Este unul dintre acele filme care se cer văzute în cinematograf. Un film reconfortant de curat, căruia montajul îi conferă o dinamică de balet interior. Un film franțuzesc în înțelesul – aproape – clasic al cuvântului.
„La venue de lavenir” nu este atât de ușor de tradus cum pare – „Venirea viitorului”. Distribuitorii români l-au tradus poetic prin „Culorile timpului”. Varianta originală aduce însă, în plus, o undă de mister, pe care doar limba franceză o murmură.
Pretextul – nu și povestea – este cât se poate de „terre à terre”, de prozaic. O familie se trezește, în anul 2024, în posesia unei moșteniri, o casă și un teren pe care edilii din zonă doresc să le achiziționeze ca să le includă în proiectul unui complex comercial. Sunt desemnați patru verișori din numeroasa familie să identifice locul și să se ocupe de tranzacție: Seb (interpretat de Abraham Wapler, în dublu rol, și cel al maestrului picturii impresioniste Claude Monet, într-o singură secvență de timp – 1874), Céline (Julia Piaton), Abdel (Zinedine Soualem) și Guy (Vincent Macaigne). De vârste sensibil diferite, de profesii foarte diferite – un fotograf, o specialistă în construcții, un profesor de matematică și un apicultor. Cu aventura lor spirituală începe povestea. Moștenirea devine prilejul unei expediții în timp, atunci când – deschizând casa ca pe o cutie a comorilor – descoperă, pe o ramură a arborelui lor genealogic, un personaj fascinant – Adèle. Imaginile ei îi poartă din Normandia spre Parisul zorilor impresionismului. Parisul lui Claude Monet (a nu se confunda cu mentorul său, Édouard Manet), interpretat de Olivier Gourmet.
Adèle devine muza prin care cei patru se recompun pe ei înșiși, își repictează personalitatea. Moștenirea îi îmbogățește, în chip neașteptat, cu descoperiri uluitoare despre ei înșiși. Cei patru vor primi din averea familiei partea cea mai valoroasă.
„Efectul special” al filmului semnat de Cédric Klapisch (coproducție franco-belgianǎ) este tocmai acest mers pe sârma timpului, între două epoci, traversând peste o sută de ani, deasupra prăpastiei tentațiilor mereu schimbătoare ale lumii, având arta ca singur, sigur reper.
O pledoarie neostentativă pentru a înțelege cine ești, pentru a te ancora, în plină furtună a viitorului care vine, de certitudinile trecutului. Pledoaria – așa cum o exprimă unul dintre personaje – nu doar de a merge orbește înainte, ci și de a privi înapoi. Drama vieții fiecăruia dintre cei patru capătă, privită de pe frânghia timpului, relaxarea și ironia nostalgică a firescului.
„La venue de lavenir” este un poem cinematografic despre împăcarea cu viața. Despre un adevăr etern: condiția de a nu fi uitați este să nu uităm. Un poem cinematografic care ne ajută să întâmpinăm cu relaxare sosirea viitorului, încredințați că, peste încă 130 de ani, în 2155, cineva, cercetându-și arborele genealogic, te va descoperi și pe tine, într-o fotografie, într-un tablou sau te va reconstitui dintr-un petic de hârtie, scris pe vremea când umanitatea mai scria pe hârtie, sau într-un videoclip făcut cu telefonul, ținându-ți strâns în brațe darul de la Moș Crăciun. Cineva se va apropia de amintirea ta, cum s-ar apropia de imaginea lui din viitor…
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_f209215251979661ba8be16f6da8c1e4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_9abbe82b179a233b78e400d0ac29a24f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_e21838fb1176745b6484dd3070682fc5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_3bb51932756e8f025223dc50812a0d20.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_3be66d7427a81d2cd51d3a19166dc73e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_b67c125d77669998494ad4a86f647ecd.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_43c03bdaaa6780804f67572fb6e278ce.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_0d77067c821c39c61dbe2ac4fc390ec8.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_9f41864302e0604f12574212130174aa.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_50bd77dc7830fe0b361325f608bcdd04.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_71ab4a93b2e2065093a3ff0c2e2cf998.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_a693b1a4575b6c9e8991ef391949c89b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_82505cd357e69480c5ed7fc773681569.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_5484b05e81f8d381c6d8813f023c64cc.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_77705b4abc2ffaa533d5e698e1a12041.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_bd33579aa471f5d215fe302e8d36a8ab.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_a565ce861f460627f63bac98c65a1d10.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_e4cd671462b75c7446c751e8799b6423.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_ebccb691495fe4d842a3a5180d4fdbe6.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_62edece4cb954bf1ae3e0cf7d338a60e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_09462f31084b6de00788ad3abb05e449.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/288_64ad539b208fd067960fac92ecab75d0.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_a031f6d0a2d857880ccd27fcb62dfa30.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_142b5674f5aa788637e2e02499bbe05a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_e7988510ebd92e2af4eae8cd5b1507d6.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_99d41b7cf921ea8fe116ef0b2908f587.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/la-venue-de-lavenir-profimedia-1006698589.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_f4d5bdc1122fbf49a87c13e03dd33100.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_9882a8cdc10dadc34d63890a973fa4a0.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/11/sorin-grindeanu-psd-cristian-otopeanu-2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/01/udmr-acuza-mae-in-scandalul-mercosur--kelemen-hunor-nu-a-tinut-cont-de-ministerul-agriculturii--inacceptabil-e1768250812703.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_82292212a7507b5823648afabebf3405.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_222ca03c89ed38b6a828ff3734b2003e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/01/codruta-meila-coco-desafio-aventura-pro-tv-voyo-luptatorii.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/01/aurora-ghinoiu-desafio-aventura-pro-tv-voyo-visatorii.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_602dfadbcf5b8617564e03805145dd71.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_16ca29bc7afe0d86f0b04b6cfab4168d.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/ilie-bolojan-foto-cristian-otopeanu-guvern.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/01/rares-bogdan-nu-a-mai-aparut-in-presa-de-mai-bine-de-jumatate-de-an-e1768847955748.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/01/domeniul-tatoi-grecia-14-noiembrie-2005.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/01/electrocasnice.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/01/insula-palmarola-italia.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/01/profimedia-1067416860-e1768843240830.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/01/profimedia-1054510216.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/01/expresia-a-face-din-tantar-armasar.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/01/ulei-seminte-de-dovleac.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/01/fata-bula-limba-romana.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/01/utilizari-ale-frunzelor-de-dafin.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/01/procurorul-militar-bogdan-pirlog-ramane-cu-salariul-taiat-dupa-criticile-aduse-sistemului-judiciar--decizia-luata-de-instanta-condusa-de-lia-savonea-e1768845119750.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/10/retea-energie-electrica-romania-pret-energie.jpg)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/01/masina-de-politie.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/01/tunel-momaia-sectiunea-4-a-autostrazii-sibiu-pitesti-19-ianuarie-2025.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/01/proteste-fermieri-ue.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/nicusor-dan-primirea-sefilor-de-misiuni-diplomaticeoriginalradr26aug2025-5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/radu-marinescu-ministrul-justitiei-1-e1765726705166.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/01/protest-pentru-libertatea-presei-shutterstock2685090471.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.