Mai exact, Horia Brenciu i-a tamponat mașina lui Carla’s Dreams, chiar în parcarea studioului unde au loc filmările pentru noul sezon X Factor.

Potrivit surselor noastre, pagubele nu sunt majore, însă ambele mașini au nevoie de mici reparații. Horia Brenciu este acum „la mâna” lui Carla’s Dreams, pentru a soluționa problema prin procedură de constatare amiabilă. Însă asta nu ar trebuie să fie nicio problemă pentru cei doi colegi de la masa juraților.

Mai mult, „accidentul” a stârnit amuzamentul unul alt jurat X Factor, Ștefan Bănică jr., care le-a cerut celor doi să își parcheze mașinile grupat, ca până la terminarea audițiilor să le poată lovi pe toate, mai spun sursele noastre.

Recent, Horia Brenciu a fost filmat de un cititor Libertatea făcând slalom cu mașina printre pietoni, într-un parc din București

Filmările pentru noul sezon X Factor au început pe 10 iulie. Delia, Horia Brenciu, Ştefan Bănică şi Carlas Dreams s-au reîntâlnit pentru o misiune comună: aceea de a descoperi factorul X într-un nou sezon al show-ului de la Antena 1.

Noul sezon aduce și un nou prezentator, în persoana lui Mihai Bendeac, cel care le-a luat locul lui Răzvan Simion și Dani Oțil.


CITEȘTE ȘI: EXCLUSIV/Deși îi merge strună în afaceri, Garcea a dat Lamborghini-ul pe o Dacia 1100 și Harley Davidson-ul pe un scuter

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.