În una dintre cele mai recente fotografii postate de vedetă pe contul său de socializare se poate observa că poartă o bustieră specială. În general aceste bustiere sunt purtate după operația la sâni și sunt recomandate de medici, scrie VIVA!

Lavinia Pârva a trecut prin mai multe schimbări în ultima perioadă. Soția lui Ștefan Bănică Jr. și-a mărit buzele, și-a schimbat forma sprâncenelor, iar acum și-a pus silicoane.

Lavinia Pârva susține că nu și-a făcut nicio operație estetică

După ce fanii au observat o schimbare la forma buzelor, dar și a sprâncenelor artistei, Lavinia Pârva a simțit nevoia să tranșeze lucrurile, menționând că nu a apelat la bisturiul chirurgului, ci doar la intervenții minim invazive.

Lavinia Pârva și-a pus silicoane. Cum arată artista acum

„În general nu simt nevoia să mă justific pentru lucrurile pe care le fac sau pe care nu le fac, deși citesc și aud adesea multe lucruri false la adresa mea.

Însă pentru că am primit foarte multe întrebări, mă simt obligată față de oamenii care mă apreciază și sunt alături mine să explic această schimbare de imagine!

Ziarul Adevărul: ”ASF a descoperit o aplicație clandestină folosită de Euroins”. Euroins atacă ”oameni din ASF”
Recomandări
Ziarul Adevărul: ”ASF a descoperit o aplicație clandestină folosită de Euroins”. Euroins atacă ”oameni din ASF”

În primul rând, nu mi-am făcut și nu am nicio operație estetică! Când va fi nevoie și medicul specialist va considera că trebuie, poate o voi face

 Însă, pentru moment, sunt într-un program de remodelare și rejuvenare facială+corporală, minim invazive! Nu am ascuns acest fapt, le-am făcut publice de fiecare dată! În al 2-lea rând, menționez că, tot la indicațiile specialistului, am făcut o remodelare și hidratare de buze, de care sunt foarte mulțumită!

Procedura este minim invazivă, cu rezultate foarte frumoase. Sunt femeie, îmi iubesc corpul și iubesc frumusețea! Consider că a avea grijă de tine este un simț pe care orice femeie ar trebui să îl dețină.

Îmi place să mă văd frumoasă și îmi place ca lumea să vadă același lucru!”, a scris Lavinia Pârva pe contul ei de Instagram.

„E cel mai inteligent om din lume și n-a muncit o zi în viața lui”. Românul în fața căruia își scoate Ion Țiriac pălăria
GSP.RO
„E cel mai inteligent om din lume și n-a muncit o zi în viața lui”. Românul în fața căruia își scoate Ion Țiriac pălăria
Urmărește-ne pe Google News
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Suma pe care a luat-o Vica Blochina pentru luna petrecută la Survivor! Românii muncesc mult şi bine pentru banii ăştia
Playtech.ro
Suma pe care a luat-o Vica Blochina pentru luna petrecută la Survivor! Românii muncesc mult şi bine pentru banii ăştia
Ce a pățit Ioana Tufaru când a întâlnit-o pe amanta tatălui ei, Dan Tufaru: 'Ea mi-a pus mâna pe obraz. Mi-a spus...'
Viva.ro
Ce a pățit Ioana Tufaru când a întâlnit-o pe amanta tatălui ei, Dan Tufaru: 'Ea mi-a pus mâna pe obraz. Mi-a spus...'
Războiul din Ucraina, "simulat" în România. Divizia Aeropurtată americană îi învaţă pe militarii români tactici de război urban
Observatornews.ro
Războiul din Ucraina, "simulat" în România. Divizia Aeropurtată americană îi învaţă pe militarii români tactici de război urban
O tânără a fost filmată mergând pe stradă complet goală. Afară erau temperaaturi negative
Știrileprotv.ro
O tânără a fost filmată mergând pe stradă complet goală. Afară erau temperaaturi negative
Aceștia sunt românii care vor avea și ziua de vineri liberă. Program de 4 zile și weekend prelungit pentru ei
FANATIK.RO
Aceștia sunt românii care vor avea și ziua de vineri liberă. Program de 4 zile și weekend prelungit pentru ei
Ce se întâmplă în camerele de la etaj la palatul lui Becali. Dragomir, şocat când a descoperit: ”Dacă mint cu ceva, să-mi faceţi ce vreţi”
Orangesport.ro
Ce se întâmplă în camerele de la etaj la palatul lui Becali. Dragomir, şocat când a descoperit: ”Dacă mint cu ceva, să-mi faceţi ce vreţi”
Horoscop 4 februarie 2024. Peștii ar fi bine să-și propună, chiar de dimineață, să rămână calmi, indiferent ce apare și i-ar putea provoca
HOROSCOP
Horoscop 4 februarie 2024. Peștii ar fi bine să-și propună, chiar de dimineață, să rămână calmi, indiferent ce apare și i-ar putea provoca
CHALLENGE: Cum poți descrie gustul Coca-Cola Zero Zahăr fără cuvinte?
PUBLICITATE
CHALLENGE: Cum poți descrie gustul Coca-Cola Zero Zahăr fără cuvinte?