2022 este anul în care Ioana Ginghină va fi din nou mireasă. Actrița a confirmat că nunta cu Cristi Pitulice, bărbatul cu care și-a refăcut viața după divorț, ar avea loc în acest an. Vedeta și partenerul ei urmează să fie nașii unor prieteni apropiați. Momentan, ea nu știe când și unde va avea loc evenimentul.

„Da, cel mai probabil nunta va fi anul acesta, pentru că va trebui să fim naşi unor prieteni, aşa că asta ne-a făcut să ne gândim mai serios la acest aspect. Unde, când şi cum nu ştiu, cel mai probabil la Primăria Dragomireşti Vale”, a declarat Ioana Ginghină pentru okmagazine.ro.

În prezent, Ioana Ginghină are o relație foarte bună cu Alexandru Papadopol, fostul ei soț. Actrița vorbește foarte frumos despre tatăl copilei ei, deși la început au existat câteva tensiuni între ei. Ea mărturisește că relația cu actorul este mai bună acum decât era în timpul căsătoriei.

„Relaţia mea cu Alexandru este foarte frumoasă, nu se poate compara cu ce era în timpul căsătoriei, pentru că acum este altfel de relaţie. Am rămas buni prieteni, lucru pe care îl bănuiam încă de când am divorţat, pentru că am avut o căsnicie lungă şi frumoasă, aşa încât nu aveam cum să ne transformăm în duşmani. Apoi să nu uităm că ne leagă Ruxandra, care este pentru amândoi cel mai important om din viaţă”, a declarat vedeta despre fostul soț.

Profesoară de la Colegiul Gheorghe Lazăr, 6 puncte în care explică de ce nu intră marți în clasă: „Ce mai vrem? De ce nu ne oprim?”
Recomandări
Profesoară de la Colegiul Gheorghe Lazăr, 6 puncte în care explică de ce nu intră marți în clasă: „Ce mai vrem? De ce nu ne oprim?”
ioana-ginghina-despre-nunta-si-copil-2Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 5

„Dacă e să vină un copil, este bine venit”

Ioana Ginghină își dorește să devină din nou mamă și a vorbit deja cu fiica ei, Ruxi, despre acest subiect. Actrița a mărturisit că fetița ei și a lui Alexandru Papadopol nu ar fi deranjată dacă ar mai avea un frățior sau o surioară.

„Ador copiii, eu trăiesc doar printre copii. Dacă e să vină un copil, este bine venit. Normal că am vorbit cu Ruxi despre asta, doar că pe ea nu are cum să o mai afecteze un frate sau o soră. Este mult prea mare diferenţa ca să se mai simtă ameninţată într-un fel. Plus că Ruxandra este un copil bun şi echilibrat, deci ştie să împartă chiar şi timpul de mamă dacă e nevoie, pentru că e sigură de iubirea pe care eu o am pentru ea”, a declarat Ioana Ginghină pentru sursa mai sus menționată.

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Ce l-a DERANJAT teribil pe Regele Charles, în România! Nu s-a putut abţine, ce s-a întâmplat în Valea Zălanului
Playtech.ro
Ce l-a DERANJAT teribil pe Regele Charles, în România! Nu s-a putut abţine, ce s-a întâmplat în Valea Zălanului
Răsturnare de situație! Ce detaliu a ieșit acum la iveală despre ținuta lui Carmen Iohannis: 'A ajuns să...'
Viva.ro
Răsturnare de situație! Ce detaliu a ieșit acum la iveală despre ținuta lui Carmen Iohannis: 'A ajuns să...'
Dr. Maria Dede: Aerul nu e steril iar plămânii sunt prima barieră și se află la interfața cu multe afecțiuni
PUBLICITATE
Dr. Maria Dede: Aerul nu e steril iar plămânii sunt prima barieră și se află la interfața cu multe afecțiuni
Satul unic din România, cu peisaje deosebite și multă liniște. Ai parte de cea mai relaxantă vacanță din viața ta, puțini știu de el
FANATIK.RO
Satul unic din România, cu peisaje deosebite și multă liniște. Ai parte de cea mai relaxantă vacanță din viața ta, puțini știu de el
Rebelii ruși anti-Putin susțin că au capturat un oraș din Rusia. Mesajul transmis de luptători
Știrileprotv.ro
Rebelii ruși anti-Putin susțin că au capturat un oraș din Rusia. Mesajul transmis de luptători
Misterul crimei din Sectorul 4 al Capitalei se adânceşte. Dispariţia unei femei şi a fiicei sale de 12 ani în preajma Paştelui ar putea avea legătură cu cazul
Observatornews.ro
Misterul crimei din Sectorul 4 al Capitalei se adânceşte. Dispariţia unei femei şi a fiicei sale de 12 ani în preajma Paştelui ar putea avea legătură cu cazul
BREAKING NEWS | Promovarea a adus încă doi acţionari la Dinamo! Conducerea a confirmat că vor investi: "Au făcut business în România"
Orangesport.ro
BREAKING NEWS | Promovarea a adus încă doi acţionari la Dinamo! Conducerea a confirmat că vor investi: "Au făcut business în România"
Primele imagini de la America Express 2024! Ce au observat fanii în pozele de la primul careu
Unica.ro
Primele imagini de la America Express 2024! Ce au observat fanii în pozele de la primul careu
Horoscop 6 iunie 2023. Taurii au mai multă răbdare și își vor putea păstra calmul mai mult timp, chiar și în situațiile care nu le sunt pe plac
HOROSCOP
Horoscop 6 iunie 2023. Taurii au mai multă răbdare și își vor putea păstra calmul mai mult timp, chiar și în situațiile care nu le sunt pe plac