Apele Române demontează un fake news privind folosirea apei din fântână
Administrația Națională Apele Române neagă informațiile false conform cărora cetățenii vor fi taxați sau sancționați penal pentru utilizarea apei din fântânile proprii, precizând că proiectul de lege aflat în dezbatere publică nu prevede astfel de măsuri.
Proiectul legislativ al Ministerului Mediului vizează doar captările ilegale și poluarea resurselor de apă, nu și utilizarea apei din fântâni pentru uz casnic, iar limita de consum gratuit rămâne 0,2 litri pe secundă.
„Administrația Națională „Apele Române” respinge categoric informațiile false potrivit cărora oamenii ar urma să plătească taxe sau să fie pedepsiți penal pentru că folosesc apa din fântânile proprii.
Proiectul de lege aflat în dezbatere publică pe site-ul de la Ministerul Mediului – România nu introduce taxe pentru apa utilizată în gospodării și nu transformă folosirea apei din fântâni într-o infracțiune”, a transmis instituția, într-o postare pe Facebook.
Apa din fântâni rămâne gratuită pentru uz casnic
Conform legislației actuale, apa din fântâni poate fi utilizată gratuit pentru băut, irigat, adăpat animale sau alte nevoi casnice, fără a fi necesar un aviz de gospodărire a apelor. Singura condiție este ca debitul extras să nu depășească 0,2 litri pe secundă, echivalentul a 12 litri pe minut sau aproximativ 17,28 metri cubi pe zi în cazul unui consum continuu.
„Cetățenii pot folosi în continuare gratuit apa din fântâni pentru băut, udat, adăpatul animalelor și alte nevoi ale gospodăriei, în condițiile prevăzute de Legea apelor, respectiv fără să aibă nevoie de obținerea unui aviz de gospodărire a apelor.
Astfel, apa poate fi folosită liber dacă debitul prelevat nu depășește 0,2 litri pe secundă, adică aproximativ 12 litri pe minut, 720 de litri pe oră sau până la 17,28 metri cubi pe zi, în cazul unei funcționări continue. Acest nivel este considerabil peste consumul obișnuit al unei gospodării”, precizează Apele Române.
Proiectul de lege vizează captările ilegale
Proiectul legislativ, inițiat de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, urmărește alinierea la o directivă europeană și se concentrează pe prevenirea deteriorării calitative și cantitative a resurselor de apă.
„Acesta are în vedere doar faptele grave împotriva mediului și captările ilegale de apă realizate în scopuri comerciale”, explică reprezentanții Administrației Naționale Apele Române.
Persoanele fizice care folosesc apa din fântână nu vor fi taxate
Apele Române asigură că persoanele fizice care folosesc apa din fântâni pentru uz casnic nu vor plăti taxe, contribuții sau tarife și nici nu vor risca pedepse penale pentru acest lucru. Informațiile contrare vehiculate în spațiul public sunt, conform instituției, „complet neadevărate”.
„În aceste condiții, persoanelor fizice care folosesc apa pentru uz casnic nu li se aplică taxe, tarife, contribuții sau penalități și nu riscă închisoarea pentru folosirea apei din fântâna proprie”, a mai comunicat instituția, prin intermediul postării din mediul online.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_e4a9b961532a3f92280b778f87e2be61.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_6232e2c17b09c76d65c853c75e1020ae.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_4aa8601bfcee04ed7d043c77224ef664.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_4682bf9552dc09c080fb55e86e6b1e3e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_a4bf2657fd93bb1f0d09eacd41dc44fe.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_1c29749cb2b2cca2f289d54d52bd0782.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_52c8fedc2949dab1534790664e8b56a6.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_60e8332e12d5f2e24fffb07ae04a88ab.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_ad7541ca2c588fa31cee8870ec1dff5f.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_4e5d10b42789a9424cb14fd469ee9524.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_d349925b10067b61941cc3defe23877d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_2b036ec7d9c3ad12ace076f04fa2d5a5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_c3ac6e943100f9a48031f023b412bb32.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_486ffe9db9255834d83b3cbd179c3ade.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_9b8da4c6ee8b149b98232f4f7cd74107.png)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_f16676e19a018adb93554ba8373cbb3a.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_2986dde1b55e0e0f2be0384fc56aeeec.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_4513e6af663ba8856eb3f9a8beec86c7.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_6319221923aa733a34ecad80e8124221.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/288_a3f1aed6b1d59d8426a6bbfeb37bd137.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_1304e4be58b96496e7a807e30fead70a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_eb0b3cf831f345d52deba5b8639e0d61.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_2464543840ba411bbc5d77339cda3a55.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_4a0f2a8a483c72d739515491d554fee1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_28fa6fb9c1c04657d6baa061eaf45069.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_a6dab4df023dcac74ab6c45c003c1ba2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/robert-sighiartau-si-reporterul-radu-eremia-la-interviurile-libertatea-scaled.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/robert-sighiartau-la-interviurile-libertatea.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/mirela-vaida.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/radu-valcan-insula-iubirii-2026.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_343c6c93aadfa09e31182c11df5f5044.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_09502a4a95e344a357b73629524568bd.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_ea7dcd5d0b2ed441898d8b07d4f389ec.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_c1eb491ee8f9049584d0411e4bec95d8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/nicusor-dan-6.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/radu-miruta-.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/horoscop-18-iulie-2026.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/oras-masini-interzise-ploaie-europa.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/ceapa-langa-cartofi.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/accident-familie-republica-moldova-grecia.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/produse-gatite-carne-vegetala.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/cum-iti-lasi-casa-in-siguranta-inainte-de-a-pleca-in-concediu.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/faina-de-tapioca.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/ce-este-sapunul-de-marsilia-si-la-ce-se-foloseste.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/dacia.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/nicusor-dan.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/femeie-numara-bani.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/case-si-cladiri-in-bucuresti-romania-shutterstock2132543327-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/nostalgici-dupa-ceausescu-comunism-profimedia-0585790561.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/new-project-3-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/ilie-bolojan-in-parlament-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/ilie-bolojan-nicusor-dan.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.