"L-am cunoscut pe Dan la mare, în 1997, când aveam un concert. Am fost prieteni buni până în 1999, când am devenit iubiţi. M-a cerut în căsătorie simplu, de mai multe ori, prima oară parcă tot la mare a fost, într-o seară. Sigur că după ce ne-am mutat împreună au mai fost şi mici conflicte, dar asta mi se pare normal. Suntem foarte fericiţi", declara Mălina Olinescu, potrivit sursei citate.
De asemenea, cântăreaţa îşi făcea şi o autocaracterizare sinceră. "Sunt o fire romantică, sunt şi tandră, şi geloasă şi posesivă. Am încredere în Dan, dar sunt geloasă din fire, chiar dacă el nu-mi dă motive să fiu. Uneori sunt şi foarte rece, retrasă şi dificilă, de aceea mă bucur că am parte de toată înţelegerea lui", spunea Mălina.
Mălina Olinescu şi-a pus capăt zilelor, în noaptea de duminică spre luni, aruncându-se de la etajul 6 al unui bloc situat în zona Gării de Nord din Bucureşti.