Provocat de colegul de emisiune, Răzvan Popescu, și de ascultătorii Radio Zu, Flick Domnul Rimă a încercat să stabilească un record de rime.
Flick Domnul Rimă a făcut 149 de rime în 3 ore de Morning ZU. „Rimele de succes sunt rimele formate din cuvinte simple, aranjate pe înțelesul tuturor”, declară DJ-ul Radio ZU.
Flick Domnul Rime se aude la ZU de 10 ani. „Am început să vorbesc la radio dintr-o întâmplare. Eram într-o emisiune cu Buzdugan și Popescu. M-am dus acasă foarte dezamăgit de cum a sunat vocea mea pe radio. Sincer, mi s-a părut că sună sinustru și m-am gândit că mai bine ar fi să rămân la scris. Iată că nu a fost așa”, a declarat Flick în tutorialul pe care l-a realizat în cadrul campaniei aniversare ZU10, desfășurată în toamna anului trecut.