La opt luni de la moartea marelui actor Marin Moraru, mormântul acestuia arată la fel ca anul trecut.

EXCLUSIV/ Văduva lui Marin Moraru este pregătită să-i cinstească memoria maestrului. După 8 luni de jale, îi pune cruce și bust la căpătâi

 

O cruce de lemn, de care este legată o fotografie, cu o panglică tricoloră, dar și multe flori. Semn că actorul nu a fost uitat și că soția sa nu a început încă lucrările, pentru ca locul de veci al actorului să arate ca al celorlalte personalități ale cinematografiei românești, plecate dintre cei vii.

”Lucia a respectat toate obiceiurile creștine. I-a făcut parastasul, apoi slujba de trei și șase luni. A așteptat ca pământul să nu mai fie moale, pentru a-i putea face o placă. Are un model și de o cruce din marmură, și a ales deja una dintre fotografiile sale preferate cu soțul său, care va fi încrustrată în cruce. De asemenea, a vorbit și despre posibilitatea de a-i face un bust”, a spus pentru Libertatea o persoană apropiată familiei.

Lucia Moraru îi face bust soțului, ca Anca Pandea lui Iurie Darie

Lucia Moraru nu ar fi prima care i-ar face un bust soțului decedat. O astfel de operă se află și la mormântul lui Iurie Darie. Acolo unde Anca Pandrea a făcut, cu ajutorul arhitectului, o statuetă atât cu partenerul său care a murit, dar și cu ea. Altfel, Lucia Moraru este ajutată în prezent de prietene, vecini și apropiați ai familiei, pentru a realiza ceea ce și-a propus, la mormântul lui Marin Moraru.

Marin Moraru si sotia sa, Lucia

S-au iubit 52 de ani

Lucia și Marin Moraru au trăit o poveste de dragoste timp de 52 de ani, iar moartea bărbatului iubit a însemnat cea mai cumplită lovitură pentru ea. Soția regretatului Marin Morariu, nu-și revine nici acum, la aproximativ opt luni de când maestrul a pierdut lupta cu moartea. Ea este mai mereu tristă și abătută, și este comunicativă doar cu persoanele apropiate. Lucia Moraru obișnuiește să poarte la fiecare ieșire a sa, o haină a actorului, dintre cele pe care încă nu a apucat să le îmoartă strănepotului favorit al soțului său.

 

Pentru ea a divorţat Walter Zenga în trecut: „Și-a părăsit soția ca să fie cu mine!”
PARTENERI - GSP.RO
Pentru ea a divorţat Walter Zenga în trecut: „Și-a părăsit soția ca să fie cu mine!”
BOMBĂ! Împăcarea anului în showbiz-ul românesc. Alin Oprea i-a șocat pe toți! Toți sunt fără cuvinte
PARTENERI - PLAYTECH
BOMBĂ! Împăcarea anului în showbiz-ul românesc. Alin Oprea i-a șocat pe toți! Toți sunt fără cuvinte
Horoscop 23 octombrie 2020. Taurii trebuie să fie mai rezervați decât de obicei și să vorbească mai puțin
HOROSCOP
Horoscop 23 octombrie 2020. Taurii trebuie să fie mai rezervați decât de obicei și să vorbească mai puțin
Ce se întâmplă dacă trecem de 7.000 de cazuri pe zi! Anunţul lui Iohannis
Știrileprotv.ro
Ce se întâmplă dacă trecem de 7.000 de cazuri pe zi! Anunţul lui Iohannis
Îndrăgita prezentatoare TV a fost agresată sexual în scara blocului! Oroarea petrecută în timp ce atacatorul i-a pus cuţitul la gât. Primele informaţii
Telekomsport
Îndrăgita prezentatoare TV a fost agresată sexual în scara blocului! Oroarea petrecută în timp ce atacatorul i-a pus cuţitul la gât. Primele informaţii