Libertatea l-a însoțit pe Ștefan Stoian timp de două zile prin București. Mâine dimineață vom publica filmul despre cum se vede capitala României de la nivelul unui scaun cu rotile.

Într-unul dintre aceste drumuri zilnice, Ștefan a fost confundat de doi trecători cu un cerșetor. El nu a cerut bani, dar, din compasiune și din obișnuință, oamenii s-au gândit că așa îl ajută.

E genul de moment delicat pentru care nimeni nu e vinovat, dar în care chiar și reflexele bune pot leza. Pentru că orice om ca Ștefan caută, de fapt, independența, realizarea, și nu mila.

Cum își mișcă cu greu și mâinile, Ștefan s-a trezit cu două bancnote de câte 10 lei în poală. A intrat într-un mall, acolo unde mergea să-și ridice pașaportul, și a făcut un gest care a impresionat oamenii din jur.

Priviți-l pe Ștefan și urmăriți mâine povestea lui.


Citește și:

Drepturile persoanelor cu dizabilități nu sunt protejate: România trebuie să îmbunătățească punerea în aplicare a legilor!

Principiile de viață a patru femei cu dizabilități, puse sub lumina reflectoarelor, într-un shooting inedit de modă

O tânără cu dizabilități din județul Galați, abandonată de familie, riscă să rămână pe drumuri din cauza unei decizii a primarului: „Sunt conștient că am comis un abuz”


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.