De Florian Gheorghe,

Anii de succes ai fi zis că l-au maturizat, însă Connect-R, la 37 de ani fără câteva zile, se descrie tot ca un copil. Când se află pe scenă nu este intimidat de agitație, ba chiar se simte în largul său. Însă în privat, provocat să-și descopere calitățile, artistul se descoperă drept un băiat mare, cu multe frici și pasiuni de copil, dar de care este mândru.

“Consider că știu să desenez, fac caricaturi reușite, dar n-am luat în seamă niciodată talentul acesta, deși sunt lăudat mereu. Ador să spun povestioare amuzante în cercul meu de prieteni și iubesc să fiu în centrul atenției”, se deschide sincer Connect-R, căruia aseară întreaga Sala Palatului i-a cântat, doar lui, “La mulți ani!” de ziua sa.

Copilul din Connect-R, pe numele său Ștefan Mihalache, nu poate fi ascuns de acesta: “Îmi place să imit personaje precum și persoanele apropiate, uneori îmi iese la perfecție, încă mă tem de șerpi și de întuneric și nu pot să adorm până când nu îmi spun rugăciunea. La fel și când urc pe scenă”.

Artistul deslușește și misterul creației pieselor care l-a transformat într-unul din cei mai populari soliști din ultimii zece ani, “Eu vara nu dorm”. “Am o minte hiperactivă și nu-mi dă voie să mă simt confortabil dacă nu fac nimic. Pur și simplu nu pot sta degeaba, dar sunt și un bun ascultător și sfătuitor cu prietenii mei”, se vinde mai matur artistul.

CITESTE SI:Lumea muzicii s-a prins în horă azi-noapte! Nașă Maria Dragomiroiu, ginerele Paul Stângă

Și-a prins iubitul că o înșală cu ajutorul unei aplicații. Greșeala pe care a făcut-o bărbatul
GSP.RO

Și-a prins iubitul că o înșală cu ajutorul unei aplicații. Greșeala pe care a făcut-o bărbatul

Horoscop 13 decembrie 2019. Săgetătorii vor trece prin printr-un șir de experiențe profitabile
HOROSCOP

Horoscop 13 decembrie 2019. Săgetătorii vor trece prin printr-un șir de experiențe profitabile