Ramona Bădescu nu poate trece neobservată. Vedeta a etalat o vestimentație îndrăzneață, acaparând toate privirile asupra ei la un eveniment, chiar dacă a fost însoțită de avocatul Narcis Godeanu, bărbatul cu care se pare că ar avea o relație.
Artista a fost prezentă joi seara la Ambasada Italiei din Capitală, unde a avut loc lansarea cu ștaif a unui brand de costume bărbătești și încălțăminte.
Vedeta a scos din garderobă o bluză neagră, din voal, care îi punea în evidență bustul. A asortat-o cu o fusă neagră, cu talie înaltă, care îi dădea o notă de eleganță. La o așa ținută nu puteau lipsi pantofii cu toc, așa că Ramona a fost o prezență foarte plăcută, ochii invitaților admirând-o îndelung, chiar dacă pe urmele ei a stat toată seara avocatul Narcis Godeanu.
Acesta este al doilea eveniment monden la care bărbatul este prezent alături de frumoasa brunetă. Cei doi s-au uitat la mai multe obiecte bărbătești din colecție și au aflat amănunte interesante despre ele. Cu toate acestea, vedeta susține că nu obișnuiește să se implice în alegerea unor outfituri masculine.
“M-am uitat la niște pantofi, la niște haine și atât. În general lucrurile le aleg pentru mine, nu mă bag în garderoba nimănui”, a precizat ea. În schimb, în ceea ce privește viața personală, Ramona Bădescu preferă să păstreze discreția.
“Nu pot să spun nimic pentru că, chiar dacă ar fi ceva de spus, lucrurile dintotdeauna din viața mea le-am ținut pentru mine. În prezent sunt fericită”, a declarat, pentru Libertatea, Ramona Bădescu.
Citește și: