Actorii Ioana Ginghină și Alexandru Papadopol s-au separat 12 ani de mariaj. Cei doi, care au o fetiță pe nume Ruxi, nu mai locuiesc împreună de câteva luni.

Săptămâna viitoare, Ioana Ginghină și Alexandru Papadopol vor ajunge la notar pentru a divorța, potrivit click.ro.

„El s-a mutat înainte de Crăciun într-un apartament al părinţilor lui, iar ea a tot încercat să rezolve criza din mariajul lor. Timp de două luni, Ioana, Papi şi Ruxandra s-au întâlnit la restaurant pentru a discuta pe teren neutru, fără nervi, însă el a rămas la ideea lui că vrea să fie liber şi să-şi trăiască viaţa. Probabil traversează o criză existenţială tipică bărbaţilor trecuţi de 40 de ani. În ultimele trei luni, Papi a rupt orice legătură cu soţia şi cu fiica lui. Rareori îi transmite Ioanei mesaje prin intermediari…

… El a cerut divorţul, nu ea, iar Ioana îi va face pe plac doar pentru a avea linişte să-şi crească fetiţa. A contactat un mediator şi se vor întâlni în următoarele zile la notar, unde speră să ajungă în mod civilizat la o înţelegere. Comunică doar prin avocaţi în prezent şi nimeni nu vrea să se ajungă la partaj şi custodie prin tribunal. Ei nu au stabilit cum îşi împart bunurile comune pentru că el nu îi mai vorbeşte…”, au declarat surse apropiate familiei pentru publicația mai sus-citată.


Citește și:

Cum s-a pozat Ioana Ginghină după despărțirea de Alexandru Papadopol: „Viață e frumoasă chiar și în cele mai cenușii perioade…”

Urmărește-ne pe Google News
Obiceiul ciudat al finalistei de la Australian Open. Ce face între gameuri: „Nu am văzut niciodată așa ceva în tenis!”
PARTENERI - GSP.RO
Obiceiul ciudat al finalistei de la Australian Open. Ce face între gameuri: „Nu am văzut niciodată așa ceva în tenis!”
Profeția lui Nostradamus despre posibilul război Rusia – Ucraina. Legătura tulburătoare cu România
Playtech.ro
Profeția lui Nostradamus despre posibilul război Rusia – Ucraina. Legătura tulburătoare cu România
”Au sânge pe mâini”. Indignare în Polonia, după moartea unei femei căreia i s-a refuzat un avort, deși inima fătului încetase să bată
Observatornews.ro
”Au sânge pe mâini”. Indignare în Polonia, după moartea unei femei căreia i s-a refuzat un avort, deși inima fătului încetase să bată
Horoscop 27 ianuarie 2022. Peștii s-ar putea să se streseze singuri, într-un mod inutil și ciudat, prin pesimism exagerat
HOROSCOP
Horoscop 27 ianuarie 2022. Peștii s-ar putea să se streseze singuri, într-un mod inutil și ciudat, prin pesimism exagerat
Video. Momentul în care soldatul ucrainean își împușcă cu sânge rece camarazii
Știrileprotv.ro
Video. Momentul în care soldatul ucrainean își împușcă cu sânge rece camarazii
Surpriză. Vedeta prinsă pe un site de adulţi. Ce tarif avea. A fost imediat concediată
Telekomsport
Surpriză. Vedeta prinsă pe un site de adulţi. Ce tarif avea. A fost imediat concediată
Raluca Feher, despre secretele vieții ei de influencer
PUBLICITATE
Raluca Feher, despre secretele vieții ei de influencer