De atunci, Răzvan Firea a defilat alături de modele consacrate în străinătate, abordând atât stilul masculin, cât şi pe cel feminin, acesta fiind motivul pentru care a fost numit „androginul perfect”. Nici stilul de acum al tânărului Răzvan nu este unul obişnuit, dimpotrivă. El şochează cu fiecare apariţie. „Dacă în România oamenii se mai uită ciudat după mine, la Paris, de exemplu, sunt apreciat. Mă opresc oamenii pe stradă să mă întrebe de unde mi-am cumpărat ţinutele”.

Tânărul designer s-a axat pe produse de nişe, pe care le vinde nu numai pe plan internaţional, ci şi în ţară, unde a îmbrăcat persaone celebre din showbiz-ul autohton. Următorul lui proiect, pe care îl desfăşoară împreună cu fostul manechin Nelly Năstase, este acceptarea ţinutelor lui într-un lanţ de magazine exclusiviste din Viena.

Răzvan Firea nu a dorit să vorbească despre relaţiile cu mama lui vitregă, Gabriela Vrânceanu Firea, însă a recunoscut că asocierae cu aceasta nu i-a adus nici un beneficiu.
(Sursă foto: Facebook)

Serena continuă războiul cu Ion Țiriac. Replică înjositoare pentru miliardarul român
PARTENERI - GSP.RO
Serena continuă războiul cu Ion Țiriac. Replică înjositoare pentru miliardarul român
Dana Budeanu, FĂCUTĂ PRAF după anunțul de azi. Lucian Mândruță a intervenit imediat: ‘Knock-out’
Playtech.ro
Dana Budeanu, FĂCUTĂ PRAF după anunțul de azi. Lucian Mândruță a intervenit imediat: ‘Knock-out’
Casă dărăpănată din chirpici, construită în 1950, scoasă la vânzare pentru 700.000 de euro, la Cluj
Observatornews.ro
Casă dărăpănată din chirpici, construită în 1950, scoasă la vânzare pentru 700.000 de euro, la Cluj
Horoscop 11 mai 2021. Taurii se simt vizați de toate tensiunile din jur, chiar dacă știu că nu au legătură cu ei
HOROSCOP
Horoscop 11 mai 2021. Taurii se simt vizați de toate tensiunile din jur, chiar dacă știu că nu au legătură cu ei
Primeşti 1.500 de dolari ca să dormi la prânz o lună întreagă. Care sunt condiţiile pentru acest job de nerefuzat
Știrileprotv.ro
Primeşti 1.500 de dolari ca să dormi la prânz o lună întreagă. Care sunt condiţiile pentru acest job de nerefuzat
Prezentatoarea TV care s-a cuplat cu un copil de 17 ani. Ea este cu 19 ani mai mare: ”Amândoi eram singuri”
Telekomsport
Prezentatoarea TV care s-a cuplat cu un copil de 17 ani. Ea este cu 19 ani mai mare: ”Amândoi eram singuri”
Începe Microbist de România, primul show cu suporteri, pentru suporteri!
PUBLICITATE
Începe Microbist de România, primul show cu suporteri, pentru suporteri!