Imagini cu casa în care locuiește Mirabela Dauer. 200.000 de euro a costat locuința artistei dintr-o comună din județul Ilfov

 56 comentarii
Arhiva foto

Mirabela Dauer locuiește într-o casă din comuna Roșu din județul Ilfov. Acolo s-a mutat artista după ce ani de zile a locuit în București.

În vârstă de 76 de ani, Mirabela Dauer e mulțumită că a reușit să își îndeplinească o mare dorință: aceea de a avea casa mult visată. Ani de zile artista a locuit în București, însă în anul 2011, cu ajutorul prietenilor, și-a achiziționat o casă în comuna Roșu din județul Ilfov.

În aprilie 2011, locuința era în construcție, însă în octombrie ea a fost finalizată, iar cântăreața s-a și mutat. 200.000 de euro a costat, însă nu regretă niciun ban investit. Vila are 180 metri pătrați. La parter se găsesc o sufragerie, o bucătărie, o baie și o terasă închisă, în timp ce la etaj se află două dormitoare, un dressing și un birou, scrie Click.

Livingul a fost amenajat în culori de alb și albastru, cu o canapea bej și două măsuțe albe, de cafea. Pe terasa închisă, artista a amplasat o măsuță cu câteva scaune, unde se poate bucura de liniște alături de prietenii care vin în vizită. De aici nu lipsesc nici televizorul și câteva plante care dau viață locului.

Mirabela Dauer: „Ăsta a fost visul meu să am o căsuţă”

„Casa cealaltă mi-a adus numai nefericire. Am încercat la toate băncile să îmi dea bani. Nu mi-au aprobat creditul pentru că eram bătrână şi credeau că mor. Prietenii mei au văzut. Când m-am întors din America, în aprilie, am avut o surpriză. Eu dădusem un avans la o căsuţă tot aici, l-am pierdut.

Era o construcţie aici. Ei au cumpărat terenul şi au construit parterul. Asta a fost visul meu să am o căsuţă. (….) Am foarte mulţi pitici, mereu cumpăr”, a spus cântăreața cu câțiva ani în urmă în emisiunea „Agentul VIP”, de la Antena Stars.

Timpul a trecut, iar Mirabela Dauer a tot investit în locuința ei, dar mai ales în grădină, unde are o mulțime de flori, dar și mulți pitici. Într-un interviu pentru o emisiune de la Pro TV, ea declara, mândră de florile ei: „Acesta este crinul meu portocaliu. Este de la Mihai Constantinescu.

E superb, îl am din 2019 și l-am înmulțit în toată grădina. Am primit acum câteva zile și de la Fuego flori. (…) Să știi că florile mele sunt frumoase și înfloresc așa tot timpul pentru că eu vorbesc cu ele, am grijă de ele”, a mărturisit Mirabela Dauer, conform unica.ro.

Mirabela Dauer nu vorbește deloc cu băiatul ei

Ajunsă la vârsta de 76 de ani, Mirabela Dauer este împlinită pe toate planurile, chiar dacă relația cu unicul ei copil e una complicată. Invitată în emisiunea „News Magazine” de la Antena 3, artista a făcut dezvăluiri despre viața ei, dar și despre băiatul ei, Dan Alexandru.

„Eu sunt un om fericit. În primul rând mă face viața fericită. Eu iubesc viața, iubesc oamenii, iubesc ceea ce fac, cât o vrea Dumnezeu. Sunt un om bucuros că mă trezesc dimineața, bucuros că aud păsărelele, eu mă bucur. De ce să fii trist? Nu irosești viața?“, a susținut în emisiune Mirabela Dauer.

Singură încearcă să facă față tuturor provocărilor vieții și nu îi este ușor. „Mie îmi e greu tot timpul. Sunt un om singur, nu e ușor, dar nu mă plâng. Nu îmi place să mă plâng. Ce e prostia asta, să încarc lumea cu lucruri pe care le am eu? Nu! Lumea trebuie să mă știe că sunt bine, că sunt fericită și că sunt un om normal ca și ei”, a mai adăugat artista, care a trecut acum ani de zile prin momente care au marcat-o.

„Să fie sănătos”, i-a transmis Mirabela Dauer unicului ei copil

Mirabela Dauer a fost căsătorită din 1972 până în 1980 cu Dan Traian Popovici, un regizor de montaj din Televiziunea Română. Cei doi au împreună un copil, un băiat, Dan Alexandru Popovici, care a rămas însă în grija tatălui său, după divorț.

Înainte de divorț, artista a trecut prin clipe cumplite. Soțul a bătut-o cu fierul de călcat și chiar a amenințat-o cu moartea. Viața ei s-a schimbat însă radical atunci când soțul i-a luat copilul. Traian Popovici a susținut la divorț că și-a găsit soția înșelându-l, astfel că băiatul lor, în vârstă de doar 2 ani la acea vreme, a ajuns în grija tatălui.

În emisiunea de la Antena 3, ea a avut și un mesaj scurt pentru băiatul ei, cu care nu mai vorbește deloc. „Să fie sănătos”, a transmis Mirabela Dauer pentru unicul ei copil.

Mihaela Bîrzilă, prezentatoarea emisiunii „News Magazine”, nu a ocolit relația mamă-fiu și a încercat să afle mai multe de la artistă despre băiatul ei. „Nu ai vrea să te caute la un moment dat, să îți spună mulțumesc, iubită mamă, și iartă-mă că am greșit?”, a întrebat-o moderatoarea.

„Nu aș vrea să mă caute. (…) Vorbim despre absurd? Nu. E bine așa cum e. Eu, cel puțin, am un gând frumos îndreptat spre el și-l voi avea toată viața și când n-oi mai fi. Decât să fie o chestie falsă, forțată, obligatorie, nu. E bine așa cum e. Știi ce mulți copii am eu în jurul meu?”, a declarat Mirabela Dauer la Antena 3 CNN.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (56)
  • Avatar comentarii

    Lecoqsportif 03.02.2024, 19:06

    S-a mutat MTV Cribs pe Libertatea?

  • Avatar comentarii

    MoSi202 03.02.2024, 19:24

    Felicitări pentru întreaga dumneavoastră activitate! Sănătate și putere de muncă în continuare stimată doamnă, Mirabela Dauer!

  • Avatar comentarii

    pikpik 03.02.2024, 19:50

    Chiar ieri am citit un articol despre impåcarea cu båiatul ei dupå 20 ani, posibil ii place vila...

  • Avatar comentarii

    ssLazio 03.02.2024, 20:22

    Renumitul cantaret Raoul cum de nu apare?

  • Avatar comentarii

    Manuela18 03.02.2024, 20:34

    Felicitari pentru intreaga dumneavoastra activitate stimata doamna, Mirabela Dauer !

ALTE ȘTIRI
Militari români, femei și bărbați, îmbrăcați în uniforme militare
9 sept.
„O manipulare alarmistă”, demontată de Administrația Prezidențială: România nu trimite trupe pe frontul din Ucraina
Prima trecere de pietoni inteligentă din Bucureşti a fost amenajată pe Șoseaua Chitilei - Strada Prahova, în Sectorul 1
9 sept.
Prima trecere de pietoni inteligentă din Bucureşti a fost amenajată de Primăria Capitalei. Cum funcționează
MONDEN
Robert Jărcălău la „Burlacii: Foc în Paradis” | Foto: PRO TV
9 sept.
Cine este Robert Jărcălău de la „Burlacii: Foc în Paradis”. Mama lui este chinezoaică, iar tatăl e român
Tom Jones
9 sept.
Tom Jones a fost concediat la 86 de ani din postul de jurat la „Vocea Marii Britanii”: „Nu am vrut să părăsesc emisiunea”
POLITIC
Stelian Tănase, în vârstă de 74 de ani, a condus TVR în perioada 2013-2015. Foto: Profimedia
ExclusivInterviu
9 sept.
Stelian Tănase analizează numirea Sorinei Matei, propunerea AUR, la șefia TVR: „Va fi un mare scandal în perspectivă. Veți vedea”
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat. Foto: Profimedia
9 sept.
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat
Ultimele știri
9 sept.
Victor Ponta a defilat alături de delegația României la Jocurile Mondiale ale Nomazilor. În arenă s-au aflat Xi Jinping și Vladimir Putin
9 sept.
Un radar a trimis amenzi greșite la întâmplare șoferilor din Elveția timp de o săptămână: „Nu am condus niciodată așa rapid”
9 sept.
Philips România, amendată cu un milion de euro după ce un angajat a dezinstalat WhatsApp de pe telefonul de serviciu
9 sept.
Financial Times: directorul CIA va deveni principalul negociator american cu Rusia și Ucraina. Reacția Casei Albe
TRENDING
9 sept.
iPhone 18 Pro, lansat oficial de Apple: prețuri, specificații complete și disponibilitate
9 sept.
Fructele cele mai dragi românilor se vor coace, dar atrag șobolani și șerpi: cum poți preveni invazia
9 sept.
Mașinile diesel Euro 5 nu mai au voie să circule de la 1 octombrie 2026 în anumite orașe din Italia. Care sunt excepțiile
9 sept.
Horoscop 10 septembrie 2026. Gemenii începe o perioadă dificilă la muncă și în viața de zi cu zi, iar complicațiile apar din cauza exagerărilor
Doi castori eliberați într-o pădure din Marea Britanie au transformat spectaculos ecosistemul local în doar un an. Sursă foto: Getty Images.
9 sept.
Doi castori eliberați într-o pădure din Marea Britanie au ridicat un baraj lung de 35 de metri peste un pârâu prevenind inundarea unui drum: „Este uluitor”
Ce se întâmplă dacă găsești o bancnotă de 50 de euro pe parbriz. în Italia. Sursă foto: Getty Images.
9 sept.
Trucul cu o bancnotă de 50 de euro pe care hoții îl folosesc ca să-i jefuiască pe șoferi, în Italia
Șomaj. Concediere. un bărbat concediat este supărat, cu o cutie de carton pe birou, își ține capul în mâini în timp ce stă la o masă în biroul companiei.
9 sept.
Un angajat care a lucrat 10 ani la același loc de muncă a fost concediat după ce și-a luat concediu de paternitate
Un tânăr cu doar opt clase a reușit să fure 245.000.000 de dolari în bitcoin și a făcut cheltuieli nebunești. Sursă foto: Profimedia.
9 sept.
Un tânăr cu doar opt clase a reușit să fure 245.000.000 de dolari în bitcoin și a făcut cheltuieli nebunești. Metoda prin care a păcălit victima
Un bărbat orb a băut patru sticle de vin apoi s-a urcat la volan și a condus 240 de kilometri. Sursă foto: Getty Images.
9 sept.
Un bărbat orb a băut patru sticle de vin apoi s-a urcat la volan și a condus 240 de kilometri: „O persoană aflată în criză”
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
Mesajul lui Nicușor Dan pentru profesori, elevi și părinți la începutul anului școlar 2026-2027: „Școala trebuie să formeze adulți cu simț critic” și „Nu neglijați interacțiunile cu ceilalți”
9 sept.
Nicușor Dan a promulgat legea care permite continuarea lucrărilor la hidrocentralele începute înainte ca zonele respective să fie declarate protejate
Deputatul USR Emanuel Ungureanu a depus denunț la DNA și sesizare la ANI pe numele judecătorului CCR Cristian Deliorga, după zborul de lux la Mykonos Sursă foto: Facebook /Emanuel Ungureanu.
9 sept.
Deputatul Emanuel Ungureanu a sesizat DNA și ANI după dezvăluirile privind zborul privat de lux al judecătorului CCR Cristian Deliorga
Doi români care înșelau turiști cu alba-neagra la Fontana di Trevi au încercat să mituiască polițiștii. Sursă foto: Getty Images
9 sept.
Doi români care înșelau turiști cu alba-neagra la Fontana di Trevi au încercat să mituiască polițiștii: ce amendă au primit
Călin Georgescu, Horaţiu Potra şi alţi 20 de inculpaţi sunt acuzaţi de acţiuni împotriva ordinii constituţionale poate începe. Sursa foto: Libertatea
9 sept.
Procesul în dosarul în care Călin Georgescu și Horațiu Potra sunt acuzați de lovitură de stat a început cu o amânare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală