Interpreta de muzică populară Maria Constantin, care în luna ianuarie a acestui an a finalizat divorțul de omul de afaceri Marcel Toader, a trecut printr-o mare durere, în urmă cu trei ani.

La acea vreme, Maria Constantin și-a pierdut tatăl, suferință care a marcat-o și încă o marchează teribil.

Despre drama pe care a trăit-o odată cu moartea tatălui ei a vorbit maria Constantin în cadrul unui interviu pentru postul de televiziune Antena Stars.

„Luni ajung la mama. Nu este simplu şi nici uşor. Mama ştie că încerc să fiu rezistentă şi să fac lucrurile cum trebuie. Cel mai mult îmi dă putere tatăl meu, îngeraşul meu de acolo de sus.

Când tata a plecat dintre noi, Dumnezeu şi-a luat mâna de pe mine. A fost cel mai cumplit moment din viaţa mea. Îmi lipseşte foarte mult. Tatăl meu a fost omul care a ţinut ca eu să cânt muzică populară…

De Înviere mereu mergeam la biserică. Am amintiri frumoase legate de Paşte. Familia este cea mai importantă. Părinţii mei s-au iubit până în ultima clipă. Noi în familia noastră nu am auzit nicio ceartă sau neînţelegere.

Încerc să îmi aduc aminte vocea tatălui. De supărare nu am putut să vărs nicio lacrimă. Părintele meu a avut probleme cu inima, dar nimeni nu se aştepta la asta”, a declarat Maria Constantin.


Citește și: VIDEO/Cristian Pîrvulescu: „Un politician este un vorbitor. Domnul Cioloş nu este un vorbitor, este un tehnician foarte bun”


 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.