Interviu exclusiv cu Radu, fiul lui Ștefan Bănică: "Tata m-a trimis acasă după ore întregi de repetiții. Am suferit!"
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Așchia nu sare departe de trunchi, iar Radu Ștefan Bănică duce mai departe tradiția din familie. După bunicul Ștefan Bănică, tatăl – Ștefan Bănică Jr., și Radu Ștefan Bănică vrea să devină actor. E talentat și la muzică, și la dans, precum părintele lui. Mai mult, joacă la Teatrul de Comedie, unde și-a câștigat singur rolul din piesa “Totul în grădină”. Despre avantajele și dezavantajele numelui pe care îl are am stat de vorbă cu Radu Ștefan.
Libertatea: Cui i-ai mărturisit prima oară dorința de a deveni actor?
Radu Ștefan Bănică: Eu de mic am știut ce vreau să fac, dar am ținut secret o perioadă de timp. Am fost o persoană mai închisă și o perioadă nu am spus nimănui, am ținut-o pentru mine. În clasa a IV-a, știam că vreau în domeniul artei: muzică și teatru. Spre liceu, am început să mă exteriorizez puțin. Fac niște cursuri de teatru, la Teatrul de Comedie, la școala actriței Delia Nartea. Tata m-a dat inițial la acest curs, când eram în clasa a VI-a, pentru dezvoltare personală, nu avea în minte să mă fac actor sau ceva. Având contactul direct cu teatrul, mi-a crescut și mai mult pasiunea. Și tata e o inspirație majoră, dar, chiar dacă ar fi avut o altă meserie, cred că aș alege tot actoria și muzica.
Și ai făcut cursuri din clasa a VI-a până când?
Încă fac cursuri. Merg constant în fiecare săptămână, merg de plăcere. Sunt minunate aceste cursuri, prin intermediul lor am fost descoperit la piesa “Totul în grădină”. La aceste cursuri se face la sfârșit de an un spectacol, ca un examen, și vine și domnul George Mihăiță, directorul Teatrului de Comedie, mai vin alți actori, prieteni de-ai Deliei Nartea, și cam așa am fost eu descoperit. Și eu, și Matei Constantin, baiatul lui Mihai Constantin, cu care joc pe același rol, o dată unul, o dată celălalt. 2018 am zis că este anul meu și fix pe 2 ianuarie am primit un telefon de la domnul regizor Victor Ioan Frunză, eram cu tata în mașină. Mi-a spus că vrea să mă vadă, că vrea să mă ia într-o piesă. Și am venit împreună cu Matei sus la sala de lectură, am povestit despre noi, dânsul cred că a intuit de ce suntem capabili și ne-a ales pentru piesă.
Tatălui tău când i-ai mărturisit dorința de a deveni actor?
În clasa a IX-a, la începutul liceului. Nu a fost o discuție de genul: “Să stăm jos, am să îți spun ceva între patru ochi!”. I-am spus pur și simplu: „Eu asta vreau să urmez”. El nu a fost convins de la bun început, nici acum nu cred că e convins. Dar nu aș renunța pentru nimic în lume la această meserie.
Cu ce alți actori ai mai interacționat, colegi de-ai tatălui? Ce sfaturi le-ai cerut?
Tata este foarte bun prieten cu Emilia Popescu, alături de care joc în spectacolul “Totul în grădină”. Și, fiind prieteni de familie, oricând avem ocazia, îmi dă câte un sfat sau îmi spune: “Uite, aici vorbește mai clar!”, „Uite, aici fă asta!”. Tot timpul am un ajutor, e un sprijin foarte mare pentru mine, apreciez mult asta. Și tata, la fel.
Pe Dan Rădulescu și pe Mirela Zeța îi știu de când eram mic, mă uitam la ei. Eu nu am știut cu cine o să joc în această piesă. Am fost chemați la prima repetiție, am venit primul și îi vedeam pe rând cum intrau în cameră și rămâneam șocat. Nu pot să cred că sunt la masă cu ei, nu pot să cred că o să joc cu ei, a fost un șoc imens, de la toți iau sfaturi și încerc să absorb totul ca un burete.
“Totul în grădină” este un spectacol interzis persoanelor sub 16 ani, pentru că sunt niște scene cu un impact emoțional deosebit, scene de o anumită violență verbală, chiar și fizică pe alocuri, însă nu ceva ieșit cu totul din comun. Sunt probleme de viață, sunt niște chestii serioase de adulți, o ceartă între părinți în care se ajunge la o palmă, un cuvânt urât etc. Însă aș vrea să știe spectatorii că se și râde, chiar dacă tratează probleme serioase această piesă.
Spuneai că îți plac și muzica și teatrul. Ai voce?
Am moștenit talentul, îmi place foarte mult să cânt, am făcut pian foarte mulți ani, am făcut și cursuri de dans cu Elwira Petre, soția lui Mihai Petre, mi-ar plăcea să mă arunc și în industria muzicală, dar deocamdată s-a ivit teatrul primul și mă voi focusa pe el.
În ce piese de teatru ai mai jucat?
„Totul în grădină” este prima piesă în care joc la un teatru public, pe un contract, prima piesă adevărată. Pentru mine este lucru foarte mare. În rest, joc la cursurile de la Comedie, la școala Deliei Nartea, avem spectacole în fiecare an, intrarea este liberă. Dacă e să o luăm așa, de acolo am eu o experiență cu scena, dar, în rest, spectacole pe bilete nu am mai avut.
Dar la castinguri ai fost? Care sunt avantajele și dezavantajele faptului că porți numele Bănică?
Am mers de multe ori la castinguri. Având acest nume, sunt avantaje și dezavantaje. Și în această piesă de teatru sunt unii care spun că joc datorită tatălui meu, că tot ce fac e datorită lui, dar nu este așa. De exemplu, în 2012 am avut ocazia să am un moment cu tata la Sala Palatului, în concertele lui de Crăciun. Am dat atunci un casting, alături de alți copii, și nu m-a luat de la început. M-a trimis acasă după ore întregi de repetiții.
Ai suferit?
Am suferit, îți dai seama! După aceea, până la urmă, m-a chemat. Erau vreo 5 concerte atunci și mi-a spus: “Bine, în primul concert o să fii tu, pentru că ai muncit și meriți, însă, în celelalte spectacole, va fi celălalt băiat, care e mai potrivit pentru momentul respectiv!”. Și primul concert l-am făcut eu, a fost minunat. La al doilea concert a fost celălalt băiat, apoi, pentru că am dovedit că puteam să mă descurc mai bine decât celălalt, tata m-a luat pe mine pentru celelalte 3 concerte, câte mai rămăseseră.
La alte castinguri, pentru reclame, de multe ori mi s-a spus: “Nu ne băgăm, pentru că nu vrem să avem probleme cu tatăl tău!”. Poate pentru că tata știe despre ce e vorba într-un contract. Oricum, sunt unele chestii pe care nici nu le înțeleg.
Tatălui tău i-ai mărturisit nedreptățile care ți s-au făcut la castinguri?
I-am mărturisit multe chestii, că nu doar la casting au fost nedreptăți în ceea ce mă privește. Mi-a spus că nu trebuie să-mi pierd speranța, că numele poate fi un avantaj sau un dezavantaj și că e un drum lung în această meserie. Poate nu eram potrivit pentru ce aveau nevoie sau, dacă eu am făcut tot ce ține de mine, nu are de ce să-mi pară rău - așa mi-a spus.
Cum reușești totuși să rămâi optimist, să mergi mai departe, știind până la urmă că ți s-a făcut o nedreptate doar pentru că te cheamă Bănică?
Până acum, m-am confruntat de multe ori cu această chestie, dar eu știu ce vreau să fac, am un target pe care vreau să îl ating și orice ușă închisă deschide alta, așa gândesc. La castingurile la care merg și nu mă iau, nu-i nimic, eu merg mai departe. La castinguri merg de un an și ceva.
Dar avantajele numelui Bănică?
Sunt mai mult în lumea adulților. Sunt locuri unde, dacă mă recunosc sau dacă află cine sunt, e un avantaj în comportamentul lor față de mine, mă simt mult mai bine primit, cam astea. Plus mândria că sunt fiul și nepotul unor asemenea artiști, ăsta e cel mai mare avantaj pentru mine. Am o istorie frumoasă.
Foto: Dumitru Angelescu
