Relaţia dintre Jecca Craig şi William a fost mai mult o joacă, pentru că cei doi s-au cunoscut când aveau 16 ani, în timpul unei vizite în Kenia, înainte de a intra la facultate. Jecca, acum în vârstă de 28 de ani, lucrează la o firmă care organizează evenimente, iar acum se iubeşte cu Căpitanul Philip Kaye, unul dintre prietenii cei mai buni ai Prinţului.
Olivia Hunt şi prinţul au fost împreună în primele luni de la absolvire la Universitatea St Andrews, dar s-au despărţit atunci când a apărut Kate în peisaj, dar cei trei au rămas buni prieteni. Olivia, acum 28 de ani, a fost iubita lui William van Cutsem, fiul prietenului prinţului Charles, Hugh, dar relaţia nu a rezistat.
Deşi nu a exista nici o confirmare oficială, se presupune că William a fost implicat într-o scurtă relaţie amoroasă cu actriţa Isabella Anstruther-Gough-Calthorpe în 2004, cei doi fiind surprinşi foarte apropiaţi într-o seară, fapt care a determinat-o pe Kate să rupă relaţia pentru o vreme. În prezent, Isabella, în vârstă de 30 de ani, se întâlneşte cu actorul Sam Hoare.
Davina Duckworth Chad şi William au încercat să aibă o relaţie în iunie-iulie 1999, în timpul unei croaziere, dar planurile lor nu s-au concretizat în ciuda pasiunilor comune şi a relaţiilor de familie care îi legau. Mama Davinei este verişoara lui Lady Di, iar fratele Davinei a fost curierul Reginei, iar cei doi tineri avaeu ca pasiuni comune navigatul şi tenisul.
Arabella Musgrave l-a întâlnit pe William în 2001, la un meci de polo, dar plecarea prinţului la St. Andrews a dus la despărţirea lor. Arabella Musgrave este acum PR la Gucci şi se întâlneşte cu bancherul George Galliers-Pratt.