Buzele Danei Săvuică păreau mai mari, însă vedeta susține că schimbarea se datorează doar produselor cosmetice.
“Toată lumea mă întreabă chestia asta. Sunt bronzată și, în general, când mă bronzez nu mă mai machiez foarte tare. Și nu îmi dau nici pe la ochi cu nimic, îmi dau cu lip gloss care într-adevăr poate are efectul acesta de par buzele nu știu, altfel, și cam atât. Nicio schimbare”, ne-a declarat ea.
Dana Săvuică și-a încheiat seara la cinematograf, preferând să vină neînsoțită. “De obicei îmi place să mă uit la filme în liniște, chiar dacă sunt pe canapea la mine acasă sau chiar dacă sunt într-o sală de cinema. În majoritatea timpului îmi place să merg la film singură, pentru că nu suport să mă deranjeze cei din jur absolut deloc. Mă deranjează orice zgomot, orice plescăit de popcorn, de exemplu, orice telefon care se deschide și cineva intră pe facebook. Nu caut să apostrofez, dar dacă mi se permite și sala nu e foarte plină, plec de lângă persoana respectivă și mă mut pe alt scaun”, a precizat ea.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.