Lidia Buble, declaraţie sinceră la TV: "Îmi place foarte mult, dar e căsătorit şi are copii"

Comentează
Arhiva foto

Cântăreaţa nu a scos însă niciun cuvânt despre "matinalul" Răzvan Simion, cu care are o relaţie. Lidia a vorbit, în schimb, despre artiştii ei preferaţi.
"Îmi place foarte mult Pablo Alboran. Recent am fost la unul dintre concertele lui. Şi îmi place mult şi de Michael Buble, dar e căsătorit, cu copii", a spus cântăreaţa, la Antena Stars.
Lidia a vorbit şi despre valul de critici pe care le primeşte în ultima perioadă, dar, din nou, nu a amintit de controversata relaţie cu Răzvan Simion, tată a doi copii. Multă lume din Deva mă critică. Eu am plecat dintr-o biserică şi la noi sunt nişte reguli. Dar eu am rămas aceeaşi fată simplă şi nu m-am schimbat deloc. Sunt la fel de credincioasă. În Bucureşti stau cu chirie. Muncesc să îmi iau o casă, strâng aproape toţi bănuţii din concerte. Maşina o am pe barter, de la un salon auto la care eu am lucrat. Îmi plac bărbaţii mai mari decât mine. Dar nu mai mari de 35. Poate că şi eu gândesc mai matur. Am încercat o dată cu un băiat mai mic decât mine şi nu m-am simţit bine, nu mi-a plăcut. Nu am iubit niciodată în taină şi nu am fost obligată să fac compromisuri", a mai spus Lidia Buble.
Citeşte şi:
Prima reacție a lui Răzvan Simion despre relația cu LIDIA BUBLE!Penticostala Lidia Buble are o relație cu Răzvan Simion! Ce reguli ar fi putut încălca artista și de ce NU SE VA PUTEA CĂSĂTORI cu matinalul!EXCLUSIV | L-a câștigat cu răbdare! Lidia Buble îi transmitea mesaje subliminale lui Răzvan Simion încă din maiLidia Buble, detalii din viața personală. Care este relația cu familia ei, acumPreviziuni şoc despre cuplul Răzvan Simion-Lidia Buble! Carmen Harra spune ce se va întâmpla cu cei doi



Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Angajaţii de la Şantierul Naval Mangalia au protestat pentru că nu și-au primit salariile de două luni
14:28
Șantierul Naval Mangalia poate fi vândut cu preț redus, după ce la primele trei licitații nimeni n-a făcut vreo ofertă
O icoană cu Sfânt Fecioară Maria și Iisus Hristos
14:03
De ce Nașterea Maicii Domnului este prima mare sărbătoare din noul an bisericesc. Semnificația zilei de 8 septembrie
MONDEN
Marian Godina si fetele lui
14:31
Fetița cea mică a lui Marian Godină a început creșa. Cum a apărut fostul polițist alături de familia lui. „Începe o nouă etapă”
Andreea Vasile s-a casatorit cu regizorul Tudor Giurgiu
ExclusivInterviu
14:28
Cum se termină o zi de filmare pentru Andreea Vasile și soțul ei, Tudor Giurgiu: „Nici vorbă, nu există așa ceva!”
POLITIC
Arhiva foto
12:15
Nicușor Dan a refuzat să răspundă la întrebările despre noul premier, dar a spus că cele patru luni fără Guvern cu puteri depline sunt „un eșec pentru toată lumea”
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
12:02
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Ultimele știri
15:11
Moldoveanul căutat de polițiști după ce ar fi abandonat o mașină furată din Bulgaria, prins la Catane
15:03
Concedieri colective la Wizz Air: peste 150 de salariați din bazele de la București, Iași, Cluj și Craiova ar urma să fie afectați - surse
15:01
PRO TV versus Antena 1. Cu cine se luptă Cătălin Măruță pentru audiență, după ce a schimbat echipa și prezintă „Furnicuțele”
14:50
Ilie Bolojan își apără măsurile dure luate: deficit mai mic cu 37% și reducerea cheltuielilor de personal
TRENDING
3 sept.
În 1981, România a construit o locomotivă la Craiova. În 2025 era aproape abandonată, iar bulgarii au readus-o pe șine
2 sept.
Program TV „Insula Iubirii”. În ce zile și la ce oră se difuzează „Insula iubirii” 2026
2 sept.
Horoscop 3 septembrie 2026. Vărsătorii vor ști de ce s-au stricat anumite relații din cele care contează pentru ei
3 sept.
Loto 6/49 din 3 septembrie 2026. Report de peste 3,98 milioane de lei la 6/49, categoria I
Mituri vs. realitate despre imunitate: ce trebuie să avem în casă pentru lunile de tranziție - Imagine cu o tânără fericită, îmbrăcată cu haine groase, și viruşi stilizaţi pe fundal galben, în jurul ei, sugerând conceptul de imunitate puternică
15:24
Mituri vs. realitate despre imunitate: ce trebuie să avem în casă pentru lunile de tranziție
Rareș Năstase
13:49
„Acolo unde nu ajunge brațul legii, e mai bine să taci!” Rareș Năstase lansează un thriller tulburător inspirat din cazurile reale anchetate la „România, te iubesc!”
Arhiva foto
13:22
Arome de mâncăruri asiatice, K-Pop și mii de zâmbete la Arena Națională. Cum s-a trăit ediția 2026 a Asia Fest, cel mai mare festival asiatic din Capitală
In mijloc pe o tabla neagra scire Vitamina D cu alb pe margine alimente care contin vitamina D peste, oua, lapte, somon
12:52
Secretele Vitaminei D: cum o luăm corect și de ce o pastilă banală pentru colesterol ne poate rigidiza arterele
Mai mul'i tineri sărbătoresc la un festival în aer liber. În prim-plan, o tânără cu părul împletit împodobit cu o coroană de flori zâmbește senin, ținând în mâna stângă o halbă mare de bere.
11:13
Prețuri record la Oktoberfest 2026: un litru de apă costă mai mult decât cea mai ieftină bere
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
Zile libere 2027: câte zile libere legale sunt anul viitor și în ce luni cad - Imagine parţială cu fila din calendar corespunzătoare lunii ianuarie
31 aug.
Zile libere în 2027: câte zile libere legale sunt anul viitor și în ce luni cad
Când este echinocțiul de toamnă 2026 - Imagine din spaţiu, în care sunt surprinse Pământul, Soarele şi Luna la echinocţiul de toamnă
22 aug.
Când este echinocțiul de toamnă 2026. Data și ora la care începe toamna astronomică
Cât ulei se pune la zacuscă, la 1 kilogram de legume - Sursă foto: Shutterstock.
1 sept.
Cât ulei se pune la zacuscă, la 1 kg de legume. Greșeala care îți strică toată zacusca
Soldați ucraineni ai Brigăzii 43 sunt văzuți lucrând la un obuzier autopropulsat Pion din epoca sovietică în direcția Hașiv Iar, Ucraina, pe 27 ianuarie 2025
13:30
Achiziție eșuată de armament care a lăsat Ucraina fără obuze. Grupul indian implicat în uriașul scandal din Estonia este prezent și în România
Imaginea surprinde o furtună violentă, cu ploaie torențială și rafale puternice de vânt ce scutură copacii din fața unor clădiri rezidențiale.
13:25
Val de aer tropical în România, apoi răcire cu ploi și vijelii. Prognoza meteo ANM pentru perioada 7-20 septembrie 2026
Centrala Nucleară de la Cernavodă
13:08
Nuclearelectrica începe angajările la CNE Cernavodă. Care sunt condițiile și calendarul de concurs pentru posturile de ingineri
Imagine din Portul Constanța, acolo unde se vedem cum macaralele încarcă mai multe containere pe o navă cargo
11:21
Cele mai mari porturi din Europa: ce orașe gestionează cele mai multe mărfuri. Constanța este în top 10
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!
Nicușor Dan, încruntat
2 sept.
Indecent-de-cuviosul Nicușor, mucenicul Pahonțu și soluția naționalismului bun
Ilie Bolojan, premierul Romaniei, in biroul Guvernului
2 sept.
S-a încheiat cosmetizarea „reformei” bugetare. Urmează reculul
Multi oameni la un congres voteaza
1 sept.
Libertate sau neo-marxism?