Chiar înainte de Crăciun, Anamaria Prodan a primit mesaje și fotografii în care i se spunea că Reghe avea o relație de foarte multă vreme cu Corina Caciuc. Cei doi au fost surprinși în Dubai, în noiembrie 2020. Impresara a răbufnit și a mărturisit că acum înțelege unde era soțul ei, în timp ce ei îi spunea că are alte situații de rezolvat.

„Sunt mută, sunt fără cuvinte. Acum înțeleg și de ce a fost dat afară din golf, acum înțeleg absolut ce s-a întâmplat, eu credeam că plângea că este dat afară de la Al Wahda FC, de la Al Wasl FC, pleca la șeici, în ghilimele, să discute la fermele din Dubai cu șeicii că are propuneri. El n-avea nicio propunere, decât de la amante să le plimbe și să cheltuie banii familiei pe la Nikki Beach și pe la celelalte restaurante din Dubai, pe banii de pe cartea mea de credit. Cam cu asta se ocupa domnul Reghecampf în ultimii ani. Sunt uluită, pentru că am început să primesc în fiecare zi fotografii, care mai de care mai deocheate și mai cumplite, cu soțul meu în niște situații oribile, habar nu am dacă va mai intra vreodată în Dubai, pentru că deja toată lumea știe ce a putut să facă cu demnitatea familiei mele”, a spus în exclusivitate pentru Spynews.ro Anamaria Prodan.

Iran vs Israel. Biden se confruntă cu o criză în Orientul Mijlociu pe care spera să o evite. De ce riscul unei erori de calcul e major | Analiză CNN
Recomandări
Iran vs Israel. Biden se confruntă cu o criză în Orientul Mijlociu pe care spera să o evite. De ce riscul unei erori de calcul e major | Analiză CNN

Copiii Anamariei Prodan sunt rușinați de situație

Când a fost contactată de jurnaliști, Anamaria Prodan se afla la cumpărături cu cele două fiice ale sale și fiul ei cel mic. Copiii au mărturisit că le este foarte rușine cu Laurențiu Reghecampf și nu și-au imaginat niciodată că vor ajunge în asemenea situație.

„Ne este foarte rușine cu Laurențiu. Nu am crezut niciodată că el este capabil de așa ceva. Păcat, căci l-am iubit enorm, însă mama noastră ne-a învățat să stăm cu capul sus în viața și să nu alunecăm în lumea în care a alunecat tatăl nostru, Laurențiu. Vreodată dacă va rămâne pe străzi din cauza amantelor, o să înțeleagă ce urât este să-ți bați joc de familia ta și de copiii tăi și sp ajungi să stai lângă… păcat. Când prietenii din oraș ne-au zis că o cunosc foarte bine pe fata aceasta, Gură de Aur, nu am crezut. L-am întrebat pe tatăl nostru, Laurențiu, dacă este adevărat și a jurat că nu există așa ceva, ca el niciodată nu ar sta lângă așa femeie și că niciodată nu și-ar face familia de râs… S-a făcut de râs cumplit. Nu cred că se mai poate uita în ochii cuiva dintre noi. Îi datorează toată viața lui mamei noastre. Să-i fie rușine toată viața pentru mizeria lui”, au declarat, în exclusivitate pentru Spynews.ro, fiicele Anamariei Prodan.

Totul pentru susținerea candidatului PSD la prezidențiale. Cum a cedat partidul lui Ciolacu, pas cu pas, în fața PNL
Recomandări
Totul pentru susținerea candidatului PSD la prezidențiale. Cum a cedat partidul lui Ciolacu, pas cu pas, în fața PNL
luca-reghecampf-3Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 5

Anamaria Prodan: „Să ajungă copilul mic să te găsească prin casa amantei ascuns e penibil”

Impresara susține că Laurențiu Reghecampf este șantajat de Corina Caciuc, iar antrenorul a cerut iertare familiei de mai multe ori.

„Nu am cuvinte. Îmi e rușine de rușinea lui. Să ajungi în așa hal…. Să faci așa mizerie de ani și ani de zile e jenant. Reghecampf? Bărbat? Om? Demnitate? Mândrie? De unde? Vai de el! Să ajungi să plângi la picioarele copiilor să te ierte… să ajungă copilul mic să te găsească prin casa amantei ascuns e penibil. Să plângi și să ne dai mesajele cu amanta că să te iertăm… să ajungi să ne povestești că ești șantajat de amantă e jenant. Să ajungi să te umilească amanta peste tot e cumplit”, a declarat vedeta pentru sursa mai sus menționată.

De asemenea, Anamaria Prodan crede că la un moment dat soțul ei va plăti pentru toate greșelile pe care le-a făcut.

„Dar! De Crăciun îi dă Dumnezeu… cât nu va putea duce! Ne-a făcut de râs în tot orașul. Își bat joc de el toți! Subiect închis pentru noi marele Reghe! Noi zicem așa… Tot ce ai făcut, Reghecampf, cu siguranță se va întoarce împotriva ta, în rest… Fiecare stă în lumea în care merită. În lumea noastră nu a putut să supraviețuiască. Era se pare fericit lângă altceva, se simțea bărbat… numai că el a stins ultimul lumina”, a adăugat impresara.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Casa din București despre care se spune că e bântuită. E una dintre cele mai elegante clădiri din Capitală
FANATIK.RO
Casa din București despre care se spune că e bântuită. E una dintre cele mai elegante clădiri din Capitală
Ți-o mai amintești pe Marina Florea? Cele mai recente imagini cu frumoasa artistă a anilor 1980 au stârnit un val de reacții
Viva.ro
Ți-o mai amintești pe Marina Florea? Cele mai recente imagini cu frumoasa artistă a anilor 1980 au stârnit un val de reacții
Cum arăta Vica Blochina în tinerețe, când dansa la Melody și era balerina lui Pițurcă. Pozele de care a uitat toată lumea
Libertateapentrufemei.ro
Cum arăta Vica Blochina în tinerețe, când dansa la Melody și era balerina lui Pițurcă. Pozele de care a uitat toată lumea
„Ce  faci aici?!” „E marketing, șefu'.” Nina e motivul „exploziei” pe care UFC o are în mediul online
GSP.RO
„Ce faci aici?!” „E marketing, șefu'.” Nina e motivul „exploziei” pe care UFC o are în mediul online
Semnul care îți spune că bei prea mult alcool. Ce îți apare pe față dacă ai acest obicei
FANATIK.RO
Semnul care îți spune că bei prea mult alcool. Ce îți apare pe față dacă ai acest obicei
Prima reacție a Chinei la atacul Iranului cu rachete și drone asupra Israelului
Știrileprotv.ro
Prima reacție a Chinei la atacul Iranului cu rachete și drone asupra Israelului
Imaginea cu Prințul Archie pe care toată lumea a ratat-o. Cât de mult seamănă cu Prințul Harry
Unica.ro
Imaginea cu Prințul Archie pe care toată lumea a ratat-o. Cât de mult seamănă cu Prințul Harry
"Cei mai mari fotbalişti ai României? Nici Dobrin, nici Hagi". Victor Piţurcă i-a numit pe cei mai tari: "Fantastici! Fiecare de la 50 de milioane în sus"
Orangesport.ro
"Cei mai mari fotbalişti ai României? Nici Dobrin, nici Hagi". Victor Piţurcă i-a numit pe cei mai tari: "Fantastici! Fiecare de la 50 de milioane în sus"
Arestat pentru că și-a ucis soția, a vrut să se sinucidă cu tratamentul de depresie. În loc să ia medicamentele zilnic, a strâns mai multe și le-a înghițit
Observatornews.ro
Arestat pentru că și-a ucis soția, a vrut să se sinucidă cu tratamentul de depresie. În loc să ia medicamentele zilnic, a strâns mai multe și le-a înghițit
Horoscop 14 aprilie 2024. Vărsătorii poate ar trebui să se țină de cuvânt, dacă au promis ceva unui apropiat și, mai ales, să facă ce au promis
HOROSCOP
Horoscop 14 aprilie 2024. Vărsătorii poate ar trebui să se țină de cuvânt, dacă au promis ceva unui apropiat și, mai ales, să facă ce au promis
RECOMANDĂRI