Mergi direct la conținut »
VIDEO EXCLUSIV. Am aflat cine îi ține de urât Danei Săvuică după divorț!  “Cine a zis că locuiesc singură?”
Monden Libertatea > Entertainment > Monden > VIDEO EXCLUSIV. Am aflat cine îi ține de urât Danei Săvuică după divorț! “Cine a zis că locuiesc singură?”

VIDEO EXCLUSIV. Am aflat cine îi ține de urât Danei Săvuică după divorț! “Cine a zis că locuiesc singură?”

După despărțirea pe cale amiabilă de soț, cu care a împărțit bune și rele timp de 25 de ani, Dana Săvuică a luat viața pe cont propriu, într-o casă de tranziție, unde s-a mutat recent.

De Andreea Archip,

Dana Săvuică și Răzvan Stanciu au vândut vila conjugală, după care și-au încheiat socotelile la notar. Blonda pare împăcată cu decizia luată și e focusată pe proiectele profesionale. “Noi am vândut casa, pentru că ne doream să scăpăm de ratele de la bancă și oricum nu se mai putea, adică o casă mare, care, într-adevăr ne aducea satisfacția că aveam, să zic, o poziție socială, dar, Doamne, în spatele ei erau multe acareturi, era mult stres. Acum sunt în căutarea unei case care să mă reprezinte, momentan stau într-o casă de tranziție”, a declarat, pentru Libertatea, Dana Săvuică.

Dădacă în timpul liber

Deși are o relație foarte strânsă cu sora ei mai mică, Gabriela, Săvuică a decis să nu locuiască împreună cu ea. În schimb, e disponibilă pentru nepot ori de câte ori e solicitată. “Sora mea stă în casa ei, cu băiețelul ei de cinci ani, din când în când eu fac pe dădaca. Mă mai sună soră-mea și zice: ‹‹Știi, vreau și eu să mai evadez puțin!›› și zic ‹‹Bine, bine, am înțeles!›› deci e frumos, îmi place foarte mult”, a precizat ea.

Se gospodărește singură

Dana a fost prezentă, joi seara, la lansarea colecției de primăvară a unei celebre firme de bijuterii, unde s-a făcut remarcată datorită stilului vestimentar. Deși e tot timpul aranjată și îmbrăcată în pas cu moda, Dana Săvuică nu se dă înlături de la treburile casnice. “Tot timpul am făcut activitățile astea în casele mele: spăl vasele, fac curățenie, îmi fac patul, spăl rufe, duc gunoiul, fac mâncare, sunt femeie până la urmă! Cine a zis că locuiesc singură?”, a precizat ea misterioasă, încercând să nu deconspire colocatarii. Cei care îi țin de urât blondei după divorț sunt fiica ei, Julie, dar și câinele, care a rămas în grija ei.

FOTO: Gabriel Pătruț

 

Close
Închide
  Close