Interviu cu Cristina Jacob, regizoarea „The Perfect Escape”, care apare azi la cinema: „Dan Chișu a avut ideea inițială a acestui film și prima versiune de scenariu”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
„Este un film de dragoste și despre iubire, numai bun de văzut în cuplu, dar și separat”, spune Cristina Jacob, exclusiv pentru Libertatea despre „The Perfect Escape”, filmul ei care apare astăzi în cinema și care a pornit de la o idee a lui Dan Chișu, celebrul regizor român care în prezent trăiește în Franța.
Regizoarea Cristina Jacob, cunoscută publicului pentru filmele „Oh, Ramona”, „Selfie 69” sau „Poveste de dragoste”, revine de astăzi, 14 februarie, pe ecrane cu „The Perfect Escape”. Este o comedie romantică, în care patru cupluri izolate în vârf de munte se confruntă cu propriile greșeli sau false așteptări, dar și cu noi ispite și provocări.
De provocări a avut parte și regizoarea Cristina Jacob, căci filmările pentru „The Perfect Escape” s-au realizat în România, dar în condițiile dificile impuse de pandemia de Covid. Cu aproximativ 500.000 de euro a crescut bugetul proiectului, având în vedere măsurile sporite de protecție, testarea zilnică pe platou.
Totodată, o situație neașteptată a intervenit și în ceea ce privește finanțarea filmului, instituția care trebuia să acorde un credit s-a retras. Cristina Jacob a găsit o soluție salvatoare, iar proiectul ei a continuat și a fost dus la bun sfârșit.
În distribuția „The Perfect Escape” se regăsesc actori din Italia, Anglia, Franţa, Canada, SUA şi România. Bogdan Iancu și Aggy K. Adams, protagoniștii din „Oh, Ramona”, revin și în acest proiect.
Libertatea: După „Oh, Ramona”, „Selfie 69” sau „Poveste de dragoste”, revii pe marele ecrane cu „The Perfect Escape”, o comedie romantică. Când și cum a pornit ideea acestui film?
Cristina Jacob: Prietenul meu drag, regizorul Dan Chișu, a avut ideea inițială a acestui film și prima versiune de scenariu. Mi-a zis „îți dau un script și faci ce vrei cu el”, știind bine că urma să sufere multe transformări, ceea ce s-a și întâmplat.
La majoritatea regizorilor, scrierea scenariului se termină abia la montaj. Dan este un povestitor și scenarist foarte bun și mă bucur să împărțim astăzi acest puzzle numit film.
-Îmi aduc aminte că pentru „Oh, Ramona” ai spus că te-ai inspirat și din trăirile tale, din adolescența petrecută la Galați. Și pentru „The Perfect Escape” s-a întâmplat așa, cu trăiri din viața ta personală?
-În „The Perfect Escape” avem un film despre relațiile de cuplu contemporane și la toate vârstele. O să ne regăsim cu toții. M-am inspirat din viața mea și mult din cea a prietenilor și a vecinilor… de aici și ideea afișului cu gaura cheii… E starea voyeuristică prin care trece orice artist și nu numai.
Ca să spui poveștile altora, trebuie să-i cunoști în intimitatea lor. Te furișezi cum poți: pe fereastra blocului, prin ecranul telefonului sau prin gaura cheii. Ești un hoț de adevăruri ascunse și un hacker de sentimente, însă unul cu inimă. La fel ca haiducii sau Robin Hood, împarți prada cu cei care au nevoie de ea. Poți sătura publicul de popcorn; de povești, niciodată.
-„The Perfect Escape” e un film pentru tineri, pentru adulți? Cui îl recomanzi?
-Să zicem că e un film pentru cei peste 18 ani, însă nu unul interzis minorilor. E pentru cei la începutul unei relații, dar și pentru cine a experimentat deja căsătoria. Este un film de dragoste și despre iubire, numai bun de văzut în cuplu, dar și separat. Vei găsi în el multe mesaje ce te pregătesc pentru o viitoare relație, dar nu te aștepta la un tutorial, ci la ceva peripeții emoționale cu tâlcuri mai ascunse.
-Speri ca pelicula să depășească succesul „Oh, Ramona”, care la lansare, în 2019, a bătut toate recordurile unui film românesc lansat până atunci?
-Evident că sperăm asta. Cu fiecare proiect, încercăm să facem mai bine. Este un film comercial, făcut cu multă emoție și respect pentru cel care plătește un bilet. Publicul nu înseamnă fotolii de cinema și doar bani, ci oameni vii, cu problemele și sentimentele lor. Dacă vin, e fiindcă așteaptă de la tine să-i distrezi inteligent și să le confirmi sau, depinde de caz, să le infirmi speranțele.
-Care e motivul pentru care și pe acest film românesc l-ai realizat în limba engleză? Îți dorești să depășească granițele, nu?
-Încă de la „Oh, Ramona”, finanțarea unui film în România era ceva extrem de complicat de realizat. Cum putem dezvolta o industrie locală, când știm cu toții că avem o piață mică și în care se piratează foarte mult?
Singura soluție a fost să facem filmul într-o limbă care îi permite să treacă și dincolo de graniță. Suntem încă, din păcate, departe de exemplul polonezilor, unde publicul merge în principal la cinema la producțiile locale, încurajând astfel producția de film și artiștii din țara lor. Dar sunt și semne bune: după pandemie, a apărut un număr mai mare de producții și a sporit și interesul publicului de a consuma produse locale. E un prim pas din drumul spre producții tot mai bune. Sper astfel să prindă curaj să investească în filme românești și investitorii, nu doar spectatorii.
„Filmul a costat aproximativ 4 milioane de euro”
-Înțeleg că „The Perfect Escape” a fost filmat în pandemie, iar asta a ridicat costurile cu 500.000 de euro. Cât a costat, de fapt, filmul?
Filmul a costat aproximativ 4 milioane de euro. Fie că filmam iarna în vârf de munte sau în Studiourile Buftea, pandemia ne-a impus proceduri de lucru speciale, care au antrenat costuri suplimentare.
-Te-ai confruntat și cu o problemă financiară: banca trebuia să vă acorde un credit, dar s-a retras. Ne poți povesti? Cum ai obținut finanțarea și cum ai continuat proiectul?
-După cum spuneam mai sus, finanțarea în România a unui buget peste două milioane a fost o provocare încă de la „Oh, Ramona”. Atunci am luat un credit de la bancă. L-am putut rambursa din încasări, așadar, aveam un istoric foarte bun. Primisem acordul unei bănci, parte din finanțare era deja făcută. Ne-am apucat de pregătire și filmare, urmând să fie semnat contractul și trimis creditul. Fiind presați de vreme ca să avem zăpadă, ne-am apucat de filmare bazându-ne pe cuvântul acelor oameni, pe care îi cunoșteam personal. Cel puțin, așa credeam.
La o săptămână de la filmare, am primit un e-mail că se retrag, deși au zis da. Descoperiseră că pandemia făcea ca această industrie să fie riscantă pentru ei… Pe scurt și pe românește, ne-au lăsat în „fundul gol” în vârf de munte. Eram puși în situația de a opri filmarea și a trimite acasă 140 de oameni. Alături de Daniel Iacob, fratele meu, unul dintre producătorii acestui film, am vorbit cu fiecare membru al echipei și i-am explicat ce s-a întâmplat.
Știam că fiecare depindea de acei bani primiți săptămânal, toți aveam chirii de plătit etc. Marea surpriză a fost când niciunul dintre cei 140 nu a zis „n-am ce face, am copii de hrănit acasă”, ci un nesperat „mergem înainte, terminăm filmul și ne dați banii când finanțați”. Am primit cea mai frumoasă lecție de umanitate din viața mea până astăzi! Acum, când aud pe cineva că se plânge de cum sunt românii, am cu ce să-i contrazic… „Ca la noi, la nimeni” poate fi și o poveste cu happy-end! Acest film e gata și poate fi văzut datorită acestor oameni care, dincolo de faptul că și-au făcut treaba impecabil, s-au dovedit o adevărată familie.
-Să vorbim puțin despre actori. Procesul de casting a fost worldwide și a durat multe luni. Cum ai ajuns tot la Bogdan Iancu, care a jucat și în „Oh, Ramona”?
-Bogdan este un actor talentat, cu care am lucrat intens și foarte bine la „Oh, Ramona”. În relația regizor-actor, e ideal să ai deja format un limbaj comun, să știi ce vrea celălalt fără multe tumbe. Avansezi mai ușor pe un pod construit deja. Însă fiecare film e unic.
Chiar dacă exista un istoric între noi, Bogdan și-a câștigat rolul pe merit, luând din nou castingul. Nu e singurul: și Aggy K. Adams din „Oh, Ramona” a ratat inițial proba pentru un alt personaj, dar ne-a dovedit într-o altă probă că e alegerea bună pentru rolul lesbienei. Uneori faci înconjurul lumii și afli apoi că ce-ți trebuia era lângă tine.
-Cum te-ai înțeles cu actorii străini, cu Aggy K. Adams, Mark Holden, Giorgia Sinicorni?
-La început au fost tensiuni. Filmam în pandemie și o singură contaminare ne-ar fi pus pe toți pe tușă pentru două săptămâni. Regulile erau foarte stricte: nimeni nu se întâlnea cu nimeni; eram testați în fiecare zi; actorii au fost izolați, fiindcă majoritatea veneau din Marea Britanie; primul rând de repetiții le-am făcut pe zoom.
Abia ulterior am repetat fizic, însă mereu cu constrângerile măsurilor de precauție. La filmare, încrederea era deja reciprocă și treptat am creat „un flow”, deși într-o permanentă paranoia, stresați de ideea că oricând cineva s-ar fi putut infecta. Sunt cu toții actori de excepție. Oricând aș lucra cu fiecare dintre ei. Firește, dacă iau proba.
-Revenind la cariera ta, ești împlinită ca regizor, ca scenarist?
-Am avut șansa să întâlnesc mari regizori sau actori. Stând de vorbă cu oameni precum Francis Ford Coppola sau Christoph Waltz, descoperi că nu e ușor nici la case mai mari: superstar sau debutant, totul e să-ți faci cu respect meseria. Zilnic vin noi provocări, dar asta nu mă împiedică să fiu fericită sau împlinită.
Când faci ceea ce ți-ai ales și o echipă întreagă a crezut în tine, l-ai mânia pe Dumnezeu să te plângi. Desigur, am unele frustrări legate de industrie, însă a putea să pui zilnic iubire în ceea ce faci e un imens privilegiu. Sunt fericită când dăruiesc și împlinită când darul meu e primit.
-În acest moment, ce o face pe Cristina Jacob fericită atât pe plan profesional, cât și personal?
-Pandemia ne-a pus tuturor o mască pe nas, dar și o oglindă în fața ochilor. Fiecare a putut tria din ce-și dorea, ceea ce contează cu adevărat pentru el. Răgazul m-a ajutat să descopăr că o felie de pâine cu unt și miere mă poate bucura chiar mai mult decât o cronică bună.
Te zbați ani de zile în depresii adânci și afli deodată că fericirea se ascundea, de fapt, în lucruri și gesturi mici și simple. Dar ăsta e deja rezumatul unui alt film…
