Majda a trait clipe terifiante zilele trecute, când pe nepusă masa s-a trezit în mijlocul unui război. În momentul izbucnirii pericolului, vedeta se afla în locuința din Istanbul a unor prieteni, care o găzduiesc pe perioada șederii în Turcia.

“A fost ciudată noaptea când au trecut F16 le pe lângă geamul meu. Zgomotul acela este înfricoșător. Evit zonele foarte aglomerate. Încercam să liniștesc o prietenă. În momentul în care a trecut F16, geamurile ei s-au spart de la zgomot. Mama a fost cea mai speriată, pentru că știa că sunt la Istanbul. Nu m-am expus. Zona unde stau eu este totuși ferită”, a declarat, pentru Libertatea, Majda Aboulumosha.

Majda in Turcia
Actrița va mai petrece câteva zile în Turcia, întrucât medicul care îi urmărește evoluția postoperatorie vrea să o mai țină sub observație. După intervenția la nivelul bustului, Majda are de respectat o serie de restricții, pentru a evita eventuale complicații. “După ultimul control intenționez să mă întorc. Încă port bandajele și o să le mai port ceva timp. Mă simt foarte bine după operație, am mare noroc că mă vindec repede.

majda - medic

În următoarele 2 luni trebuie să dorm pe spate și asta e chin pentru mine, trebuie sa port bustiera, să nu mă
expun la soare, să nu ridic greutăți. Sunt foarte mulțumită de rezultat și de oamenii pe care i-am întâlnit la clinică. Sunt cu adevărat oameni. Așa cum am fost plăcut surprinsă să văd cat de unit a fost acest popor în momentul în care s-a declanșat conflictul. Regret enorm tot ce s-a întamplat. M-am rugat o dată cu ei și mă rog în continuare pentru toată lumea”, a adăugat ea.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.