VIDEO/ Femeile trecute de 40 de ani, cele mai fidele cliente ale clinicilor estetice. Locul 1 în top, mărirea sau remodelarea sânilor

Comentează
De ce nu e bine să faci lipoaspirație vara

Și în 2018 implanturile la sân sunt din ce în ce mai cerute, însă culmea este că nu tinerele sunt cele care fac coadă la cabinetul medicului estetician, ci femeile trecute de 30 de ani. Medicul Florin Juravle  ne-a declarat că sunt chiar și femei de chiar 50+ care cer o astfel de intervenție.

Doctorul Florin Juravle, unul dintre medicii esteticieni cu ”cotă bună” din România, a acceptat să ne vorbească deschis despre operațiile estetice, despre cine îi calcă pragul cabinetului și cu ce dorință de înfrumusețare vin la el.

În continuare în topul celor mai cerute operații estetice se numără mărirea bustului, însă, în 2018, nu tinerele sunt cele care vor implant cu silicon, ci femeile trecute de 40 de ani. În 2018, la fel ca în 2017, la fel ca în toți anii 2000, tot operațiile la sâni sunt cele mai cerute: mărire de sâni, ridicare, modelarea sânilor. Mai sunt cereri și pentru lipoaspirații, apoi operațiile faciale. Cam asta este oridinea intervențiilor, dar în mod special intervențiile în zona bustului”, ne-a declarat doctorul Florin Juravle, care a completat că, spre deosebire de anii anteriori, s-a modificat vârsta pacientelor care vin să-mi mărească bustul.

Ceea ce se modifică este media de vârstă a pacientelor pentru că nu sunt paciente de 18-20 de ani care vor să-și mărească bustul, ci sunt paciente care au 30+, 40 + sau chiar 50 + care au nevoie de schimbarea implantelor sau de o ridicare de sân, de o remodelare a sânilor. Nu sunt operațiile clasice de mărire. Sunt femei care și-au pus implant acum 20-25 de ani în România și acum au nevoie de schimbare sau de remodelare. Cel puțin la mine, media de vârstă a pacientelor este de 30+”, a mai spus medicul estetician.

Implanturile la sân sunt din ce în ce mai des cerute și în 2018

La cum se prezintă lucrurile, chiar și femeile de 60+ ar solicita o astfel de intervenție, însă le este teamă de anestezia generală.

Medicul estetician le sfătuiește pe cele care sunt trecute de prima tinerețe să-și facă analizele complete pentru a vedea dacă organismul lor suportă o anestezie generală, și să nu se lase păcălite de acei medici care spun că le pot opera doar cu o anestezie locală. La sâni nu se poate face intervenție, zic de siguranță pentru pacient cât și pentru medic, decât cu anestezie generală. Sânul este o zonă destul de sensibilă. Există poate o anestezie mai ușoară, dar în niciun caz anestezia locală nu este o variantă pentru acest gen de intervenție”, a mai spus Florin Juravle.

VIDEO: Cosmin Nistor

Citește și: VIDEO / Andreea Bălan nu suportă să stea la plajă. „E plictisitor să mă așez pe șezlong și să nu fac nimic”

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Augustin Zegrean
15:44
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
15:41
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
MONDEN
Alina Pușcău - concurentă Asia Express
16:12
De ce nu se tratează Alina Pușcău de cancer în România. „Sunt revoltată. Nu vorbești așa cu oamenii, nu?”
Theo Rose
15:40
Theo Rose, mărturisire neașteptată. Ce i-a rănit mândria: „Mi-a spus că nu prea am vocabular ”
POLITIC
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Cristian Deliorga este unul dintre cei patru judecători ai CCR puși de PSD
7 sept.
Judecător CCR, politicieni și afaceriști cu probleme penale, zbor de lux la Mykonos: cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600
Ultimele știri
17:13
Mesaj RO-Alert trimis în 4 județe din cauza dronelor: cetățenii sunt sfătuiți să se adăpostească și să rămână în case
17:01
5 știri by Libertatea - Educație: nepotisme și favoruri la un liceu de top, inspectori numiți politic și elevi fără manuale
16:56
Poți închiria un apartament cu 30 de euro și o casă întreagă cu doar 60. Stațiunea montană la 2 ore de România unde berea e ieftină și se mănâncă pe bani puțini
16:44
Arhipelagul format din 99 de insule unde ritmul vieții încetinește. Vegetația tropicală și apele în nuanțe intense de albastru și verde cuceresc turiștii
TRENDING
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
o mulțime densă de oameni participând la un concert sau un festival, aflată într-un spațiu larg și întunecat. Atmosfera vizuală este dominată de o rețea complexă, dinamică și foarte intensă de raze luminoase și lasere care se intersectează deasupra publicului.
16:18
Unul dintre cele mai bune cluburi de noapte din Europa este la un zbor de mai puțin de o oră distanță față de România. Cum arată clasamentul complet
patru fete tinere imbracate in costume de baie colorate, pe plaja, vazute de la spate, iesind din mare
15:17
Agențiile de turism deja lansează oferte pentru vara anului 2027. Printre cele mai populare destinații: Albania, Grecia și Spania
Un bărbat cu rucsac în spate, văzut din spate pe peronul unei stații de metrou, în timp ce prin fața lui trece un tren în viteză.
15:08
Românii fac naveta 53 de minute, dar cine sunt „super navetiștii Europei”
Saci cu cartofi şi ceapă într-o piaţă
15:07
Pregătirea cămării pentru iarnă: 5 pași pentru a păstra legumele proaspete mai mult timp
Două perechi de chiloți, una descompusa și murdară și una intacta, albă, așezate pe iarba verde, o lopată între ele
14:16
1.000 de oameni au îngropat peste 2.000 de perechi de chiloți în pământ. Ce au descoperit după două luni
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Cristian Deliorga
15:06
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Fotografie cu caracter ilustrativ
14:33
Rusia și-a trimis sabotorii în România. Cum a dejucat SRI o acțiune care viza baze militare folosite de aliații NATO
Lumea folosește AI pentru a finaliza direct o achiziție. Foto: magnific.com
Analiză
14:30
Inteligența artificială le spune adolescenților români ce să cumpere. Cifrele din cel mai nou raport sunt alarmante
Maica Domnului
14:09
Cum arăta Sfânta Maria, Maica Domnului
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!