Libertatea: Când l-ai cunoscut pe Marius?
Florentina Gheorghe: În urmă cu cinci ani, pe un site de socializare. În prima zi nu i-am acordat prea multă atenţie, dar am observat că insistă şi am zis că nu aş avea nimic de pierdut dacă accept să mă întâlnesc cu el. Pe vremea aceea eram studentă şi ne vedeam chiar foarte des, eram nedespărţiţi.
Cum a fost relaţia voastră?
A fost foarte frumoasă din multe puncte de vedere. El avea 21 de ani, iar eu 19, eram un cuplu frumos (cel puţin aşa îl vedeam eu). Ne întâlneam ca doi îndrăgostiţi. Mergeam în parc, la film, făceam lucruri constructive care au închegat foarte bine relaţia.
Aţi locuit împreună?
După o lună şi jumătate i-am cunoscut părinţii, iar după 8 luni ne-am mutat împreună, în apartamentul în care locuiau şi părintii lui.
Ţi-a spus vreodată că te iubeşte?
Nu numai că mi-a spus de foarte multe ori, dar făcea şi lucruri care dovedeau că, într-adevăr, e iubire.
Aţi fost logodiţi?
Atât timp cât am convieţuit sub acelaşi acoperiş, am trecut prin multe împreună. Toate astea denotă că eram mai mult decât logodiţi, deşi nu am primit niciodată un inel.
Vă făceaţi planuri? Vă gândeaţi la copii, la căsătorie?
Să nu mai spun că programasem nunta împreună cu familia mea şi cu a lui pe data de 24 septembrie 2012, exact de ziua lui de naştere. Ne doream şi un copil, o casă a noastră, o viată liniştită. Ne vedeam rămânând împreună tot restul vieţii. Apoi am amânat nunta, căci nu am reuşit să facem rost de bani. El visa la o nuntă, dar cu ce să o plătim?
Marius a fost primul bărbat din viaţa ta?
Da. Am fost virgină când ne-am cunoscut.
Cum te alinta?
Îmi spunea iubita mea, scumpa mea, gărgăriţă, pentru că aşa mă alinta şi mama mea. Am auzit că şi Oanei Roman tot aşa îi zice, deşi ea e mai degrabă un bărzăune. Ea ar putea să îmi fie mamă.
Cum ţi-a anunţat despărţirea şi când s-a întâmplat?
Prin ianuarie. Aşa, dintr-o dată, a venit acasă într-o seară de sâmbătă şi mi-a spus că vrea să ne despărţim. Că vrea să fie singur mult timp de acum înainte.
Cum ai aflat că este cu Oana Roman ?
Oana Roman mi-a fost clientă, în vara anului trecut, la un magazin renumit de mobilă din Bucureşti, unde eu lucram. A cumpărat de la mine o comodă, din câte îmi amintesc, iar când i-am povestit lui Marius despre întâlnirea cu ea, m-a rugat să-i dau numărul acesteia de telefon, ca să ia legătura cu ea pentru un job în televiziune. Am fost de acord, apoi Marius i-a lăsat Oanei un mesaj pe Facebook. Ei vorbeau de faţă cu mine, de pe diferite site-uri de socializare. Şi aşa s-a produs minunea.
Ai susţinut, zilele trecute, că Marius e mai degrabă atras de banii şi de faima Oanei Roman decât de ea, ca om.
Sunt foarte sigură, pentru că ştiu ce avea el de gând în momentul în care a vrut să ia legătura cu ea.
Dacă s-ar întoarce la tine, l-ai ierta?
S-a întors de mai multe ori şi l-am iertat, dar acest lucru cu siguranţă nu se va mai întâmpla. Nu mai locuiesc în ţară, am plecat în Germania, unde stau cu noul meu iubit.
Oana Roman e sinceră: «L-am văzut, mi-a plăcut»
A trecut prin mai multe decepţii amoroase, cu bărbaţi mult mai tineri decât ea, dar pare că tot nu învaţă din experienţele ratate. Oana nu ţine cont de comentariile cârcotaşilor şi îşi trăieşte cu intensitate povestea de dragoste cu noul ei iubit, Marius.
Oana Roman, vedeta Kanal D, este îndrăgostită lulea de Marius, un tânăr cu 10 ani mai mic decât ea
Vedeta Kanal D a sărit ca arsă când Florentina a declarat că Marius a fost atras de banii şi de faima ei, nicidecum din alte motive: “Probabil că Marius era cu această fată, dar nu ştiu sigur. Eu l-am văzut, mi-a plăcut. După ce am ieşit împreună în oraş, i-am spus că simt că s-a întâmplat ceva între noi, dar că, dacă e într-o relaţie, nu mă interesează. Nu sunt genul de om care să strice viaţa cuiva. El mi-a mărturisit că a avut o relaţie, dar că totul este pe final şi că va pune punct legăturii cu Florentina”.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_e5b5421acf74f877a5d95b0a670993bb.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_6285e2444d2f8049b19e2b7e119d0946.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_def53d6b93e339aaa215b16a9bccb621.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_5e724e0ff76f16d8946155d1b71673f4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_33074488844080666639e95aa6ef7da8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_e5e76810de8603cca8b341c43f0f5444.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_040b645029d4b08961b33bc0307bc997.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_470dcc65778cc5b50b804af164a65502.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_86304c9220e533779ee4353343ab1543.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_58ef3bf9a644a46cb395c45ab83c1c3e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_ae356a6825598031981d15f258b7c2c9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_d4ebef803de89e4b8d090df3b631ddc7.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_dea2a7460a5bfd0b5a406453007aeb66.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_cdc405878774fb05c48bf5542371db33.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_b3389d9d2cf2b469e6ab46aff3ef60c3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_5dacf3edf24b1d45ec6ef615b0e55810.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_2af6aed466af5f0891ebc3d160269896.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_7ff1dea155dc8e6b8c49a960919b33d9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_47ec807809b5395ddab1c5af42f61fe4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_83d12cdd48c37829857791ed0a34af2a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_91a1d1b47025798b265b5edfde1a47fa.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2013/05/2-3-flori-6.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_bd52b2e9a56c184eaabb060cb55a994e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_75593ac61d5fbabc893f0b087273851e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/presedintele-nicusor-dan-conferinta-palatul-cotroceni-22-aprilie-2026.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/surse-energie-romania-eolian-e1778664774496.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_7f2cc9beefb00970ab304225c8c6e6a6.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_12f1c62bfa78001c7200e045827b133c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/cabral-ibacka-andreea-ibacka-mircea-solcanu.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/01/mihai-traistariu-tuns-scurt.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_34fa624f4b543942d0826d114a7eb640.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_dc94c9bfc034e06195bbd6e822f7adf7.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_e4919706ecd771b5d1767e84e9c68c5e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_b16d8f56b7dd8450b9c3c37d03345cb9.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/consultarile-la-cotroceni-pentru-formarea-noului-guvern-incep-luni-18-mai-a-decis-nicusor-dan.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/02/irineu-darau.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/08/avion-ryanair.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/hotel-spa-vietnam.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/ce-inseamna-cand-visezi-zahar.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/mancare-si-bautura.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/copil-familie-mama-tata-nou-nascut.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/de-ce-tacamurile-de-inox-prind-puncte-de-rugina-in-masina-de-spalat-vase.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/burete-de-vase.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/tillandsia-planta.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/ce-inseamna-cand-visezi-zid.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/658208d5-642f-40e2-83ef-264234d55df0-850x479-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/alex-copil-disparut-sibiu-tata-apel-ajutor.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/cladirea-gazda-pentru-peste-650-de-firme-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/concert-metallica-astazi-pe-arena-nationala--biletele-au-fost-vandute-iar-cele-disponibile-se-dau-la-suprapret--programul-serii-e1778655157969.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/nicusor-dancotrocenideclaratii65inquamphotosoctavganea-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/curs-leu--foto-dumitru-angelescu.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/cluj-romania-scaled-e1776156452203.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/nicusor-dan-dinal-trump-board-of-peace-sua--foto-facebook-1.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.