Din pricina stării precare de sănătate, venerabila artistă nu a putut marca împlinirea a 90 de ani, luna trecută, ca de obicei, printr-o petrecere în centrul New Yorkului. Pe 22 aprilie, ea a fost omagiată de prieteni și cunoscuți în incinta căminului unde-și trăiește bătrânețea.

Weekendul trecut însă, medicii i-au acordat permisiunea de a ieși din azil, și pentru că se simte mai bine, dar și pentru că vremea e mai blândă, Gigi Marga a fost invitata de onoare la Festivalul Romanian Day, care s-a desfășurat în chiar inima metropolei americane, pe Broadway.

Chiar dacă mulții ani adunați nu i-au permis să se ridice de pe scaun la ceremonia oficială a imnurilor, interpreta și-a găsit puterea să pozeze alături de mai tinerii săi colegi de breaslă – vechiul ei prieten George Rotaru (FOTO) și interpretele de muzică populară Valeria Arnăutu și Brândușa Cavalciuc.

La 90 de ani, Gigi Marga a petrecut în centrul New Yorkului! A ieșit din azil pentru un festival românesc

Gigi Marga s-a născut în Capitală și a cântat în corul Filarmonicii George Enescu. În America locuiește din 1986, când a hotărât să rămână peste Ocean, după un turneu. Refuzul autorităților române din acea vreme de a-i prelungi șederea a motivat-o să se mărite imediat, pentru un statut oficial.

Gigi Marga a fost una din primele vedete ale televiziunii publice și autoarea unor șlagăre precum “Parfumul florilor de crin”, “Din mici nimicuri”, “Chemare”, “Nu știu ce să cred”.

La 90 de ani, Gigi Marga a petrecut în centrul New Yorkului! A ieșit din azil pentru un festival românesc

Gigi Marga în mijlocul comunității române din New York

FOTO: Iulian Popa

CITESTE SI:Solist din întâmplare! Cătălin Crișan studia pianul și se pregătea pentru Conservator când a fost descoperit de Mihaela Runceanu

La 90 de ani, Gigi Marga a petrecut în centrul New Yorkului! A ieșit din azil pentru un festival românesc

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.