”Averea mea? O mică garsonieră de 25 de metri pătrați, patru chitări de excepție (una în rate), pe care le plimb într-o limuzină luată la mâna a doua, un ceas scump și, ce am mai de preț, două albume noi și inteligent de scumpe în care am băgat toată agoniseala mea din ultimii 5 ani”, jură cu mâna pe inimă artistul care se încăpățânează să cânte numai pe bilete și să trăiască doar din vânzări, un curaj nebun în ziua de astăzi, când business-ul vânzărilor de albume muzicale aproape că a dispărut.

0-238180-chilian.jpg

Situația lui financiară nu este confortabilă pentru că, în ciuda imaginii de dur și de bătăuș pe care o are, Chilian investește tot ce-I prisosește în gesture caritabile. O latură care până acum nu i-au văzut-o decât apritenii apropiați.

Donează și din banii de țigări

”Ce-am făcut cu banii câștigați? Nu vă închipuiți că am câștigat mult din concerte pentru că majoritatea le-am susținut benevol. N-am refuzat niciodata să cânt pentru o campanie ori acțiuni sociale și caritabile. În astfel de cazuri nu câștig, ci dau, și sunt fericit că pot să fac așa ceva, de aceea le mulțumesc câtorva prieteni care cu asta se ocupă, să facă mult bine semenilor”, spune Chilian care adaugă: ”E felul meu de a mă elibera”. Și ca să aibă și mai mult de dat, s-a apucat de tăiat serios din cheltuielile personale… ”Ba chiar m-am apucat să fumez țigări mai ieftine să pot avea bani pentru fapte bune, de mă crede cineva ori ba”.

Totuși, în ciuda asocierii cu un cămin de copii asistați financiar pe căi private, Florin își permite totuși să viseze la ceva”excentric” în viața sa. ”Vreau o casă pe pământ, mă bate gândul să-mi vând garsoniera și să-mi iau un credit bancar. Însă, deocamdată sunt prea atașat de cuibul meu. Aș fi avut bani însă i-am pus bine: aproape 40.000 euro investiți în două noi albume, adică doi ani de înregistrări.”

 

 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.