Julia Jianu a decis împreună cu soţul său, Bogdan, să îţi petreacă în acest an vacanţa de vară în acelaşi loc în care vedeta ProTv International a prezentat un eveniment în urmă cu aproximativ o lună şi unde a susţinut şi un concert. Prezentatoarea emisiunii „Ascultă-ţi muzica de acasă” în fiecare duminică, de la ora 18.00, a avut astfel ocazia să îi cunoască pe românii din Elche, Spania, şi să viziteze localitatea, cu ocazia evenimentului „Întâlnirea interculturală din Elche” la care ProTv International a fost partener media.
„Sunt atât de încântată că am ajuns în locuri atit de frumoase din Spania încât, dacă până acum, Parisul ni se părea cel mai romantic loc în care am fost, din acest moment am decis că aceste zone, care îmbină marea, cu palmieri şi muntele, reprezintă cel mai frumos loc din punctul nostru de vedere”, spune vedeta care îşi doreşte să se întoarcă acolo pentru o a doua lună de miere.
În timpul petrecut la Elche, Julia a vizitat Aquarium-ul din Valencia, al doilea din lume ca mărime, unde a fost impresionată de multitudinea peştilor, şi în special de spectacolul de la Delfinariu şi rechinii.
În plus, ea a testat şi bucătaria locală şi l-a convins pe Bogdan să manânce fructe de mare şi pentru prima dată, datorită preparării lor în stil local, soţul ei a apreciat şi chiar s-a declarat fan al acestui tip de mâncare.
„M-am simţit atât de bine în Spania, la Elche, încât am discutat cu Bogdan că este cel mai frumos loc unde ne putem petrece vacanţa în această vară”, a mărturisit Julia, aceasta precizând că cel mai probabil vor merge acolo în august.
 
 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.