Scriitoare britanică JK Rowling, 54 de ani, care s-a vindecat recent de coronavirus, a plătit 458.000 de euro pentru a intra în posesia reședintei, a informat BBC.
În Church Cottage, din Tutshill, un sătuc ascuns în pădurea Dean, Gloucestershire, Rowling a trăit de la 9 la 18 ani. Însăși autoarea a mărturisit că ”acest loc în care mi-am petrecut copilăria și adolescența a fost sursă de inspirație pentru situațiile pe care le-a trăit Harry Potter de-a lungul aventurilor sale”.
Proprietatea aparținea producătorului BBC Julian Mercer, după ce acesta o cumpărase, în 1995, de la familia Rowling.
În 2011, casa fusese scoasă la vânzare pentru 2.500.000 de euro, notează presa britanică. Momentul în care scriitoarea a achiziționat domeniul nu e cert, fiindcă plata a fost făcută în secret și abia acum s-a aflat, de la agentul imobiliar, că locuința e în proprietatea lui JK.
Casa conține câteva elemente care au putut fi văzute în filmele cu Harry Potter.
De la lansarea primului volum, ”Harry Potter și piatra filozofală”, în 1997, cărțile semnate de JK Rowling au câștigat o imensă popularitate și un succes comercial în întreaga lume. Toate cele opt volume s-au vândut în peste 450.000.000 de exemplare, fiind traduse în peste 63 de limbi. Succesul romanelor sale a făcut-o pe J. K. Rowling cea mai bogată scriitoare din istorie. Sapte volume ale seriei (în afară de al optulea, Harry Potter și Copilul Blestemat) au fost ecranizate de către Warner Bros.