„Ca să ajung să-l pup așa, pe obraz, am nevoie de tocuri de 7. Dacă vreau să ajung la frunte, am nevoie de tocuri de 10. Când glumește și nu se lasă pupat din prima, se ridică pe vârfuri și eu nu mai ajung deloc. Invers, mă ia de gât și se uită de sus în jos la mine, protectiv. Și eu îmi dau seama că am așteptat aproape 14 ani acest moment! Te iubesc, Petru!”, a scris Andreea Berecleanu pe Instagram.

Fiul Andreei Berecleanu a împlinit 14 ani. Ce dezvăluire a făcut mama lui

De când s-a recăsătorit, devenind soția medicului estetician Constantin Stan, iar copiii au crescut, Andreea Berecleanu a decis să aloce mai mult timp propriei persoane și pasiunilor sale, așa că ori de câte ori îi permite timpul, își ia câteva zile pentru a se relaxa în diferite destinații.
„Țin foarte mult la momentele noastre în vacanță și când este vacanță, mai ales vacanța de vară, dar și cea de iarnă, atunci aproape uit că am telefon. Evident că țin legătura cu cei de acasă, cu mama, în fiecare zi, cu copiii, dacă nu sunt cu noi, dar atât. Aproape că nu există telefonul pentru mine”, ne-a mărturisit prezentatoarea jurnalului de știri de la Antena 1.

Citește și

VIDEO VIRAL/ Cui a dat un tânăr bucureștean imobilizat în cărucior banii pe care doi trecători i-au oferit, confundându-l cu un cerșetor!

 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.