Ani la rând, Inna era singura reprezentantă a noastră de top internațional. Artista a concertat cam în toate colțurile lumii și a strâns o mică avere grație show-urilor sale de peste hotare. Iată însă că în 2015 și alți români îi calcă pe urme.
Delia Matache a făcut deja un prim pas pentru a deveni un artist de talie mondială. A cântat momentan prin Europa, în Austria, Spania, Anglia, dar a încheiat un contract de colaborare cu câțiva producători cunoscuți și influenți de peste hotare, iar următorul său obiectiv îl reprezintă și cucerirea pieței muzicale internaționale. Motiv pentru care, Delia a decis deja ca majoritatea pieselor sale din 2016 să fie în limba engleză sau spaniolă.
Pepe a avut și el destule cântări afara, în 2015. Artistul a făcut bani frumoși în Israel, Spania, acolo unde este foarte iubit, Italia și în Anglia. La fel și Andra, ”nașa” sa.
Chiar dacă a devenit mamă la sfârșitul lui 2014, și a stat câteva luni în concediu de maternitate, Antonia a devenit și ea, momentan, un mic ”produs” pentru export, în Italia și în… Moldova, unde a avut ceva cântări, la Chișinău.
Surprinzător, un alt artist aflat în acest top e și Bogdan Zamfir, mai puțin cunoscut în peisajul autohton, dat fiind faptul că acesta s-a întors recent în România, după mai multe contracte în Japonia, Norvegia, Elveția și Franța. Muzica sa se difuzează și acum la Hollywood, în Los Angeles, dar și în Anglia, Italia și Olanda. De Revelion, artistul specialist în muzică rock, va avea mai multe cântări în Norvegia, iar la începutul anului, una la o petrecere privată, în Danemarca.