„După liceu, mi-am luat zborul singurică, ajutată de curajul insuflat de tatăl meu și de răbdare, învățată de la mama. Mi-ar fi plăcut să îi am pe părinții mei aproape în multe momente importante din viața mea, dar ambitia și voința de a avea o viață mai bună, mi-au dat curaj să merg înainte.
Telefonul era singura sursă de a ne simți aproape chiar și pentru câteva momente. În ziua de azi, știm cu toții că un computer și o cameră video pot dărâma acest zid al distanței, unele momente importante sau chiar mici banalități pot fi împărtășite în timp real cu cei dragi”, povestește Alina Chelaru, al cărei nume de scenă este IamAlina.
Gândindu-se la miile de mame care își sacrifică timpul și emoțiile pentru copiii lăsați acasă în speranța că viitorul lor va fi unul mai bun, IamAlina a compus piesa „Lângă tine”, ce va fi lansată pe 15 ianuarie la Roma, pe platforma digitală Itunes. Câștigurile din urma vânzărilor vor fi donate proiectului „Te iubește mama”, al cărei ambasador oficial a fost numită IamAlina. „Sunteți Mame Perfecte, iar înr-o zi copiii voștri vor înțelege și vor aprecia orice gest pe care l-ați făcut pentru ei. Până atunci, trebuie să construim ceva util pentru a apropia, chiar și virtual, mama de copilul lăsat în țară. De aici a pornit ideea de a compune melodia „Lângă tine”, a mai arătat Alina Chelaru. Cu o carieră promițătoare în showbiz-ul italian și mondial, IamAlina este susținută de românii din Peninsulă, un astfel de exemplu fiind asociația „Vocea Românilor” cu sediul la Roma.
Pe 15 ianuarie, în Capitala Italiei, IamAlina va lansa videoclipul realizat pentru piesa „The Kind of Man”, de pe ultimul său album.
 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.