Cristian Șofron a câștigat în fața reputatului regizor Dragoș Galgoțiu la o diferență destul de mică. Dacă la prima etapă Șofron a obținut 8,90, iar contracandidatul său 8,41, la etapa a doua, probă de interviu, actorul a obținut 9,01, în timp ce Galgoțiu a luat 9,06. Astfel, în final câștigator a fost declarat Dumitru-Cristian Șofron, cu media 8,96, în timp ce Dragoș Galgoțiu a primit nota 8,76.

Conform prevederilor OUG 189/2008 privind managementul instituțiilor publice de cultură, cu modificările și completările ulterioare, candidatul castigator este cel care a obținut cea mai amre medi, cu condiția ca aceasta să fie de minimum 7. Candidații pot depune contestații asupra modului de respectare a procedurii privind organizarea și desfășurarea concursului la sediul Primăriei Capitalei.

EXCLUSIV/ Cristian Șofron, Mihu din „Toate pânzele sus”, noul director al Teatrului Odeon

Vă reamintim că actorul Cristian Șofron a fost numit de către Primăria Municipiului București la conducerea interimară a Teatrului Odeon la sfârșitul lunii august 2017, după ce Dorina Lazăr a fost demisă de edilii Capitalei, după ce aceasta tocmai fusese reconfirmată în funcție.

Citește și

ANALIZĂ| Cu cât s-au scumpit benzina și motorina în 2017. Vina este pasată între Guvern, companiile petroliere și… uragane

 

 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.