Îmbrăcați în alb, Iustina cu o rochie mulată, iar Cornel cu un costum elegant, cei doi abia și-au putut stăpâni emoțiile. Decorul a fost unul de vis.

În momentul în care au dezvăluit dacă vor deveni părinți de fetiță sau de băiat, cei doi au apăsat pe un buton și a ieșit culoarea albastră. Toți cei prezenți au fost încântați să afle că cei doi vor avea un băiețel.

imgIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 5

„Cornel, ți s-a îndeplinit dorința”, a spus Iustina, cu zâmbetul pe buze.
„Da, o să avem un băiețel minunat”, a răspuns Cornel, vizibil emoționat.
„Am emoții prea mari”, a adăugat Iustina.

Pe 14 februarie, Iustina Loghin a anunțat în mediul virtual că urmează să aducă pe lume al doilea copil. „SUNT ÎNSĂRCINATĂ! 14.02.2026”, a scris ea în descrierea imaginilor postate pe rețelele de socializare. Iustina și Cornel au intrat în centrul atenției publice odată cu participarea în emisiunea „Insula Iubirii”.

De altfel, Iustina a aflat că este pentru prima oară gravidă chiar în timpul filmărilor, iar la finalul sezonului Insula Iubirii 2024 și-a anunțat partenerul că va fi tată. Cornel mai are trei copii dintr-o altă căsnicie. „Am fost stresată, nu mi-a venit nici stopul, of! Vai, atâta mi-ar mai trebui să fiu însărcinată, nu!

Vreau măcar să mă liniștesc cu chestia asta că mă gândesc numai cum ar fi să fiu însărcinată acuma! Ar fi șocul vieții mele, cred că mai mare decât ce am văzut cu el, logic!

Mă sperie, da, în toată nebunia mea, să am un copil… Of, ar fi șocul vieții, că eu nu pot să fac avort, Doamne ferește, mă bate Dumnezeu pentru așa ceva! Și mie mi se pare că mi s-a schimbat conformația burții”, i-a spus Iustina Daianei la momentul respectiv, în timp ce se afla în show. Micuța Ivana a venit pe lume pe data de 29 octombrie 2024 și din acel moment le-a înseninat toate zilele părinților ei.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.