Cum se termină o zi de filmare pentru Andreea Vasile și soțul ei, Tudor Giurgiu: „Nici vorbă, nu există așa ceva!”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Actrița Andreea Vasile are rolul principal în cel mai recent film regizat de Tudor Giurgiu, „3 zile în septembrie”. Chiar dacă nu sunt la primul proiect împreună, acest film este cu totul diferit, fiind o provocare atât pentru actori cât și pentru regizor. Andreea a povestit într-un interviu acordat în exclusivitatea pentru Libertatea despre zilele pline de adrenalină, despre emoțiile și greșelile care nu puteau fi „ascunse” la montaj, dar și despre felul în care ea și soțul ei continuau să analizeze filmarea chiar și atunci când ajungeau acasă.
Cuprins:
Andreea Vasile ne-a vorbit despre frici, vulnerabilitate, relația cu personajul și despre cum este să lucreze alături de omul care o cunoaște cel mai bine, soțul ei.
Libertatea: Îmi imaginez că după atâția ani nu mai ai nevoie de documentare atunci când interpretezi un personaj, însă în cazul de față tipologia este puțin diferită. Cum ai reușit să construiești personajul astfel încât să-l faci să treacă de la șoc la furie, de la furie la revoltă și apoi la eliberare?
Andreea Vasile: Tot timpul am nevoie de documentare și, paradoxal, cu cât capăt mai multă experiență, cu atât am și mai multă nevoie de a ști și a de descoperi cât mai multe despre personajele mele. De a nu lăsa lucruri la voia întâmplării. În cazul de față, tot procesul a fost atipic. Ce m-a interesat aici a fost să nu intervin eu cu gândurile mele și energia mea în felul frust, nefiltrat și total necosmetizat în care reacționează Bianca. Cât despre multiplele emoții prin care trece Bianca, din nou, pariul meu cel mai mare a fost să nu le fragmentez, adică de aici până aici e furie, apoi revoltă, șoc, nesiguranță, rușine, frustrare, abandon etc. În viața reală o emoție o „contaminează” pe cealaltă, n-ai cum să fii trist la 12:05 și la 12:10 să începi să țopăi de fericire. Emoțiile lasă un fel de reziduu și similar cu viața reală. Și cu felul în care am putea reacționa când ceva sau cineva ne schimbă complet traiectoria.
Când ai citit scenariul ai judecat-o vreun moment pe Bianca pentru felul în care a reacționat sau ai înțeles-o imediat?
Nu îmi judec personajele, adică le las să existe și cred că asta e treaba mea, să le fac credibile și să încerc constant să le găsesc motivații pentru ce și cine sunt în momentul respectiv. Și în cazul Biancăi m-a interesat să o las să reacționeze în felul ei. Niciunul dintre noi nu știe în ce fel vom reacționa când ceva ne dă toată viața peste cap. Sigur că privind cu detașare, din confortul canapelei, am putea spune: „eu n-aș face niciodată asta, n-aș reacționa niciodată așa”. Și viața, de cele mai multe ori, ne arată că reacționăm cum nu ne-am imaginat sau anticipat vreo clipă. Că reacțiile sunt într-atât de felurite și de impredictibile încât eu, ca actor, trebuie să am grijă dpar să nu intervin și să cosmetizez atunci când nu e cazul.
Andreea Vasile și soțul ei, regizorul Tudor Giurgiu, au multe proiecte împreună
Cum te-ai înțeles cu regizorul la filmări? După o zi „nebună” de filmări i-ai servit acasă ciorbă rece sau ați stabilit de mult să aveți o regulă strictă prin care lăsați munca la ușa casei?
(n.r. râde). Nici vorbă. În cazul nostru, nu există așa ceva, adică să lăsăm munca la ușă. Lucrurile se întrepătrund, la finalul fiecărei zi de filmare stăteam și analizam ce a fost bine, ce nu a funcționat, ce păstrăm, cum modificăm, cum putem face mai bine. Tudor știe exact ce vrea, e calm și, în același timp extrem de precis. Are acest har extraordinar de a oferi încredere actorilor și de a crea un mediu în care, ca actor, vrei să explorezi, să-ți asumi riscuri fără să îți fie teamă că o să greșești. Un spațiu în care vulnerabilitatea devine o formă de curaj, dacă vreți. Și atunci când oamenii privesc în aceeași direcție și au încredere unii în ceilalați și în povestea pe care o spun împreună, cred că nu e loc de certuri. Tudor își conduce actorii cu calm, curiozitate și o gentilețe care te obligă să fii prezent în fiecare clipă. Și te provoacă să fii mai bun.
Cât de greu este să primești observații profesionale de la omul care te cunoaște cel mai bine? Există lucruri pe care un alt regizor ți le-ar putea spune mai ușor?
E un anumit tip de onestitate când lucrezi cu cineva care te cunoaște foarte bine. Și nu mă refer aici la punctele tale forte ca actor. Îți cunoaște fricile, obiceiurile și mai ales îndoielile. Îți cunoaște momentele în care începi să te îndoiești. Știe când să te provoace. Și, poate, cel mai important, știe să se dea doi pași înapoi și să aibă încredere totală că vom duce la bun sfârșit povestea. Iar noi știam că nu va exista niciun montaj care să salveze micile greșeli. Dacă vreți, e foarte similar cu ce se întâmplă în viața reală acolo unde nu există tăieturi, nu există momente care par plictisitoare și pe care le tai, nu ai unde să te ascunzi de cameră, nu ai cum să zici: „am nevoie de o gură de apă sau aș vrea să mai fac o dată secvența asta că nu mi-a ieșit”.
După o zi grea de filmare, cine a scos pe cine din rol: tu pe Tudor din regizor sau el pe tine din Bianca?
Nici, nici. A fost o săptămână intensă, seara după ce filmam stăteam împreună la vizionare și ăla era momentul pentru reglaja. Dar apoi continuam să discutăm despre ce a fost bine, ce nu, unde merge îmbunătățit. Era foarte greu să adormi din cauza adrenalinei. Așa că a fost o sptămână în care nu prea a existat nimic altceva în afară de disecat fiecare situație în parte.
Filmul „3 zile în septembrie” are lansarea oficială pe 18 septembrie
Presupun că ai fost prima care a aflat că se va filma dintr-un singur cadru. Care a fost cea mai mare frica a ta înainte de filmări? Care a fost momentul în care ai simțit cu adevărat că duceți filmul la bun sfârșit?
Ce a fost interesant și a devenit și o lecție pentru mine a fost că toate fricile pe care le-am avut când am citit pentru prima dată scenariul n-au avut nicio legătură cu obstacolele reale de care ne-am lovit când am început să filmăm. Fricile din capul nostru când ne imaginăm sau când încercăm să anticipăm un eveniment anume, devin de foarte puține ori obstacole reale cu care ne confruntăm. Nicio clipă nu am luat în considerare frigul, vântul puternic, căci a fost primul weekend cu 12 grade, nu am luat în calcul că eu voi alerga în toate aceste 65 de minute pe tocuri, toate detaliile tehnice pe care dacă nu le-am fi respectat s-ar fi oprit totul. Dacă la minutul 58 după ce ai filmat 58 de minute cineva uita să intre în cadru sau nu stătea în fix poziția stabilită de Ate, DOP-ul nostru care poată pe umeri, la propriu, tot filmul, trebuia să o luăm de la capăt. Eu mă gândeam la emoții, la continuitate, la adevăr, dar de fapt altele au fost obstacolele reale. Cât despre ultima întrebare, aveam atât de mare încredere în toți colegii mei, în toată echipa tehnică încât eu sunt convinsă că în ciuda tuturor îndoielilor și a neajunsurilor, cu toții am crezut în ce facem. În meseria asta îndoiala coexistă cu încrederea, ele se țin reciproc în echilibru. Încrederea te face să intri în scenă și cred că îndoiala te ține viu. Și curios. Poate în primul rând curios.
Cum ai construit relația cu personajul Adelei? Ați avut chimie înainte de a începe filmările sau v-ați conectat instat pe platourile de filmare?
Adela e o actriță cu care se lucrează excelent, un partener generos și extrem de disciplinat. E de o versatilitate, și prezență, și forță, și adevăr absolut admirabile. Nu am făcut absolut niciun efort să existe această chimie între noi. Și am rămas cu acest respect și admirație atât pentru omul Adela, cât și pentru actrița Adela.
Comparativ cu personajul tău și trăirile lui, tu cum reacționezi când viața îți dă planurile peste cap? Încerci să controlezi situația sau te lași dusă de val?
Ăsta e un aspect la care lucrez continuu de ceva vreme. (n.r. râde).
Dacă o prietenă apropiată ar fi în situația Biancă, ce sfat i-ai da înainte să intre în acea seară fatidică?
Păi aici cred că sunt mai multe necunoscute, cât știu, cât nu știu, vreau s-o protejez, îi spun adevărul indiferent de consecințe.
După ce ai jucat o femeie care descoperă că viața ei a fost o iluzie, când te-ai întors acasă l-ai privit altfel pe soțul tău?
Ne-am întors acasă împreună, obosiți după o săptămână de muncă. A doua zi eu începeam filmările pentru serialul la care lucram în perioada respectivă, așa că am învățat text, apoi trezit la 5 dimineața. Așa că am trecut rapid la altă poveste (n.r. râde)
