Originară din Videle, judeţul Teleorman, Loredana are 24 de ani, dar “se laudă” că prezintă ştiri de la 5 ani. Să fie pe sticlă este visul ei dintotdeauna. “Când eram mi­că, pe la 5 ani, le prezentam părinţilor mei «Jurnalul orei 20.00» şi transmiteam «live» din sufragerie”… Mai târziu, pe la 10-11 ani, m-am apucat de film. Mi-am luat câteva prietene, l-am pus tata să filmeze, iar subiectul era unul cât se poate de serios: salvarea planetei. Apoi, la 12 ani, pătrunsă de microbul televiziunii, mi-am cumpărat reportofon şi făceam sondaje pe stradă”, ne-a mărturisit ea.
Bruneta a reuşit să-şi vadă visul cu ochii la 18 ani, când a intrat în TVR. A ajuns apoi la Money Channel, unde a stat doi ani, s-a mutat vreme de 6 luni la o altă televiziune, după care s-a întors la… Money Channel. A­­cum are pe mână jurnalul de ştiri “Money News”, transmis de două ori pe zi, şi emisiunea “Money Channel Business Tour”, realizată cu Constantin Rudniţchi şi difuzată în weekend.
Este colegă cu Bianca Constantin (prezentatoarea emisiunilor “Antreprenor” şi “Events”), care, în 2009, i-a suflat titlul de Miss Universe România. Spune că rivalitatea de atunci s-a stins şi nu are nici un fel de resentimente, dar nu s-a împrietenit cu Bianca, pentru simplul motiv că nu s-au prea întâlnit pe holurile televiziunii la care lucrează. “Mi-ar face plăcere să o revăd, mai ales că viaţa ne-a rezervat surprize frumoase”, ne-a spus Loredana.
Cu un program atât de încărcat, tânăra ne-a mărturisit că nu are timp pentru iubire. Nu există, aşadar, nici un bărbat special în viaţa ei, dar când va apărea, va avea grijă să fie unul “în primul rând, inteligent şi în al doilea rând, bine educat”.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.