„Mary”, gigantul subteran de 3.500 de tone care sapă non-stop sub casele din Australia. Povestea „cârtiței” care schimbă traficul în Adelaide

 3 comentarii

Sub zonele rezidențiale ale orașului Adelaide se desfășoară în acest moment cel mai mare proiect de infrastructură din istoria Australiei de Sud. Utilajul „Mary”, o „cârtiță” gigant (TBM) de 3.500 de tone și cu un diametru cât o clădire cu patru etaje, a început să sape primul dintre cele două tuneluri gemene ale proiectului T2D.

Un megaproiect de 10,7 miliarde de dolari

Acest TBM (Tunnel Boring Machine) de fabricație germană numit „Mary”, a început din 1 iulie 2026 să foreze sub casele din orașul australian Adelaide un tunel de 49 de metri lățime. Utilajul lucrează zi și noapte, fără oprire cu 20 de specialiști la bord. În cele mai bune zile, înaintează cu aproape 10 metri, iar până în 2031, va contribui la finalizarea unei autostrăzi continue în Australia de Sud, potrivit unui comunicat emis, pe 1 iulie, de Ministerul Infrastructurii și Transporturilor din Australia.

Viitoarea autostradă subterană promite să elimine 21 de intersecții semaforizate și să redea șoferilor până la 40 de minute din viață la orele de vârf. Este vorba de proiectul „River Torrens to Darlington” sau T2D. Proiectul costă 15,4 miliarde de dolari australieni, aproximativ 10,7 miliarde de dolari americani.

Proiectul T2D este ultima secțiune de 10,5 kilometri a Coridorului Nord-Sud și va finaliza 78 de kilometri de autostradă non-stop, fără semafoare. Adelaide este capitala statului Australia de Sud.

„Mary” și surorile ei – trei mașinării gigantice în acțiune

Numele TBM-ului „Mary” vine de la Mary Lee, una dintre figurile marcante ale mișcării pentru drepturile femeilor din Australia de Sud. Este primul dintre cele trei utilaje de forat tuneluri de mari dimensiuni, produse de compania germană Herrenknecht, care vor activa în paralel în cadrul proiectului T2D.

Celelalte două utilaje „Catherine” și „Elizabeth”, poartă de asemenea numele unor personalități importante din istoria drepturilor de vot ale femeilor din acest stat. În cazul proiectului T2D, guvernul sud-australian a organizat un vot public pentru alegerea numelor, în urma căruia cele trei au fost desemnate câștigătoare.

„Mary” are o lungime de 100 de metri și un diametru de 15 metri - echivalentul unui bloc cu patru etaje - și este prima care a început să sape tunelul sudic. Celelalte două mașinării îi vor urma exemplul până la sfârșitul anului.

Cum funcționează un TBM de 3.500 de tone: procesul de săpare este estimat să dureze 2 ani

„Mary” cântărește 3.500 de tone și a fost asamblată în opt luni, după ce componentele sale masive, inclusiv un cap de tăiere de 300 de tone, au fost transportate pe timp de noapte prin oraș, în octombrie 2025. Mașina forează 24 de ore din 24, eliminând zilnic între 8 și 10 metri de sol, care sunt transportați printr-un sistem de benzi. Ea lucrează, non-stop, cu 20 de specialiști la bord.

În spatele ei, 10 segmente de beton preturnat, fiecare cântărind 12 tone, sunt montate pentru a forma pereții tunelului. Tunelurile vor fi situate între 10 și 25 de metri sub casele din suburbiile orașului Adelaide și, odată completate, vor genera aproximativ 7,5 milioane de tone de material excavat.

Întregul proces de săpare este estimat să dureze 24 de luni.

Alimentarea energetică: o provocare aparte

Funcționarea simultană a celor trei mașinării impune un consum uriaș de energie. Două stații electrice dedicate, Tonsley East și Richmond East, construite special pentru acest proiect, furnizează o putere de 22.000 de volți către utilaje.

Fiecare stație are o capacitate echivalentă cu alimentarea a 5.000 de locuințe. După finalizarea tunelurilor, aceste stații vor deservi sistemele de ventilație, iluminat și siguranță ale drumurilor subterane.

Adelaide este singura capitală de pe teritoriul principal al Australiei fără o autostradă continuă. Autoritățile estimează că, odată deschisă în 2031, noua autostradă va prelua circa 130.000 de călătorii zilnice, oferind o soluție pentru creșterea estimată cu 26% a traficului din Adelaide până în 2031.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (3)
  • Avatar comentarii

    AlexH 12.07.2026, 08:32

    Cred că traducerea este eronată. Stațiile electrice poate au 22.000kv(kilovolți)! Sau mai bine 22.000 kw(kilowatt)! Ce să faci cu 22.000 de volți (mai degrabă 22.000 watt)? Consumul a 5-7 case!

  • Avatar comentarii

    TheRealGicaContra 12.07.2026, 15:08

    Putere de 22000 de volți?!!! Lucruri elementare, de școală generală...

  • Avatar comentarii

    DenisP 12.07.2026, 18:23

    Greșit. După cum spui tu ca poate sunt 22.000kv asta înseamnă 22.000.000v. Milioane volți. O locuință in romania este alimentata cu 230V. Deci ceea ce spui tu este de un milion de ori mai mare. Un acest fel de utilaj are nevoie de o putere considerabila sutelor sau poate 1-2 miil de Kw. Deci pentru a scădea curentul, implicit a scădea secțiunea conductoarelor s-a mărit tensiunea. Spre exemplu la tine la bloc tensiunea care alimentează punctul de transformare este de 2o.ooo V. Ce zici.

ALTE ȘTIRI
Primăria București a introdus un nou regulament pentru circulația vehiculelor grele în oraș, anunță instituția pe 8 octombrie.
14:19
Noi reguli pentru camioane și TIR-uri în București: restricțiile de tonaj se extind și amenzile se dublează
Rareș Bogdan
14:19
Rareș Bogdan, audiat ca martor la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos
MONDEN
Nicoleta Nucă
16:01
Imagini cu Nicoleta Nucă după ce a slăbit 10 kilograme. Cât a ajuns să cântărească. „Mi-a plăcut procesul și m-am ținut de treabă”
Arhiva foto
15:59
Cătălin Botezatu va ajunge pe masa de operație: „Trebuie să o fac când sunt foarte liniștit”
POLITIC
Ilie Bolojan a spus că PNL nu vrea să intre în viitorul guvern Luca Niculescu, dar e dispus să dea votul în Parlament. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
15:42
Ilie Bolojan, după negocierile cu Luca Niculescu: „PNL nu intenționează să participe în acest guvern”, dar „este deschis să acorde un vot de instalare”
Luca Niculescu la sediul PNL, în prima zi de negocieri pentru viitorul Guvern. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
LiveText
15:00
Luca Niculescu, premierul desemnat, a negociat cu PSD, PNL și UDMR. Social-democrații au pus condiții, liberalii au anunțat decizia
Ultimele știri
16:29
Iubitul Valentinei, tânăra găsită moartă într-o valiză pe râul Olt, neagă că ar fi ucis-o. Cum descrie bărbatul evenimentele din seara crimei
16:22
Premiul Nobel pentru Literatură 2026 îi revine scriitoarei Anne Carson, una dintre cele mai rafinate autoare din literatura contemporană
16:21
Ghid practic pentru renovarea apartamentului: Cum te protejezi de meșterii care cer bani în avans, ce spune legea și cum trebuie făcute plățile
16:05
5 Știri Imobiliare.ro: Cum avansează șantierele din estul Capitalei și ce se întâmplă cu prețurile locuințelor în UE?
TRENDING
Analiză
15:00
Calculul care îl trimite pe Cătălin Cherecheș înapoi la pușcărie. De ce reîncarcerarea este inevitabilă, indiferent de decizia Curții de Apel Cluj
14:30
Programul pelerinajului de Sfânta Parascheva de la Iași 2026 - informații utile
11:08
Valul de COVID-19 aduce simptome digestive și complicații de sezon. Atenție la capcana testelor ieftine comandate online!
07:00
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Fotografie aeriană a navei de croazieră „Disney Magic” la plecarea din Miami
16:02
Disney a lansat cel mai spectaculos vas de croazieră din flota sa. Turitșii se vor putea bucura de 7 piscine, spectacole live și un meniu inspirat din filmele „Frozen”
Dacă te confrunți cu tristețe, furie sau o stare de spirit proastă care persistă mai mult de două săptămâni și îți afectează viața de zi cu zi, este momentul să ceri ajutor de specialitate.
14:57
Ce se întâmplă când tristețea durează mai mult de două săptămâni și care sunt semnele ce indică o problemă gravă la copii și adulți
Femeie din SUA de 100 ani cu o coca cola în mână
12:39
O femeie de o sută de ani are aceeași cină în fiecare seară: hotdog și o Coca-Cola. „Sunt în rai”
Cum păstrezi hreanul pentru iarnă
11:40
Cum se păstrează hreanul pentru iarnă: metode simple ca să rămână proaspăt şi iute
Fotografia a două femei care își plimbă câinii în Cagliari. Cagliari, Sardinia, Italia, 6 iunie 2025.
10:21
Satul din Italia unde femeile trăiesc 100 de ani. Cercetătorii au descoperit o nouă „zonă albastră” în Sardinia
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Un microbuz plin cu pasageri s-a izbit de o mașină la Mateești.Foto: Inspectoratul General pentru Situații de Urgență
13:22
Planul Roșu de Intervenție, activat în județul Vâlcea după un accident grav între un microbuz și o mașină. Sunt implicate zece persoane
bmw x3 - gri, 2026 confiscat la vama sculeni
13:16
Un șofer polonez de 26 de ani a rămas fără BMW-ul nou-nouț de 320.000 de lei la vama Sculeni
Mihai Chirica
AnalizăExclusiv
12:30
Dosarul „Păcura”: Cum s-a ales Mihai Chirica cu urmărire penală și sechestru pe avere. Totul a început cu o donație către Republica Moldova
O femeie umple un pahar de apă la robinetul chiuvetei din bucătărie
11:18
Cât costă un metru cub de apă în România. Orașul în care plătești de peste două ori mai mult
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește