Lora și-a făcut o nouă intervenție estetică și a spus fanilor săi cu ce problemă se confrunta. Artista a trecut pragul unei clinici din București, unde a trecut printr-un procedeu de ameliorare a ridurilor de pe gât.
Cuprins:
Vedeta a așteptat să vină vremea rece pentru a putea să-și facă această procedură. Lora s-a lăsat pe mâinile specialiștilor și a vrut să scape de ridurile fine de pe gât.
„Mezoterapie la gât. În sfârșit, a venit frigul și am putut să-mi rezolv problema cu ridurile de pe gât”, a spus Lora.
După această intervenție, artista a rămas cu câteva semne pe gât din cauza acului folosit, însă acestea se vor vindeca în scurt timp. Lora este mulțumită de alegerea făcută și a vrut să împărtășească cu fanii săi intervenția pe care și-a făcut-o.
Mezoterapia este o procedură dermatocosmetică nechirurgicală, ce presupune injectarea unor amestecuri de substanțe farmacologic active la nivelul mezodermului - locul unde se desfășoară cele mai importante procese biologice ale pielii. Terapia este minim invazivă și foarte puțin dureroasă în cazul injectării locale.
Rolul mezoterapiei este de a estompa ridurile și liniile fine, reduce cearcănele, reduce celulita, ameliorează cicatricile postacneice, estompează vergeturile, ameliorează pielea pigmentată și ajută la remodelarea corporală.