Iubitul unei vedete de la noi riscă ani grei de pușcărie! A fost trimis în judecată pentru grup infracțional și spălare de bani

Comentează
Arhiva foto

„Prin actul de sesizare s-a reţinut că  inculpatul Cornu Georgică în calitate de  asociat al SC C&C MH CONFORT SRL, dar și de administrator al SC GORNO CG SRL a folosit cu rea-credință bunurile societății SC C&C MH CONFORT SRL într-un scop contrar intereselor acesteia sau în folosul lui propriu, ori pentru a favoriza o altă societate în care avea interese directe  sau indirecte (SC GORNO CG SRL) însuşindu-şi în interesul său, trei bunuri imobile în valoare de 8.172.178,31 lei. Acelaşi inculpat a inițiat și constituit un grup infracțional organizat format din partenerul său de afaceri, inculpatul Caraiman Lucian Nicu, dar și din persoanele sale de încredere, inculpații Bărbuț Lazăr Gheorghe și Cozac Viorica Maria”, spun procurorii de la „Crimă Organizată”. Aceștia detaliază și modul în care ar fi funcționat rețeaua.
„La acest grup infracțional, a aderat și inculpatul  Popescu Ioan, care a sprijinit sub orice formă acest grup iniţiat de către inculpatul Cornu Georgică. Inculpații menționați mai sus au acţionat ca un grup infracțional organizat în perioada august 2012 și până la  data de 13.05.2015, în mod coordonat, pentru obținerea scopului urmărit.
Astfel, prin hotărârile Adunarii Generale a  Asociaților, precum și  a contractului de cesiune părți sociale ale SC C&C MH CONFORT SRL către Bărbuț Lazăr Gheorghe, inculpatul Cornu Georgică, în calitate de persoană responsabilă cu controlul și supravegherea gestiunii a SC C&C MH CONFORT SRL, a transferat împreună cu inculpatul Caraiman Lucian Nicu, trei bunuri imobile aparținând societății ai cărei asociați erau, către o altă societate, respectiv SC GORNO CG SRL,  pentru ca în final acestea să fie însușite, în fapt, de către inculpatul Cornu Georgică.
Inculpata Cozac Viorica Maria, în calitate de asociat și administrator al SC REAL RO PROJECT SRL a semnat mai multe înscrisuri sub semnătură privată  atestând fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului, după care, prin folosirea înscrisurilor respective, a contribuit la falimentul SC GORNO CG SRL, înscrisurile respective producând astfel, consecințe juridice.
Prin încălcarea și îndeplinirea defectuoasă a atribuțiilor de serviciu, precum și prin fals intelectual, inculpatul Popescu Ioan a stabilit pentru cele patru bunuri imobile o valoare de 8 ori mai mică decât valoarea contabilă, adică de 1.491.450 lei.
Acesta, în calitate de expert evaluator, membru A.N.E.V.A.R. a întocmit, la 29.08.2015, câte un raport de evaluare a proprietății imobiliare pentru fiecare dintre bunurile ce fac obiectul cauzei, rapoartele de evaluare fiind încheiate cu încălcarea prevederilor legale și prin îndeplinirea în mod defectuos a atribuțiilor de serviciu, cauzând în acest fel o pagubă persoanei juridice SC C&C MH CONFORT SRL.Totodată, inculpatul Popescu Ioan a introdus în cuprinsul rapoartelor de evaluare date cheie de intrare nereale, atestând împrejurări necorespunzătoare adevărului, având drept consecință subevaluarea bunurilor imobile.
Astfel,  în urma acțiunii de subevaluare a  bunurilor imobile aflate în patrimoniul  SC C&C MH CONFORT SRL, valoarea acestora a fost diminuată  de 8,04 ori față de valoarea lor contabilă.
Prejudiciul creat prin săvârșirea infracțiunii de delapidare este de 8.172.178,31 lei, reprezentând valoarea înregistrată în contabilitate a celor trei bunuri imobile scoase din patrimoniul SC C&C MH CONFORT SRL la data de 31.07.2012.
În urma săvârșirii infracțiunilor de delapidare și folosirea cu rea-credință a bunurilor sau creditului de care se bucură societatea într-un scop contrar intereselor acesteia sau în folosul lui propriu ori pentru a favoriza o altă societate în care are interese direct sau indirect (infracțiuni premisă), cele trei bunuri imobile deținute de către SC C&C MH CONFORT SRL, au intrat în patrimoniul SC GORNO CG SRL sub formă de aport în natură-părți sociale, iar apoi, în proprietatea lui Bărbuț Lazăr Gheorghe, care a cunoscut că acestea provin din săvârșirea de infracțiuni.
Bunurile imobile ce au făcut obiectul infracțiunii de delapidare, sunt deținute și folosite în fapt de către inculpatul Cornu Georgică, cunoscând că ele provin din săvârșirea infracțiunilor de delapidare și folosirea, cu rea-credință, a bunurilor sau creditului de care se bucură societatea”, mai arară achetatorii.
 
 










Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Augustin Zegrean
15:44
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
15:41
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
MONDEN
Alina Pușcău - concurentă Asia Express
16:12
De ce nu se tratează Alina Pușcău de cancer în România. „Sunt revoltată. Nu vorbești așa cu oamenii, nu?”
Theo Rose
15:40
Theo Rose, mărturisire neașteptată. Ce i-a rănit mândria: „Mi-a spus că nu prea am vocabular ”
POLITIC
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Cristian Deliorga este unul dintre cei patru judecători ai CCR puși de PSD
7 sept.
Judecător CCR, politicieni și afaceriști cu probleme penale, zbor de lux la Mykonos: cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600
Ultimele știri
16:19
Trei falși electricieni români au jucat teatru și au furat ceasuri și bijuterii din casele din Zurich
16:18
Unul dintre cele mai bune cluburi de noapte din Europa este la un zbor de mai puțin de o oră distanță față de România. Cum arată clasamentul complet
16:17
Ce face mașina de amenzi cu care Primăria Oradea taxează șoferii „la foc automat”
16:12
De ce nu se tratează Alina Pușcău de cancer în România. „Sunt revoltată. Nu vorbești așa cu oamenii, nu?”
TRENDING
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
patru fete tinere imbracate in costume de baie colorate, pe plaja, vazute de la spate, iesind din mare
15:17
Agențiile de turism deja lansează oferte pentru vara anului 2027. Printre cele mai populare destinații: Albania, Grecia și Spania
Un bărbat cu rucsac în spate, văzut din spate pe peronul unei stații de metrou, în timp ce prin fața lui trece un tren în viteză.
15:08
Românii fac naveta 53 de minute, dar cine sunt „super navetiștii Europei”
Saci cu cartofi şi ceapă într-o piaţă
15:07
Pregătirea cămării pentru iarnă: 5 pași pentru a păstra legumele proaspete mai mult timp
Două perechi de chiloți, una descompusa și murdară și una intacta, albă, așezate pe iarba verde, o lopată între ele
14:16
1.000 de oameni au îngropat peste 2.000 de perechi de chiloți în pământ. Ce au descoperit după două luni
Miss Vienna 2024, Lucia Sisic, la evenimentul Miss și Mister Vienna, în rochie strălucitoare argintie, cu coroană pe cap, multă lume se vede în spate
12:58
Miss Austria 2024 a murit la doar 22 de ani. Lucia Sisic suferise 7 operații pe cord de-a lungul vieții
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Cristian Deliorga
15:06
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Fotografie cu caracter ilustrativ
14:33
Rusia și-a trimis sabotorii în România. Cum a dejucat SRI o acțiune care viza baze militare folosite de aliații NATO
Lumea folosește AI pentru a finaliza direct o achiziție. Foto: magnific.com
Analiză
14:30
Inteligența artificială le spune adolescenților români ce să cumpere. Cifrele din cel mai nou raport sunt alarmante
Maica Domnului
14:09
Cum arăta Sfânta Maria, Maica Domnului
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!