Pe numele său din buletin Mihai Stelică (35 ani), cel supranumit odinioară “Prinţul ţiganilor” are de gând să-şi depene, în scris, aventurile sale din lumea mondenă autohtonă, cu amănunte picante despre relaţiile lui amoroase, ştiute şi neştiute, cu diferite vedete. Leo de la Strehaia e hotărât să ducă la bun sfârşit biografia sa mondenă, un proiect pe care şi-l promite în ultima vreme, el dorindu-şi un debut în lumea scriitorilor.
“De ce nu? Am fost păţit şi răspă-ţit, iar generozitatea mea, pe care sincer am considerat-o un «ajutor» pentru domnişoarele din viaţa mea, a fost luată în derâdere. Au fost femei ce m-au respectat, însă au fost şi unele – ca Jasmine, o femeie fără mândrie – care nu meritau nici măcar un sfanţ. Şi totuşi am fost un domn”, a spus, în exclusivitate pentru Libertatea, Leo.
Nu va uita nici o «cucerire»
Mai mult, el este decis să nu uite de nici o femeie pe care cucerit-o în cariera sa de playboy autohton şi promite că din cartea lui vor “răsări” multe surprize. De altfel, de-a lungul timpului, prosperul om de afaceri şi sponsor al maneliştilor a fost văzut la braţ alături de zeci de dive, manechine, cântăreţe, vedete de televiziune. Acesta este şi motivul pentru care el a fost târât într-o serie de scandaluri cu femei frumoase, precum Daniela Crudu, Bianca Drăguşanu, Jasmine etc.
Radu Banciu: «Sunt convins că o asemenea carte va fi o lectură interesantă»
Jurnalistul Radu Banciu, unul dintre cei mai duri critici ai vedetelor mioritice şi coprezentator, alături de Radu Naum, al emisiunii “Razii de noapte” de la B1, ne-a declarat că o asemenea apariţie editorială ar fi deosebit de interesantă. “Sunt convins că o asemenea carte va fi o lectură interesantă. Evident, condiţia e ca acela care o scrie, şi sper să nu fie chiar Leo de la Strehaia, să o facă într-un mod alert, uşor şi mărturisirile vedetei să fie unele reale. Oricum, o carte de genul acesta ar avea un succes grozav, mai ales că e vorba de unul dintre cei mai cunoscuţi cuceritori din lumea mondenă”, spune Banciu.