”


 

EXCLUSIV Țiriac, propunere fără precedent împotriva pandemiei COVID-19: „Du-te în junglă dacă vrei asta!”
PARTENERI - GSP.RO
EXCLUSIV Țiriac, propunere fără precedent împotriva pandemiei COVID-19: „Du-te în junglă dacă vrei asta!”
Adevărul despre despărţirea Andreei Bălan de Tiberiu Argint. Artista ar fi făcut un scandal monstru
Playtech.ro
Adevărul despre despărţirea Andreei Bălan de Tiberiu Argint. Artista ar fi făcut un scandal monstru
Maşina unei tinere mame, care a dispărut împreună cu cei doi copii acum 19 ani, a fost găsită în sfârşit într-un râu din SUA
Observatornews.ro
Maşina unei tinere mame, care a dispărut împreună cu cei doi copii acum 19 ani, a fost găsită în sfârşit într-un râu din SUA
Horoscop 18 octombrie 2021. Săgetătorii au multe de învățat, rapid, din mers, ca să poată recupera ce au pierdut
HOROSCOP
Horoscop 18 octombrie 2021. Săgetătorii au multe de învățat, rapid, din mers, ca să poată recupera ce au pierdut
Românii fac cozi la vaccinare: “Merg cu soțul, l-am convins. Nu suportăm să fim închiși”
Știrileprotv.ro
Românii fac cozi la vaccinare: “Merg cu soțul, l-am convins. Nu suportăm să fim închiși”
Frumoasa sportivă a ţării, şocată după ce şi-a făcut analizele. Ce rezultat a citit: "Homosexualitate, risc ridicat". "Diagnosticul" medicului a bulversat-o
Telekomsport
Frumoasa sportivă a ţării, şocată după ce şi-a făcut analizele. Ce rezultat a citit: "Homosexualitate, risc ridicat". "Diagnosticul" medicului a bulversat-o
Rebels with a cause @ELLE New Media Awards 2021
PUBLICITATE
Rebels with a cause @ELLE New Media Awards 2021