Deşi a divorţat de puţină vreme de Gabriela Cristea, Marcel Toader încearcă să-şi refacă viaţa.
O ţine din distracţie în distracţie şi a fost văzut în compania a numeroase doamne şi domnişoare.
Marcel Toader are succes la femei, dacă este să ne luăm după numărul reprezentantelor sexului frumos care îi tot dau târcoale.
Fostul partener de viaţă al Gabrielei Cristea s-a lăsat fotografiat în compania unei femei foarte frumoase, imaginea fiind postată pe contul său de Facebook.
Doamna din imagine este o foarte cunoscută şi apreciată cântăreaţă din Grecia, pe nume Natasa Theodoridou.
Cei doi stau relaxaţi la poză, ţinându-se de după mijloc.
„O prezenţă feminină deosebită”, a comentat Marcel Toader pe site-ul de socializare.
Mulţi dintre cei care îl urmăresc pe Facebook au admirat-o pe fermecătoarea doamnă care apare alături de el, unii dintre aceştia comparând-o pe Natasa, din punct de vedere fizic, cu fosta soţie a lui Marcel Toader, Gabriela Cristea.

Cine este Natasa Theodoridou

Natasa Theodoridou este una dintre cele mai cunoscute cântăreţe din Grecia. Are 42 de ani.  A studiat jurnalismul, după care a decis să se dedice muzicii. A fost căsătorită de două ori. Are două fete: Christianna, care s-a născut în anul 1993, şi Andrianna, care a venit pe lume în anul 2000.

Citeşte şi:
Marcel Toader are un nou susţinător! Un cunoscut cântăreţ de la noi îi ia apărarea! | FOTO
MARCEL TOADER, ajutat de un celebru PREZENTATOR TV să treacă peste DIVORŢ. Cine este CONFIDENTUL fostului soţ al GABRIELEI CRISTEA

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.