Obișnuit de-o viață cu deplasările și cantonamentele sportive, Giani a găsit imediat breșa în dispozitivul de apărare gândit de producătorii emisiunii de divertisment ce este difuzată de postul Antena 1. Așa se face că fostul fotbalist – care până atunci șmotruise cu drag și spor pentru Fundația Buna Vestire, așa cum îi cerea rolul -, a dat bir cu fugiții și și-a căutat liniștea la Târgu Ocna, la vreo 15 kilometri de „cartierul general” al filmărilor. La capătul drumului pe care l-a făcut cu o mașină de ocazie pe care a oprit-o precum un autostopist profesionist, Giani s-a întâlnit cu amicul și colegul său de platou (la unele filmări), Cosmin Seleși. Întâlnirea de taină dintre sportivul pus pe glume și actor a fost deconspirată – după vreo  două ore -, de cerberul Nea Marin, „stăpânul nuielei”, care își căuta „supusul” prin toată zona. Sub lovituri necruțătoare de nuia, Kiriță a fost scos din cafenea, urcat într-o mașină și dus, sub pază, înapoi în „cantonamantul” emisiunii.
Giani Kiriță i-a avut colegi, la turnările acestui episod, pe Liviu Vârciu, Rona Hartner, Andreea Tonciu și Edi Stancu.
 
 
 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.