„Iubire cu parfum de lavandă”, noul serial de la Antena 1. Michaela Prosan și Adi Nartea sunt protagoniștii: „În genul ăsta de producție ritmul este alert”

 1 comentariu

„Iubire cu parfum de lavandă” e noul serial de la Antena 1, cu Michaela Prosan și Adi Nartea în rolurile principale. Producţia aduce în prim-plan o poveste originală de iubire, între doi oameni maturi, prinşi între două lumi complet diferite, dar care au şansa să îşi refacă viaţa, unul lângă celălalt şi să îşi găsească fericirea dincolo de toate greutăţile de care au avut şi continuă să aibă parte.

Absolventă a Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică Ion Luca Caragiale din Bucureşti, la clasa profesorului Florin Zamfirescu, Michaela Prosan a jucat în producţii de succes precum Fructul oprit (2018-2019), Sacrificiul (2019-2020) sau Rondul de Noapte (2021).

Ce personaj va interpreta Michaela Prosan în „Iubire cu parfum de lavandă”

În „Iubire cu parfum de lavandă”, Michaela o va interpreta pe Anda, medic respectat în comunitate şi mamă singură a unei adolescente de 16 ani. „Sunt recunoscătoare pentru tot ce am primit şi pentru tot ce am învăţat în anii ăştia în care m-am retras ca să pot să-mi îmbrăţişez în tihnă noua identitate - cea de mamă. În martie am decis să-mi reiau activitatea artistică şi, la scurt timp, a apărut acest mare proiect în viaţa mea - Iubire cu parfum de lavandă!”, a dezvăluit Michaela Prosan.

Mai mult, actriţa a completat: „M-a emoţionat teribil revederea de la casting cu doamna Ruxandra Ion şi cu echipa dumneaei. Aproape 4 ani au stat între noi. În curând, Anda mea cea puternică o să ajungă la public şi le mulţumesc tuturor celor care au făcut posibil acest lucru şi care au avut încredere în mine. Despre personaj o să tot povestim… Este diferit faţă de ce am interpretat până acum. Am pus multă pasiune… iubire… şi lavandă!”.

Adi Nartea a primit propunerea când era la „Asia Express”

Alături de Michaela Prosan, telespectatorii îl vor putea urmări la Antena 1 pe actorul Adi Nartea, cunoscut publicului din producţii precum La bloc (2007), Queen & Country (2014), Vlad (2019), unde a jucat tot rol de protagonist, dar şi Love Sorry (2022). Mai mult, în această toamnă, Adi Nartea va putea fi urmărit în aventura la capătul lumii, alături de prietenul său, actorul Cosmin Vîjeu, la Asia Express.

În „Iubire cu parfum de lavandă”, Adi Nartea îl va juca pe Ştefan, fost fotbalist la o echipă de top din Marea Britanie, obişnuit cu ritmul vieţii luxoase de la oraş, dar divorţat şi tată de copil adolescent. Printr-o conjunctură extraordinară, Ştefan ajunge în satul idilic în care trăieşte Anda şi cei doi ajung să trăiască o iubire total neaşteptată.

Secrete întunecate, gelozii, intrigi şi minciuni de tot felul le vor sta în cale la tot pasul până îşi vor găsi drumul unul către celălalt, într-un loc în care oamenii trăiesc şi iubesc după alte reguli. „Propunerea a venit într-un mod atipic, prin echipa de producţie de la Asia Express, când eram în competiţie.

Noi nu aveam telefon, dar cineva mi-a transmis că doamna Ruxandra Ion ar vrea să mă propună pentru un nou serial. Am acceptat imediat, iar când m-am întors în ţară ne-am întâlnit şi de atunci am intrat direct în citire scenariu, repetiţii şi filmări.

Este un rol foarte interesant, pentru care am studiat şi m-am pregătit şi mă pregătesc în continuare, pentru că în genul ăsta de producţie ritmul este foarte alert şi trebuie să fii efectiv brici în tot ceea ce priveşte pregătirea rolului, memorarea textului şi chiar şi o condiţie fizică bună, pentru a putea face faţă oboselii, cu toate uneltele necesare, adică odihnă şi disciplină!”, a dezvăluit Adi Nartea.

Adi Nartea, în rolul unui fotbalist retras din activitate

Despre Ştefan, actorul dezvăluie: „este un fotbalist de top în UK, retras din activitate, care s-a reîntors acasă încercând să îşi regăsească rădăcinile şi rostul. În condiţiile mai puţin prietenoase ale unei separări, el trebuie să îşi reabiliteze şi relaţia tată-fiică şi, totodată, să lupte cu o criză pe mai multe planuri.

Acesta este momentul în care ajunge să descopere o nouă lume, înconjurată de culoare şi parfum de lavandă, iar de atunci, viaţa i se schimbă. O poveste de dragoste, presărată cu toate impedimentele posibile începe să se înfiripe şi cu siguranţă va capta o mulţime de ochi!”, mai spune Adi Nartea.

Filmările sunt în plină desfăşurare într-un sat idilic de lângă Bucureşti, iar telespectatorii pot avea acces la imagini din culisele proiectului urmărind conturile oficiale de socializare ale serialului.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (1)
  • Avatar comentarii

    Irinel 01.08.2024, 18:20

    Astept sa vad.Mai tarziu am sa comentez.Le urez succes !

ALTE ȘTIRI
Nicușor Dan a atacat la CCR legea care permite primăriilor să dea 1 million euro pe cluburilor private. Foto: Hepta
22:46
Nicușor Dan a atacat la CCR legea care permite primăriilor să dea 1.000.000 de euro cluburilor private
Luca Niculescu este optimist după discuțiile cu PSD, PNL și USR. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
21:19
Mesajul lui Luca Niculescu după discuțiile cu PSD, PNL și UDMR. Premierul desemnat a tras concluzia primei zile de negocieri
MONDEN
Sarah și Anca Serea
ExclusivInterviu
18:41
Anca Serea, detalii neștiute despre instalarea fiicei sale la Milano: „A fost temerea mea numărul 1. Jumătate de an ne-am chinuit”
Carla's Dreams la Munchen | sursa foto: Instagram
17:52
Carla's Dreams a reapărut după un an. Anunțul făcut la începutul lunii octombrie: „Mai e”
POLITIC
Dragos Pislaru, ministrul Investitiilor si Proiectelor Europene. Foto: Hepta
21:29
Dragoş Pîslaru continuă cearta cu partidul lui Grindeanu: „Din păcate pentru PSD, propaganda nu mai funcţionează”
Luca Niculescu la sediul PNL, în prima zi de negocieri pentru viitorul Guvern. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
16:50
Răspunsul premierului desemnat Luca Niculescu, întrebat dacă își depune mandatul în caz că nu strânge o majoritate înainte să ajungă în Parlament
Ultimele știri
23:43
Ce chirie se cere pe o garsonieră de 11 mp în Cluj-Napoca: „Este cochetă și utilată”
23:28
Ambasadoarea SUA care s-a întâlnit cu Sorin Grindeanu la un restaurant din București este anchetată de Departamentul de Stat din SUA. Liderul PSD: "N-am făcut trădare de țară"
23:21
Marco Rubio a plecat de la Atena cu un acord de 4 miliarde de dolari. Ce s-au angajat să cumpere grecii
23:20
Un jurnalist american a vizitat România și a rămas impresionat de un restaurant tradițional din București: „Cele mai bune murături din viața mea”
TRENDING
Analiză
15:00
Calculul care îl trimite pe Cătălin Cherecheș înapoi la pușcărie. De ce reîncarcerarea este inevitabilă, indiferent de decizia Curții de Apel Cluj
16:22
Premiul Nobel pentru Literatură 2026 îi revine scriitoarei Anne Carson, una dintre cele mai rafinate autoare din literatura contemporană
21:50
Horoscop 9 octombrie 2026. Racii ar fi bine să judece la rece și de mai multe ori orice decizie dură legată de soarta unui parteneriat sau a unei colaborări
07:00
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
priveliște asupra Gornergrat, Zermatt și stațiunii de schi Matterhorn din Elveția, cu transportul asigurat de telescaun
22:25
Se deschide sezonul de schi 2026-2027. Oferta de cazare din Alpi, Dolomiți și alte regiuni montane de top se extinde considerabil prin lansarea unor noi hoteluri
Trenul Venice Simplon Orient Express sosește la gara Bakirkoy, după o călătorie de 5 zile, în Istanbul, Turcia
20:02
Orient Express adaugă o nouă oprire de lux în Europa. Cât va costa o călătorie spre Monte Carlo în celebrul tren retro
Pilot de avion în cabina aeronavei
18:48
Regula „cabinei sterile” în aviație: ce înseamnă codul secret folosit de piloți la decolare și aterizare
Murături asortate la borcan
18:44
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
O femeie cu părul castaniu deschis stă pe o bancă de lemn într-o saună, cu ochii închiși, înfășurată într-un prosop alb
18:06
Saunele, noul trend în materie de vacanțe în sezonul rece. Unde găsești cele mai spectaculoase băi de abur din lume, de feribotul din Finlanda până la oul din aur din Suedia
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
La percheziții au fost descoperiți peste 400 de litri de combustibil
20:50
Angajați CFR din Argeș, acuzați că furau motorină și încasau bani pentru ore fictive în weekend
Un polițist local
20:06
Cum a anulat șeful Poliției Locale Constanța amenzi de peste 100.000 de lei. Directorul a fost trimis în judecată de DNA
Rareș Bogdan a fost audiat ca martor la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos. Fotografie de arhivă: Profimedia
20:46
Rareș Bogdan s-a enervat pe Ilie Bolojan după ce a fost audiat la DNA în dosarul lui Fănel Bogos
antrenament-rezervisti-s-47
ExclusivReportaj
17:24
MApN a plimbat rezerviștii cu autocarele pentru o poză a ministrului cu rachetele antidronă: „Să fi fost de mai multe zile antrenamentul! Nu o fugă, într-o singură zi”
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește