Creștinii ortodocși și greco-catolici sărbătoresc în fiecare an, pe 8 septembrie, Nașterea Maicii Domnului, una dintre cele mai importante sărbători dedicate Fecioarei Maria. În tradiția populară românească, ziua este cunoscută drept Sfânta Maria Mică.
Cuprins:
Sfânta Maria Mică este și prima mare sărbătoare a noului an bisericesc, care începe la 1 septembrie. Așadar, la doar câteva zile după începutul anului bisericesc, calendarul liturgic ne pune înainte chipul Maicii Domnului și ne amintește de începutul drumului care avea să ducă la Întruparea Mântuitorului Iisus Hristos.
Spre deosebire de anul civil, care începe la 1 ianuarie, anul bisericesc începe la 1 septembrie. Prima mare sărbătoare a acestui nou an este, prin urmare, Nașterea Maicii Domnului, prăznuită pe 8 septembrie.
Nașterea Fecioarei Maria este una dintre cele douăsprezece mari sărbători împărătești ale Bisericii Ortodoxe și are un loc important în calendarul liturgic.
Din perspectivă teologică, această sărbătoare vorbește despre începutul unei etape esențiale din istoria mântuirii. Prin nașterea celei care avea să-L nască pe Hristos, tradiția creștină vede pregătirea venirii în lume a Mântuitorului.
Calendarul liturgic nu este doar o succesiune de date și sărbători. El urmărește, de-a lungul anului, principalele momente ale istoriei mântuirii și îi oferă credinciosului prilejul de a le retrăi prin rugăciune și participare la slujbele Bisericii.
Nașterea Maicii Domnului, de la 8 septembrie, deschide astfel seria marilor sărbători ale noului an bisericesc. La aproape un an distanță, pe 15 august, este prăznuită Adormirea Maicii Domnului, una dintre cele mai importante sărbători ale sfârșitului de an bisericesc.
Spre deosebire de Nașterea lui Iisus Hristos, nașterea Fecioarei Maria nu este relatată în Noul Testament. Informațiile tradiționale despre copilăria și familia ei provin în principal din scrieri apocrife, dintre care cea mai cunoscută este Protoevanghelia lui Iacov, potrivit Crestinortodox.ro.
Sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului își are originile în secolul al V-lea, în perioada dintre Sinodul III Ecumenic de la Efes, din anul 431, și Sinodul IV Ecumenic de la Calcedon, din anul 451. Aceasta a fost o perioadă în care teologia și cultul dedicat Maicii Domnului s-au dezvoltat în mod deosebit.
La Sinodul III Ecumenic de la Efes, Biserica a afirmat în mod solemn folosirea titlului de Theotokos – Născătoare de Dumnezeu pentru Fecioara Maria, în contextul dezbaterilor teologice despre persoana lui Hristos, mai precizează sursa citată mai sus.
Originea datei de 8 septembrie este legată de tradiția unei biserici din Ierusalim închinate Maicii Domnului, a cărei târnosire era celebrată în această perioadă.
Potrivit tradiției, biserica fusese ridicată pe locul asociat casei părinților Fecioarei Maria. În timp, sărbătoarea legată de această biserică s-a transformat într-o celebrare a Nașterii Maicii Domnului, iar data de 8 septembrie s-a impus în calendarul creștin.
Pentru creștini, Nașterea Maicii Domnului este o sărbătoare a bucuriei, speranței și credinței.
Textele liturgice ale zilei exprimă această bucurie prin imaginea „Soarelui Dreptății”, Hristos, care avea să răsară prin Maica Sa.
Sărbătoarea este, în același timp, un prilej de a reflecta asupra răbdării și rugăciunii. Ioachim și Ana sunt prezentați în tradiția Bisericii ca oameni care, în ciuda unei încercări îndelungate, nu și-au pierdut credința și nădejdea.
De aceea, Nașterea Maicii Domnului nu este doar comemorarea unui eveniment din trecut. Pentru credincioși, ea este și o invitație la încredere în Dumnezeu și la păstrarea speranței chiar și atunci când lucrurile par imposibile.
Pe lângă semnificația religioasă, data 8 septembrie ocupă un loc important și în calendarul tradițional românesc.
În lumea satului românesc, această sărbătoare era considerată un adevărat prag între vară și toamnă. În această perioadă se schimbau ritmurile gospodăriei și ale muncilor agricole, iar natura începea să dea tot mai multe semne că se apropie sezonul rece.
În unele zone, perioada era asociată cu culegerea ultimelor plante și fructe de leac, cu încheierea anumitor activități agricole și cu plecarea păsărilor călătoare spre țările calde.
Tot în această perioadă începeau, în funcție de zonă și de condițiile agricole, semănăturile de toamnă, inclusiv pentru grâu, orz și secară.