Concurentul Paolo Lagana, care a fost atacat pe scena X-Factor de Cheloo, din cauza faptului că este homosexual, i-a dat replica rapper-ului pe Facebook. Acesta nu îi răspunde la fel de dur pe cât a fost jignit de mentor, însă îi critică acid şi în mod direct atitudinea pe care a avut-o în concurs faţă de el.
„Dragii mei, orice s-a întâmplat pe scena X Factor vineri şi orice vor spune oameni şi juriul ( mai ales unul dintre ei) şi oricare va fi rezultatul, eu voi cânta toată viaţa. Cred că ceea ce s-a întâmplat duminică a fost foarte grav. Vorbele lu Cheloo au fost foarte grave şi de prost gust. Mie personal nu prea îmi pasă de el, mai ales că nici măcar nu pot să spun că-l cunosc bine şi nu mă afectează în acest concurs sub nicio formă, eu mă voi exprima indiferent de ceea ce spune el. Dar în continuare sunt împotriva a ceea ce a spus, cred că prin vorbele lui a făcut o discriminare şi a atacat întreaga comunitate LGBT (comunitatea de lesbiene, gay, bisexuali și transsexuali, n.r.). Sunt alături de toată comunitatea LGBT din România şi de toată lumea care s-a simţit atacată duminică de vorbele lui. Sunt cu voi şi vă susţin. Cu toţii merităm respect. Oricum, să mergem mai de parte!”, a scris Paolo Lagana, pe contul lui de Facebook.
Cheloo a pornit un întreg scandal la X-factor, după ce s-a luat de unul dintre concurenţi, Paolo Lagana, un homosexual declarat.
„Ai cântat, eu disprețuiesc tot ceea ce ești, ce reprezinți și țara asta te va trimite acasă cu siguranță”, i-a spus Cheloo lui Lagana pe scena X-Factor.
Citeşte şi:
- DECIZIA de ultimă oră luată de UN POST TV! L-au dat AFARĂ din TELEVIZIUNE, din cauza unor atacuri la adresa HOMOSEXUALILOR!
- După Cheloo, o altă vedetă SARE LA GÂTUL HOMOSEXUALULUI de la „X-Factor”!
- „UNII ASCULTĂ MOZART, NU CHELOO! CUM S-AR ZICE, UN FEL DE HOMOSEXUALI AI MUZICII!”. AFLĂ CINE S-A OFUSCAT PE JURATUL DE LA X FACTOR!