Cum au apărut Smiley și Loredana Groza pe scena Untold 2026. Val de critici pe internet: „Să nu mai vină data viitoare”

 1 comentariu
Smiley și Loredana Groza pe scena festivalului Untold 2026 din Cluj | captură video Instagram

Festivalul Untold a început pe 6 august 2026 pe Cluj Arena, iar cei care au deschis seria concertelor au fost Smiley și Loredana Groza, cu un moment special.

Cei doi artiști au urcat pe scenă în fața a mii de oameni și au interpretat împreună melodia „Made in Romania”.

„Untold, arătați minunat în seara asta! Vă mulțumim din suflet că ați venit să ne vedeți pe noi. Dacă îmi spuneai acum 25 de ani că voi avea ocazia și privilegiul de a cânta pe aceeași scenă cu Sting, nu credeam. Sunt onorat și copleșit de această poveste. Și eu am venit să îl văd Sting. De abia aștept. Până vine Sting, vă mai cântăm un pic, că nu se știe dacă mai cântăm vreodată cu Sting pe aceeași scenă”, a spus Smiley pe scenă.

Artistul a stat câteva zeci de minute pe scenă, iar printre piesele pe care le-a cântat s-au regăsit unele dintre cele mai cunoscute hit-uri ale lui, precum „Dă-o tare”, „Cai verzi pe pereți”, „Scumpă foc”, „Pierdut buletin”, „De unde vii la ora asta?”, „În lipsa mea”, „Aia e”, „Oarecare”, „Acasă” și „Oficial îmi merge bine”.

În momentul în care Smiley și Loredana Groza au interpretat melodia „Made in Romania”, celebra artistă a fluturat tricolorul pe scena principală a festivalului Untold 2026.

În mai puțin de 12 ore de când a fost postat pe Instagram, clipul video cu Smiley și Loredana Groza a adunat aproximativ 7.000 de aprecieri și peste 200 de comentarii.

„Felicitări”, „Foarte cool”, „Regina” și „Frumos” au fost doar câteva dintre comentarii pozitive pe care le-au lăsat internauții în dreptul filmulețului.

Au existat însă și foarte multe persoane care nu au apreciat momentul. „Sper să nu mai vină data viitoare”, „Ce glumă…”, „Se putea să nu fie melodia asta prezentă? Maneaua, muzica națională a României” și „Iar Loredana? M-am cam săturat de ea” au scris fanii.

„Indiferent de genul muzical sau de cine a cântat-o, realitatea este că această piesă a ajuns să fie cunoscută în toată lumea. Se aude în cluburi, baruri, restaurante și terase din foarte multe colțuri ale lumii, iar oamenii dansează pe ea fără să judece de unde vine sau ce etichetă are. Este o melodie românească, a trecut granițele și a făcut milioane de oameni să zâmbească și să danseze.

Poate nu este pe gustul tuturor, dar succesul ei internațional este un fapt. Uneori, oamenii din afară nu caută explicații sau categorii pur și simplu simt energia unei melodii”, le-a răspuns un fan tuturor celor care au lăsat comentarii răutăcioase.

În prima zi de festival, pe scenă a urcat și Sting, al cărui concert a fost atât de așteptat încât au participat aproximativ 100.000 de fani, iar organizatorii s-au văzut nevoiți să închidă porțile stadionului Cluj Arena, din motive de securitate.

Printre cei care vor mai veni în fața publicului cele patru zile de festival se mai regăsesc Zara Larsson, Martin Garrix și Padre Guilherme.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (1)
  • Avatar comentarii

    CarinaO 10.08.2026, 15:14

    Loredana asta e un fel de Madonna, nu mai scapam de ea.

ALTE ȘTIRI
Arhiva foto
12:01
Președintele Tribunalului Constanța, Marius Cătălin Croitoru, verificat de Inspecția Judiciară după deplasarea cu avion privat la Mykonos
Mai multe autoturisme oprite pe margine unui drum dintr-un sat, sunt verificate de un polițist. În același timp, o polițistă dirijează circulația
11:44
Un șofer de 97 de ani, din București, prins de două ori beat la volan și cu permisul suspendat. Ce amendă a primit
MONDEN
Dana Rogoz alături de fiica ei, Lia, în prima zi a anului școlar 2026-2027 | Foto: Instagram
12:25
Cum a apărut Dana Rogoz alături de copiii ei: „Ce eforturi am făcut să nu plâng”. Imagini din prima zi de școală
Cheloo
12:00
Boala de care suferă Cheloo. Dezvăluirea făcută la Asia Express: „De gradul 3”
POLITIC
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Cristian Deliorga este unul dintre cei patru judecători ai CCR puși de PSD
7 sept.
Judecător CCR, politicieni și afaceriști cu probleme penale, zbor de lux la Mykonos: cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600
Ultimele știri
13:10
Pamela Anderson, dezvăluire despre diagnosticul care i-a schimbat viața: „Mai aveam aproximativ 10 ani de trăit”
13:09
Imagini cu Laura Cosoi în costum de baie, la o lună după ce a devenit mamă pentru a cincea oară
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
12:54
Aglomerație pe „Magistrala corporatiștilor” M2: șapte trenuri de metrou intră în revizie, marți, 8 septembrie
TRENDING
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
7 sept.
Cine e Luca Niculescu, presupusul premier-surpriză al lui Nicușor Dan. Președintele României ar urma să ia decizia săptămâna aceasta
Miss Vienna 2024, Lucia Sisic, la evenimentul Miss și Mister Vienna, în rochie strălucitoare argintie, cu coroană pe cap, multă lume se vede în spate
12:58
Miss Austria 2024 a murit la doar 22 de ani. Lucia Sisic suferise 7 operații pe cord de-a lungul vieții
Osteoporoza la barbati Foto Envato
11:42
Semnul banal care arată că pierzi masă osoasă. Prof. dr. Diana Păun avertizează:„Nu apare doar la femei.”
Un bărbat în vârstă, văzut din spate, merge cu ajutorul unui cadru cu roți pe un drum rural, însoțit îndeaproape de o femeie. Cei doi se plimbă unul lângă altul, printre vegetație și copaci.
11:39
O femeie a primit 40.000 de euro moștenire de la bătrânul pe care l-a îngrijit, dar viața ei s-a transformat într-un iad: „Mă simt vinovată”
Fulgi de ovăz cu lapte de migdale, migdale pe masă
11:21
Cele trei alimente care acționează ca niște injecții naturale de slăbit
Cinci jucării de la McDonald's, cu figurine Disney, așezate pe o măsuță. În spatele lor se vede o femeie cu ochelari
10:39
O femeie a păstrat o jucărie de la McDonald's timp de 15 ani sperând să se îmbogățească, dar a avut o surpriză când a încercat să o vândă
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Un termometru de exterior în stil vintage, cu margine roșie, indicând o temperatură  de aproape 35°C în lumina soarelui.
10:50
Zece județe intră miercuri, de la ora 12, sub cod galben: temperaturile urcă la 35 de grade, iar în București ajung la 30
Celebra patiserie cu merdenele din Piața Amzei, luată cu asalt de clienți. Sursă foto: Dumitru Angelescu/ Libertatea.
08:42
Merdeneaua lui nea Mihai a apărut în Le Monde și e simbol al luptei de clasă în București
O ploaie torențială densă căzând peste acoperișul din țiglă al unei case și peste copacii din jur.
08:08
ANM anunță ploi și furtuni în România spre finalul săptămânii. Prognoza meteo pentru perioada 8 septembrie-5 octombrie 2026
Riccardo Valentin Moraru
7 sept.
Muncitor român mort pe un șantier din Italia, în ultima zi de muncă: a căzut de la 12 metri și s-a electrocutat. „Vrem să știm adevărul”, spun părinții lui
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!