A început sportul de performanță, unul destinat mai degrabă bărbaților, în urmă cu opt ani, dintr-o întâmplare.

EXCLUSIV/Modelul Elena Chiriac e multiplă campioană națională la taekwondo. La defilări își maschează vânătăile cu fond de ten și pudră!

Tatăl său își pierduse portofelul. Iar cel care i l-a găsit și înmânat era chiar președintele Federației Române de Taekwondo. Acesta a cunoscut-o atunci și pe fiica sa, Elena Chiriac, pe care a convins-o să vină să învețe ”să se bată”. Pentru fetița care avea doar 8 ani, contactul cu acest sport a fost fascinant.

EXCLUSIV/Modelul Elena Chiriac e multiplă campioană națională la taekwondo. La defilări își maschează vânătăile cu fond de ten și pudră!

Foto: Dumitru ANGELESCU

Ulterior, micuța a crescut. Și a ajuns o domnișoară frumoasă foc. Pentru care au început să curgă ofertele de a face și altceva. În prezent, Elena Chiriac, multiplă campioană națională la taekwondo, are la activ zeci de reclame pentru companii importante, precum și prezentări de modă. Chiar dacă ea își petrece majoritatea timpului la anternamente, își face datoria și în acest domeniu.

”De multe ori, aveam vânătăi și trebuia să merg la filmări. Le-am mascat cu pudră sau fond de ten. Odată eram lovită la picior și trebuia să alerg după un avion”, a mărturisit Elena Chiriac pentru Libertatea.

EXCLUSIV/Modelul Elena Chiriac e multiplă campioană națională la taekwondo. La defilări își maschează vânătăile cu fond de ten și pudră!

A salvat un cățeluș chinuit de niște indivizi

Tânăra a mai spus că acest sport a ajutat-o să știe să se apere și să intervină atunci când a fost cazul. În urmă cu câțiva ani, mai mulți indivizi chinuiau un cățel, pe care Elena l-a salvat din mâinile acestora după ce i-a pus pe fugă. De atunci, micuțul patruped a devenit animăluțul său de companie.

EXCLUSIV/Modelul Elena Chiriac e multiplă campioană națională la taekwondo. La defilări își maschează vânătăile cu fond de ten și pudră!

Țintește Olimpiada

Aceasta a mai spus că una dintre cele mai mari dorințe pe care le este participarea la  Jocurile Olimpice de la Tokyo.

”Îmi doresc mult să ajung la Olimpiadă și mă pregătesc pentru aceasta”, ne-a spus Elena, cea care s-a numărat printre sportivii premiați pentru performanțele lor la Gala Alexandrion.

EXCLUSIV/Modelul Elena Chiriac e multiplă campioană națională la taekwondo. La defilări își maschează vânătăile cu fond de ten și pudră!

EXCLUSIV/Modelul Elena Chiriac e multiplă campioană națională la taekwondo. La defilări își maschează vânătăile cu fond de ten și pudră!

Tânăra a urcat pe scenă alături de Cătălina Ponor, Marian Drăgulescu, echipajul feminin de canotaj de 8+1 al României, campioană mondială, precum și alți mari performeri. Elena face parte dintr-o familie de sportivi. Ea e componentă a lotului național. Este legitimată la Clubul Sportiv Steaua și are un frate care face scrimă de performanță.

CITEȘTE ȘI:

VIDEO/Marian Drăgulescu s-ar ”antrena” pentru Olimpiadă și-n reality-show-uri! ”E o experiență frumoasă, mai faci și altceva”

Fostă campioană mondială suspendată pentru dopaj, în lacrimi în direct: „Rana asta e încă deschisă”
PARTENERI - GSP.RO
Fostă campioană mondială suspendată pentru dopaj, în lacrimi în direct: „Rana asta e încă deschisă”
BOMBĂ! Ce a făcut Mr. Pink imediat după ce s-a despărțit de Monica Gabor. Ce detalii am aflat: ”Mi-a promis” EXCLUSIV
Playtech.ro

Fată de 14 ani moartă, după ce două BMW-uri s-au izbit, în Maramureș. Adolescenta ar fi împlinit 15 ani peste 10 zile
Observatornews.ro
Fată de 14 ani moartă, după ce două BMW-uri s-au izbit, în Maramureș. Adolescenta ar fi împlinit 15 ani peste 10 zile
Horoscop 6 august 2021. Peștii sunt foarte sensibili la tot ce este legat de cei dragi, mai mult decât de obicei
HOROSCOP

Tragedie pe o autostradă. Zece oameni au murit, iar 20 au fost răniţi, după ce camioneta în care se aflau s-a răsturnat
Știrileprotv.ro
Tragedie pe o autostradă. Zece oameni au murit, iar 20 au fost răniţi, după ce camioneta în care se aflau s-a răsturnat
Marea gimnastă a ţării rupe tăcerea după Olimpiadă: "Am fost goală cu medicul peste mine. Minoră fiind...". În tot acest timp, părinţii au fost ţinuţi în afara hotelului
Telekomsport

(Publicitate) Câștigă și tu un bilet la UNTOLD. Extragere va avea loc vineri, 6 august! Succes!
PUBLICITATE